Criza din Ucraina. Iohannis, mesaj pe Twitter: Riscurile pentru securitatea europeană încă sunt critice
Riscurile pentru securitatea europeană sunt încă critice, spune președintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis pe Twitter de la Bruxelles, unde participă la reuniunea informală a Consiliului European pe tema crizei de la granițele Ucrainei
- „Riscurile pentru securitatea europeană sunt încă critice. Trebuie să continuăm coordonarea noastră eficientă și să demonstrăm o unitate în timpul acestei crize, care sporește securitatea întregii zone euro-atlantice”, a transmis Iohannis.
Într-un alt mesaj, postat tot pe Twitter, șeful statului spune că la reuniunea de la Bruxelles a reiterat „sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și pentru dreptul acesteia de a decide în mod liber asupra aspirațiilor sale europene și euro-atlantice”. „Trebuie să continuăm să urmărim dialogul și să căutăm o soluție diplomatică”, a adăugat Iohannis.
Separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei au acuzat joi forțele Kievului că au deschis focul cu armament greu pe teritoriul lor, însă armata ucraineană a respins acuzațiile și a spus că rebelii din Donețk și Luhansk au tras cu artileria grea, lovind inclusiv o grădiniță. Surse OSCE și postări pe rețelele de socializare confirmă bombardamente cele două regiuni, iar Kremlinul a spus că situația ”escaladează”.
Agențiile de informații occidentale au avertizat recent că Rusia ar putea fabrica un pretext pentru a invada Ucraina.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că Rusia are totul pregătit pentru a lansa o invazie pe scară largă în Ucraina în cel mai scurt timp posibil.