Sari direct la conținut

Criză de medici. Cum motivează Spitalul Județean Gorj că în aceste zile nu este gardă la Cardiologie / Prefectul a acuzat „contra-performanţă criminală”

HotNews.ro
Spital, Foto: Spotmatik | Dreamstime.com
Spital, Foto: Spotmatik | Dreamstime.com

Acuzată de prefectul de Gorj de „contra-performanţă criminală”, conducerea Spitalului Județean din Târgu Jiu explică de ce în această perioadă nu există gardă la Cardiologie. Principalul argument este lipsa de medici, în acest moment Secția Cardiologie având trei doctori, dintre care doar unul face gărzi, în timp ce concursurile de angajare sunt blocate. Reprezentanții spitalului spun că au trimis memorii către autorități și au cerut sprijin din alte spitale, dar li s-ar fi spus că se confruntă cu aceeași problemă: criză de medici.

Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, a criticat dur, marți, conducerea Consiliului Judeţean şi pe cea a Spitalului de Urgenţă din Târgu Jiu, în condiţiile în care în această perioadă în cel mai mare spital din Gorj nu există cardiologi care să asigure gărzile. Prefectul l-a acuzat pe managerul spitalului de „contra-performanţă criminală” şi a susţinut că deficitul de personal „este o scuză pentru cei care conduc sănătatea în judeţul Gorj”, iar „rolul unui lider, fie el preşedinte de consiliu judeţean sau manager de spital, este exact acela de a identifica soluţii, mai ales în situaţii de criză”.

Conducerea Spitalului Județean din Târgu Jiu a reacționat miercuri printr-un comunicat de presă în care aduce ca principale argumente lipsa medicilor, blocarea angajărilor și tariful mic pentru gărzi, la nivelul din 2018.

Trei medici cardiologi la Spitalul Județean Gorj, doar unul face gărzi

Conform reprezentanților spitalului, în 2023 din Secția Cardiologie s-au pensionat doi medici, alți trei cardiologi au demisionat, iar un alt medic cardiolog a intrat în concediu pentru creștere copil, motiv pentru care linia de gardă nu a mai putut fi asigurată.

Conducerea unității medicale spune că în mai 2023 a cerut o întâlnire cu reprezentanții spitalelor din Gorj, la care a cerut să fie asigurată o linie de gardă unică la Cardiologie la Spitalul Județean de Urgență, cu toți medicii cardiologi angajați din județ, dar propunerea a fost respinsă.

De la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești a fost detașat la Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, în perioada 01.07.2023- 31.10.2023, un medic cardiolog, iar din momentul în care detașarea nu a mai fost prelungită, medicul a continuat activitatea în baza unui contract de prestări servicii până 18.12.2023. Reprezentanții spitalului spun că medicului detașat i s-au pus la dispoziție „locuință de serviciu și drepturile salariale cele mai favorabile” și că s-a solicitat transferul acestuia de la Târgu-Cărbunești, transfer care nu a fost însă aprobat. Astfel, începând din această lună, medicul nu va mai lucra la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

În acest moment, în Secția Cardiologie lucrează trei medici, dintre care unul are activitate doar în cabinetul din ambulatoriu, fiind scutit să facă gărzi din motive medicale, iar ceilalți doi medici asigură activitatea curentă. Dintre aceștia, unul singur are contract de gărzi.

Tariful de gardă este raportat la salariul de bază din 2018 / Angajările sunt blocate

  • „Conform legislației în vigoare, activitatea medicală curentă în intervalul orar 08:00-14:00 se desfășoară în baza unui contract la funcția de bază, iar activitatea medicală pentru asigurarea continuității actului medical prin gardă se efectuează prin încheierea unui contract de muncă cu timp parțial, separat de activitatea curentă. Acest contract se încheie la solicitarea medicului, iar tariful de gardă este raportat la salariul de bază din 2018, fiind inferior celui la funcția de bază.
  • În 15 mai 2023, au intrat în vigoare prevederilor Ordonanței 34/2023, fiind suspendată organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante. Această prevedere de suspendare a concursurilor este menținută și în 2024, prin Ordonanța 115 din decembrie 2023.
  • După apariția Ordonanței 34/2023, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a transmis un memorandum Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin care solicita deblocarea a 30 de posturi de medic, dintre care cinci erau de medic în specialitatea cardiologie. Nu s-a primit răspuns favorabil și posturile au rămas în continuare blocate.
  • Până la sfârșitul anului 2023, doi medici cardiologi s-au arătat interesați să participe la concursurile de angajare, dacă acestea vor putea fi organizate”, spun reprezentanții spitalului.

Potrivit acestora, în graficul pentru luna ianuarie, sunt zece medici care vor face gărzi, dintre care cinci sunt medici rezidenți și un singur medic este angajat al SJU. Pentru luna ianuarie, linia de gardă în specialitatea cardiologie nu este asigurată în zilele de 1, 5, 9, 16 și 30, dar „medicii în specialitatea medicină internă pot asigura serviciul de gardă în specialitatea cardiologie”.

„Am cerut sprijin la alte spitale. Răspunsul – se confruntă și ele cu deficit de personal”

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu mai susține că a căutat soluții pentru rezolvarea crizei de la Cardiologie, fiind transmise numeroase adrese către Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică, Consiliul Județean, Casa de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor Gorj/București, dar și către unitățile medicale din județ, din regiunea Olteniei și din alte județe. Răspunsurile primite de la spitalele la care a fost solicitat sprijin ar fi fost că se confruntă cu aceeași situație – deficit de personal care duce la dificultatea asigurării liniilor de gardă.

„Au fost publicate mai multe anunțuri de angajare pentru asigurarea liniei de gardă în specialitatea Cardiologie (pentru încheierea unui contract cu timp parțial de muncă). În anunțuri a fost specificat faptul că unitatea medicală oferă tariful de gardă prevăzut de legislația în vigoare și decontarea transportului. Nici în acest fel nu s-a reușit atragerea unor noi medici în linia de gardă”, mai spune conducerea SJU, precizând că va trimite un nou memorandum către minister pentru deblocarea în regim de urgență a posturilor de medici vacante, în specialitățile deficitare: cardiologie, diabet zaharat, radiologie, pneumologie. (Foto: Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro