Sari direct la conținut

Critici din PNL după ce s-a intamplat azi la CCR: „PSD poartă, la rândul său, o responsabilitate majoră”

HotNews.ro
Critici din PNL după ce s-a intamplat azi la CCR: „PSD poartă, la rândul său, o responsabilitate majoră”
Curtea Constituțională Foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Deputatul PNL Alexandru Muraru susține că situația de duminică de la Curtea Constituțională a României (CCR), unde decizia privind pensiile magistraților a fost amânată, „ridică un semn de întrebare major asupra capacității unei instituții fundamentale de a-și exercita atribuțiile”.

CCR a stabilit o nouă ședință pentru mâine, iar sursele HotNews spun că ședința de duminică s-a încheiat din lipsă de cvorum, în condițiile în care cei patru judecători propuși de PSD au plecat din sala de ședințe și nu au mai revenit.

„Reforma pensiilor speciale este doar cadrul. Miza reală este alta: poate Curtea Constituțională să evite o deliberare care trebuie tranșată prin vot, invocând neparticiparea? Dacă se confirmă că lipsa cvorumului a fost rezultatul unor retrageri deliberate, deși exista posibilitatea formării unei majorități, nu mai vorbim despre o chestiune procedurală. Vorbim despre un blocaj intenționat, cu efecte directe asupra procesului legislativ și asupra încrederii publice în stat”, a declarat Alexandru Muraru, duminică, seară pe Facebook.

El a spus că judecătorii CCR ar trebui „să fie repere de integritate și responsabilitate”.

„Un stat de drept nu funcționează pe principiul „evităm votul ca să evităm decizia”. Nu putem fugi la infinit de responsabilitate prin artificii procedurale. Justiția nu poate funcționa pe baza absenței strategice, iar instituțiile nu pot fi transformate în ostaticii propriilor membri”, a adăugat el.

Judecătorii CCR, a continuat el, „nu au fost trimiși acolo pentru a se eschiva de la decizii dificile”.

„Mandatul CCR nu înseamnă reprezentare, negociere sau protejarea unor interese profesionale, ci responsabilitate constituțională. Legea trebuie validată sau respinsă prin argumente juridice, nu neutralizată prin inacțiune. Orice altă abordare transformă procedura constituțională într-un exercițiu de evitare a răspunderii”, a mai spus Muraru.

Ce a spus despre PSD

Liberalul susține că „PSD poartă, la rândul său, o responsabilitate majoră”.

„Dacă decizia CCR va continua să pară o sfidare publică sau dacă va conduce la respingerea proiectului de lege privind pensiile magistraților, costul politic va fi plătit integral. Gradul de tensiune publică este deja la un nivel critic. Prin urmare, o decizie este obligatorie. Nu pentru un guvern, nu pentru un partid, nu pentru o categorie profesională, ci pentru toți românii care încă mai cred în dreptate și onestitate”, a conchis Alexandru Muraru.

INTERVIURILE HotNews.ro