Criza financiara globala, generata de schimbarea proportiilor capital/munca in distribuirea veniturilor. Evolutia compensarii muncii in Europa Centrala si de Est

Declansata in 2008 intr-una dintre cele mai dinamice economii ale lumii , criza financiara extinsa in mai toate tarile dezvoltate ameninta cresterea si stabilitatea sociala si scoate la iveala probleme structurale in managementul riscurilor care s-au globalizat o data cu integrarea pietelor. Guvernele tarilor afectate au raspuns prompt prin a sustine financiar pierderile bancilor si companiilor de interes national, dar asa cum era de banuit, criza bancara a fost urmata de o criza profunda a datoriei publice a carei dimensiune a fost si ramane greu de estimat.

Uniunea Economica si Monetara a carei arhitectura a fost gandita de Jacque Delors cu scopul de a armoniza economiile spatiului Euro se confrunta astazi cu un tsunami financiar cu Grecia, Portugalia si Spania in linia intai, ridicand intrebarea legitima ce anume nu a functionat in Pactul de Stabilitate si Dezvoltare propus de Ministrul German de Finante Theo Waigel in 1990 si adoptat de 17 State membre in 1997.

Fara indoiala, tarile care astazi risca intrarea in incapacitate de plata si falimentul au operat ani de zile in afara parametrilor de securitate fiscala stabiliti de Pactul de Stabilitate si Dezvoltare potrivit caruia deficitul bugetar trebuie sa ramana sub 3% din PIB, iar datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB, situatie pe care Banca Centrala Europeana nu a sesizat-o la timp.

Criticat de la inceput pentru rigiditatea conditiilor impuse, Pactul de Stabilitate si Dezvoltare si reforma sa se afla incepand din Martie 2011 pe primul loc pe agenda de lucru a Consilului European al Afacerilor Economice si Financiare, care intentioneaza reglementarea de sanctiuni si monitorizarea atenta a Statelor membre, dar prejudiciul este deja creat, iar increderea cetatenilor Europei in stabilitatea financiara a zonei Euro profund afectata.

Inainte ca Guvernele, bancile centrale, politicienii si natiunile afectate sa traga concluzii si sa adopte solutii de revenire din criza, cateva dintre cauzele care au generat caderea pietelor financiare in SUA si recesiunea economiilor dezvoltate merita analizate. Cresterea consumului bazat pe imprumut (“the debt-led consumption growth”), practicat la scara larga cu sprijinul industriei creditului ipotecar si al sistemului bancar in in Statele Unite ale Americii si transferat in piata globala prin intermediul instrumentelor derivative, trebuie analizat in contextul mecanismelor de cerere si oferta ale economiilor liberale. Acest tip de consum, care s-a dovedit letal, ar putea avea legaturi puternice cu scaderea ponderii compensarii factorului munca in venitul national (sau in Produsul Intern Brut) inregistrata in ultimele trei decenii in mai toate tarile dezvoltate.

Distributia veniturilor in favoarea capitalurilor a dus la o scadere a compensarii muncii de 10% din PIB in SUA in ultimii treizeci de ani in timp ce in Grecia scaderea a fost de 31%, 19% in Irlanda si de peste 10% in Portugalia, Austria, Finlanda si Japonia pe aceeasi perioada.

In 1961, economistul Nicholas Kaldor a inclus in cei sase factori (“stylized factors”) care raman neschimbati in ciclurile economice constanta in timp a distribuirii veniturilor intre capital si munca. Functia de productie Cobb-Douglas utilizata pe scara larga de bancile centrale pentru a prognoza cresterea economica, excesul de cerere si rata inflatiei pe baza careia se stabilesc ratele dobanzii pe termen scurt, foloseste acelasi principiu al constantei ratelor de compensare a muncii si capitalurilor, utilizand ponderea de 70% si respective 30% a distributiei veniturilor catre cei doi factori de productie asa cum a prezis Kaldor. Aceste ponderi si mai ales constanta lor nu s-au confirmat niciodata insa in ultimele decenii.

Pe perioade scurte, in anumite economii, s-au inregistrat valori apropiate ale ponderilor, dar nota generala demonstreaza ca schimbarile structurale la nivel national datorate globalizarii au condus la scaderea ponderii compensarii muncii in venitul national si in PIB.

Ca urmare a scaderii veniturilor din munca in totalul veniturilor generate de economie, cererea de bunuri si servicii in SUA ar fi fost mult mai mica daca Rezervele Federale si bancile comerciale nu ar fi incurajat imprumuturile prin dobanzi foarte mici si garantii modeste in perioada premergatoare crizei. Cresterea consumului bazat pe imprumut se face responsabila de declansarea crizei din 2008 si ingreuneaza astazi mentinerea cererii agregate si revenirea cresterii in tarile dezvoltate.

Salariile, reprezentand componenta variabila a costurilor marginale, au fost afectate de competitia globala in timp ce sindicatele- aparatorii traditionali ai drepturilor salariale – au pierdut din forta de negociere de alta data confruntate fiind cu riscul de a pierde locurile de munca in cazul in care capitalurile se muta in piete care garanteaza profituri mai mari.

Studii realizate de Fondul Monetar International si de unii dintre economistii contemporani printre care Joseph Stiglitz, Profesor la Columbia University si Jean Paul Fitoussi, Profesor la Institutul de Studii Politice din Paris, au concluzionat ca progresul tehnologic, liberalizarea schimbului in piete competitive si diminuarea puterii sindicatelor inregistrate in ultimele decenii au contribuit la scaderea veniturilor aferente muncii. Salariul real a crescut intr-un ritm mai scazut decat productivitatea muncii (Figura #4) in timp ce veniturile aferente proprietarilor capitalului au beneficiat de cresteri mai importante.

In tarile OCDE, ponderea sindicatelor in randul angajatilor s-a redus semnificativ in ultimele decenii si, implicit, capacitatea de negociere si protectie a drepturilor salariatilor (Figura #3).

Analizele realizate in randul tarilor dezvoltate arata ca propensitatea marginala spre consum este mai mare in randul salariatilor in timp ce rata de economisire este mai ridicata in randul detinatorilor de capital.

In Europa Centrala si de Est, ponderea venitului aferent muncii a inregistrat acelasi trend descrescator. In Romania, compensarea muncii a pierdut 20% in fata capitalului in perioada 1990 -2011 (de la 79% la 59% – Figura #1) cu o crestere pronuntata in perioada 2000-2002 cand miscarea sindicala a fost mai dinamica.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro