Cristian Piedone, în dosarul Colectiv: Dacă în club erau și copiii mei aș fi spus la fel, că nu am greșit
Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a declarat, luni seara, în fața instanței, în dosarul Colectiv, că dacă în seara incendiului în club ar fi fost copiii săi ar fi spus la fel ca și acum, și anume că nu a greșit. Procurorul a cerut pedeapsă orientată spre maximum pentru Piedone, potrivit Mediafax.
Fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, pentru care reprezentantul Ministerului Public a cerut pedeapsă orientată spre maximum în dosarul Colectiv, în care este acuzat de abuz în serviciu, a declarat, luni seara, în fața instanței, că se consideră nevinovat.
„În educația pe care am primit-o am învățat să spun adevărul, să nu mint și să recunosc unde am greșit. Am spus adevărul și nu am ce să recunosc pentru că în situația de față nu am greșit cu nimic. Dacă în seara aceea în club erau și copiii mei, la fel v-aș fi spus, că nu am greșit. Dacă cineva mă consideră vinovat, să îi considere și pe cei peste 300 de primari care au semnat la fel ca mine”, a spus fostul primar al Sectorului 4.
Procurorii au cerut, la dezbaterile de luni din dosarul Colectiv de la Tribunalul București, pedeapsă orientată spre maximum pentru Cristian Popescu Piedone și pentru alte foste angajate ale Primăriei Sectorul 4, pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu. Pedeapsa maximă e de 15 ani.
Potrivit procurorului, Piedone și cei trei foști angajați ai Primăriei au săvârșit cu intenție indirectă faptele și au omis să verifice autorizațiile clubului Colectiv, iar urmările nu sunt doar pierderile de vieți omenești, ci și profitul necuvenit: 62 milioane de lei.
Parchetul a mai cerut instanței să aibă în vedere că inculpații nu și-au recunoscut vinovăția.
Dezbaterile în dosarul Colectiv continuă, miercuri, la Tribunalul București.
Dosarul a parcurs paşi puţini şi îngreunaţi: iniţial s-a început judecata lui la Judecătoria Sectorului 4, unde vreme de câteva termene bune s-a discutat strict pe competenţa instanţei. În final, s-a decis declinarea competenţei către Tribunalul Bucureşti.
În dosarul Colectiv, au mai fost trimişi în judecată şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, acuzaţi că ştiau că acel club funcţionează fără autorizaţii de securitate la incendii şi au ignorat acest lucru. La primul termen de la Tribunalul Militar, instanţa care a primit dosarul pompierilor, judecătorii au decis la finele lunii decembrie 2017 să înainteze această cauză Tribunalului Bucureşti, pentru a se discuta reunirea cu cealaltă, aflată deja pe rolul instanţei civile.
La rândul lui, Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4, a fost trimis în judecată în mai 2016 pentru două infracţiuni de abuz în serviciu cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4, alături de Aurelia Ioficiu, şef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 Bucureşti la data faptelor, acuzată de complicitate la abuz în serviciu, Luminiţa Ganea, consilier în cadrul aceleaşi structuri şi de Sandra Moţoc, referent superior în cadrul serviciului, asupra căreia planează suspiciuni de complicitate la abuz în serviciu.
Toate cauzele se află într-un singur dosar, cel de la Tribunalul Bucureşti, care a ajuns în faza dezbaterilor finale la cinci ani de la incendiul din clubul bucureștean.