Criza politică și rata mică de vaccinare din România, prin ochii unor tineri care au plecat din țară: „O pauză de la România nu e o idee rea și s-ar putea inclusiv să ne apropie”

Cum se vede ce se întâmplă acum în România- criza politică și gestionarea pandemiei- prin ochii unor tineri plecați în alte țări? Am stat de vorbă cu câțiva dintre aceștia, iar poziția lor este în general fermă: „Nu văd nicio schimbare posibilă în decursul vieții mele” / „Cred că o pauză de la România nu e o idee rea și s-ar putea inclusiv să ne apropie”.

În fiecare an România pierde între 100 mii și 200 mii de români care aleg să emigreze în alte țări în căutarea unei vieți mai bune. De la Revoluție și până în prezent, România a rămas fără 15% din populație din cauza emigrației și e de așteptat ca acest fenomen să nu scadă prea curând.

Nici măcar pandemia, cu toate restricțiile care au făcut emigrarea mult mai dificilă, nu i-a oprit pe tinerii din România să lase în spate o țară în care nu se mai simt reprezentați, apreciați și în siguranță, în care simt că nu au niciun viitor.

Peste 100 mii de români cu vârste între 20 și 45 de ani au plecat anul trecut. Mai mult, specialiștii în migrație spun că sondajele realizate arată că aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste între 16 și 34 de ani au planuri de plecare în străinătate, planuri structurate.

Alte studii, ca cel făcut de ReThink România, o asociație a celor mai mari companii din România, arată că 3% dintre români ar pleca anul viitor din țară, iar asta ar însemna peste jumătate de milion de oameni.

Având în vedere că se apropie 1 Decembrie, am vrut să aflu și cum se vede România prin ochii celor care au plecat deja de ani de zile, dar și cum e să fi român în altă țară.

Mi-au răspuns tineri din Elveția, Olanda, Spania, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Germania, Franța, Danemarca.

Vlad Păloiu, 33 de ani – de cinci ani și șase luni în Zurich, Elveția: „Rata de vaccinare mică probabil are o legătură cu accesul la informație și educație, în special în zona rurală, fiind o problemă în toată Europa”

Vlad a plecat în Elveția pentru un job mai bine plătit de product designer. Se simte deja integrat și n-a avut parte de comportament discriminatoriu în niciun fel, deși încă nu vorbește limba. „În special în Zurich e un număr mare de imigranți și nu te simți deloc marginalizat”, spune el.

Îl întreb ce înseamnă România pentru el: „România reprezintă locul unde m-am născut, am crescut și am trăit experiențe care m-au ajutat să mă dezvolt, am legat prietenii, am avut acces la educație și am putut să cresc din punct de vedere emoțional, intelectual și profesional. Așadar, indiferent de ce cred acum, România este o parte integrantă din mine. Nu am ales-o să fie, dar o accept.”

Despre situația politică actuală din țară nu știe ce să-mi zică, pentru că nu mai urmărește politică. „De obicei, când vin în vacanță prietenii mă pun la curent cu ce se mai întâmplă pe plan politic. Mă informez mai mult înainte de vreun vot, dar cam atât.”

În ceea ce privește rata mică de vaccinare din România, el dă vină pe educație. „Rata de vaccinare mică probabil are o legătură cu accesul la informație și educație, în special în zona rurală, fiind o problemă în toată Europa. Fiecare țară încearcă să rezolve problema, așa că sper că se vor găsi soluții și în România.”

Vlad mărturisește și că nu a plecat cu gândul să se mai întoarcă înapoi în țară. „Am consumat România timp de 27 de ani, nu are ce să-mi mai ofere.”

Miky E., 31 de ani – de doi ani și șase luni în Dunstable, Marea Britanie: „Mai avem mulți ani până vor ajunge să conducă niște oameni instruiți”

Miky E. a plecat din România pentru a strânge o sumă de bani într-un timp scurt. Lucrează într-un depozit din Dunstable, ca operator sistem. Despre integrarea în societatea de acolo ne spune că Marea Britanie nu e o țară-n care să te poți integra.

„Sunt mult prea multe naționalități, oameni proveniți majoritatea din clase sociale nu foarte dezvoltate. Lucru care generează multă invidie și frustrări neîntemeiate.”

Pentru ea România înseamnă acasă, așa că o întreb ce părere are despre situația politică de acasă și îmi răspunde că nu e interesată de clasele politice din nicio țară.

„Din păcate, orice partid ar fi la putere este la fel de inapt și inutil ca antecedentul sau ca viitorul. Sunt de părere că mai avem mulți ani până vor ajunge să conducă niște oameni instruiți, deoarece aceștia abia se formează de câțiva ani pe băncile facultăților, iar locul dinozaurilor nu este gol momentan pentru valul nou.”

Cu toate acestea, Miky spune că se va întoarce în România în viitorul apropiat, pentru că aici este casa ei. „Oricât de blamate ar fi unele instituții, sunt cu mult peste cele din Marea Britanie, unde singurul lor atu – amabilitatea – nu este suficient atunci când se cere și un gram de inteligență și agilitate în rezolvarea unor probleme uneori banale.”

Alex E., 37 de ani – Berlin, Germania: „Sunt profund dezamăgit de dl. președinte, profund dezamăgit de poporul român”

Alex lucrează de ani buni de zile în Berlin, în momentul de față e angajat la o multinațională și a plecat din România pentru că a simțit că e bătaia de joc a statului român. Îl întreb dacă se simte integrat sau discriminat în Germania.

„Integrat, da. Discriminat, oarecum, deoarece majoritatea străinilor încă sunt de părere ca toți țiganii vin din România, implicit și eu sunt țigan, nu român.” Despre clasa politică din România îmi spune, ca toți de până acum, că nu urmărește ce se întâmplă cu politica din România, nici cu cea din Germania.

„Dar urmările se resimt de oriunde. Sunt profund dezamăgit de dl. președinte, profund dezamăgit de poporul român, care încă crede în Moș Crăciun și iepurașul de Paște.”

În România s-ar întoarce, dar doar în niște condiții absurde: „M-aș întoarce mâine în țară, dacă vine din nou Vlad Țepeș la putere sau Ceaușescu…”

M.I., 33 de ani – de doi ani în Eindhoven, Olanda: „România pare ca un om trezit din comă care trebuie să învețe să meargă”

M.I. a plecat din țară în urma unui burnout, după 10 ani de muncă în corporație. „Nu mă mai identificam cu nimic. Mi-am luat soția și am decis să plecăm într-o aventură, să schimbăm mediul, oamenii, tot. Familia mea deja plecase în Olanda, așa ca nu am stat mult pe gânduri.”

E de doi ani în Olanda și oferă servicii complete de digital marketing și business coaching către firme și antreprenori. „Clienții sunt din alte țări, US, UK, dar și România. Aș putea face treaba asta de oriunde din lume, dar momentan plătesc taxe aici și am beneficii de recuperare a taxelor destul de bune.

Plus tot procesul de înregistrare și relația cu autoritățile fiscale și cu camera de comerț olandez sunt la ani lumină depărtare de cele din România. Aici statul te ghidează pas cu pas și îți oferă consultanță gratis, în engleză, ca să te ajute să reușești în domeniul tău de business.”

Despre cum e să fii român în societatea olandeză îmi spune că olandezii sunt toleranți și zâmbitori, dar îmi mărturisește că există câteva etichete generale pentru internaționali.

„Comunitatea turcă este numeroasă și sunt tolerați cu forța, despre polonezi și români se știe că ocupă joburile din fabrici, sere și depozite, polonezii fiind de evitat, pentru că dau țepe și românii sunt fie hoți, fie cuminți și la locul lor.

Guvernul, primăria, autoritățile lucrează impecabil cu românii, câteodată oferă și suport în limba română. În schimb, destul de rar, olandezi în etate se uită la numărul de la mașină și, dacă văd o altă culoare decât galbenă (cea a plăcuțelor olandeze), aruncă priviri încruntate sau, mai rău, dau cu portiera mașinii lor în mașina cu numere străine. Spun din experiență personală, repetată.”

„Nu mă identific cu naționalitatea de român, o consider un concept prefabricat, precum granițele. În schimb, tremur la auzul cavalului, simt o chemare ancestrală de fiecare dată când văd transhumanța sau când vizitez România pe la deal, pe la munte.

Gătesc din când în când preparate românești și sunt mândru că românii, ca popor, au o încărcătură karmică mică, nu am deranjat pe nimeni, nu am cucerit pe nimeni, am stat la noi în ograda frumoasă mai sus menționată și ne-am bucurat de viața simplă.”, mai adaugă M.I.

Îl întreb cum se vede România din diaspora: „În comparație cu funcționalitatea societății vestice, cu simțul civic ridicat și cu o corupție redusă, România pare ca un om trezit din comă care trebuie să învețe să meargă, să vorbească din nou. Și, din păcate, învață mersul cu spatele și limba păsărească.”

Despre situația politică îmi spune că preferă să nu comentez doar de dragul de a avea o părere, dar că PSD ar fi trebuit lăsat să își termine mandatul, să gestioneze pandemia.

„Nu știm dacă ar fi fost mai bine sau mai rău, dar simt că românii intră în criză și vor schimbare și nu au opțiuni. Același lup, dar în altă blană. Rata de vaccinare scăzută poate fi, din nou, lipsa de încredere față de orice instituție.

Atunci când politizezi sănătatea, educația și monopolizezi media cu mesaje anti-opoziție în perioadă de criză de sănătate mondială, nu faci altceva decât să pierzi încrederea poporului.”

În România se întoarce în scopuri turistice și la prieteni, dar dacă ar fi să se întoarcă în „patria mamă”, spune că ar trebui să fie bifate condiții pe care nu le vede nici în 50 de ani realizate: „Sistem de sănătate ca în vest, infrastructură, corupție redusă și un domeniu de afaceri sănătos și egal. Lucruri care m-au cucerit aici.”

Vladimir Cucoș, 36 de ani – de cinci ani în Valencia, Spania: „Haos total, niște grupuri cu propriile lor interese, fără nicio ideologie politică”

Vladimir a plecat din România pentru că voia mai mult și mai bine. „Inițial era vorba să fie ceva temporar, o aventură un an maxim, să economisim ceva, ne dăm un reset și apoi ne întoarcem și ne închiriem un attic pe undeva”.

Când a plecat din țară a lucrat în bucătărie și și-a descoperit o pasiune pentru bucătăria japoneză. „Am lucrat opt ani în domeniu în diverse restaurante din Franța și Spania și acum mi-am deschis bucătăria mea: SushiJap, de unde fac takeaways, deliveries și pregătesc pop up events de live cooking.”

El îmi spune că s-a integrat în Spania foarte bine, chiar dacă la început nu vorbea un bob de spaniolă.

„Am venit, am făcut 30 ore de spaniolă la o școală, am căutat direct cele mai bune restaurante din gastronomía japoneză și am mers curajos la fiecare în parte. Nu eram străin de bucătăria japoneză (după cei cinci ani de Franța), așa că le-am plăcut și m-am angajat direct la unul dintre aceste restaurante. M-am integrat direct într-o familie de super oameni.”

În ceea ce privește discriminarea, spune că nu o simte deloc. „Cei cinci ani de Franța sunt cu totul altă poveste, dar în Valencia pot spune că mi-am regăsit la maxim flerul și încrederea după Franța (unde dorul și melancolia lipsei de oameni dragi m-au apăsat crunt).”

România pentru Vladimir e locul unde s-a format și are prieteni vechi, „frați și surori”. „De mult timp nu mai există acel sentiment de patriotism, sunt un om al locului și al comunității din care fac parte.”, mai spune el. În ceea ce privește cum se vede situația politică din țară de acolo, din Spania, el declară:

„Haos total, niște grupuri cu propriile lor interese, fără nicio ideologie politică. Fascinant cum poți să faci un plan de guvernare în campanie, pentru ca apoi să faci fix invers de ceea ce ai promis că faci.”

Vladimir, ca mulți alți români, are o frustrare personală când vine vorba despre cum decurge vaccinarea în România:

„Mama și bunicii nu s-au vaccinat și sunt total împotriva vaccinării. Am încercat în toate felurile, la început mai înverșunat, apoi mai calm să fac în vreun fel să ne înțelegem logic și să-i conving să se vaccineze. Le-am dat exemplul oamenilor de aici, tineri sau bătrâni, indiferent de clasă socială. Nu a fost chip să ne înțelegem, mereu au un argument mai bun sau vreun articol conspiraționist ca răspuns.”

Dacă la un moment dat îl bătea gândul să se întoarcă în țară, acum nu mai e așa de sigur.

„Ar fi o prea mare aventură și parcă am tot obosit de noi începuturi. Au fost o grămadă în ultimii 11 ani și vreau să prind niște rădăcini pe aici, pe unde suntem. Ar fi și greu, avem o fetiță de aproape șase ani, e super tare școala ei, îi place mult, e ceea ce ne dă cea mai mare stabilitate.

E destul de haos și intensă, abia ne urnim din casă pe iernile astea blânde valenciene, nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să-i mai pun încă două straturi pe ea și să o duc la școală la sub 0 grade… și, în afară de ea, ne simțim și noi destul de bine pe aici.”

Mihai D., 35 de ani – de patru ani în Dubai, Emiratele Arabe Unite: „În ultimii ani am realizat că este irelevantă apartenența la un partid politic”

Mihai D. a luat decizia de a pleca din România pentru că a realizat că oricât de mult ar munci aici nu ar ajunge la nivelul unui venit confortabil. În Dubai a reușit acest lucru, din 2017 este Country Manager la o firmă de consultanță specializată în retail. Mihai îmi spune că în Dubai nu este nevoie de integrare în societate.

„Sunt prezente toate naționalitățile lumii și, în general, europenii sunt tratați mai mult decat corect. Lucrez în zona MENA de mai mult de șapte ani, dar niciodată nu am avut sentimentul că sunt discriminat în vreun fel, din contra.”

România rămâne pentru Mihai țara în care s-a născut, în care a crescut și în care încă are majoritatea prietenilor și familia, dar nu are deloc un sentiment de patriotism. „A fi român, înseamnă să am dreptul la pașaportul UE.”

Situația actuală din țară o descrie astfel: „De mult timp nu văd bine ce se întâmplă în țară. Crize politice au fost, sunt și vor mai fi, nu prea urmăresc știrile și, sincer, nu prea mă interesează, în ultimii ani am realizat că este irelevantă apartenența la un partid politic. Toți sunt „făcuți de-o mamă”, nu are nicio relevanță logo-ul.”

În ceea ce privește rata de vaccinare, Mihai îmi spune că se aștepta să fim printre ultimii din Europa.

„În Dubai rata de vaccinare este de peste 90% și nu umblă oameni sterili sau cu mutații genetice pe stradă. Restricțiile sunt extrem de superficiale, viața a revenit la normal din martie-aprilie 2021 și nimeni nu mai discută de COVID, este un subiect închis.”

El mai adaugă că sunt slabe șanse să revină în România. „Nu văd nicio schimbare posibilă în decursul vieții mele. Mi-aș dori curățenie, siguranță, ordine și o infrastructură decentă (sănătate, educație, transporturi etc.).”

Mihnea A., 27 de ani – de doi ani în Paris, Franța: „Este tot ce a reușit Trump să facă, la puterea a doua”

Mihnea lucrează în Paris ca manager într-un start-up care se ocupă cu distribuirea de conținut video pe rețelele de socializare. „Am plecat din România împreună cu prietena mea cu ideea de a experimenta ceva nou. Aveam nevoie de o schimbare ceva mai măricică decât să ne găsim o chirie în alt cartier.”

Mihnea îmi spune că nu a avut niciodată vreo pasiune pentru Franța sau Paris, ci s-au mutat „la plesneală”. „Am ajuns însă să mă simt ca acasă aici și îmi place foarte mult cartierul unde locuiesc”.

Îl rog pe Mihnea să-mi descrie cum vede el România acum, din diaspora: „România pentru mine e o țară adolescentă, care încearcă să-și dea seama cine e și ce vrea. Așadar, să fii român, pentru mine înseamnă o perioadă prelungită de adolescentă în care încerci să rezolvi problemele pe care ți le-au lăsat ai tăi pe cap: neîncrederea în oameni, orgolii stupide, o lipsă totală în a știi să te bucuri de lucruri simple și multe altele.”

Cu toate astea crede totuși că românii sunt haioși. „Mă bucur să văd cum umorul nostru e un lucru pe care pot să-l aduc la masă când sunt cu oameni de alte naționalități și simt că lipsește.”

Ce s-a întâmplat recent pe scena politică din România l-a dezamăgit complet: „M-am oprit din a mai urmări orice știre după ce Iohannis alături de PNL au încetat să mai joace până și acel teatru de complezență, când încerci să simulezi o țară întreagă.

Și dac-ai vrea să urmărești evenimentele, doar ca pe un spectacol, toată povestea este atât de lipsită de continuitate și sens încât politicienii nu doar că au pierdut încrederea oamenilor, dar cred că au reușit să le piardă atenția cu totul și simțul că suntem legați la o realitate comună. Este tot ce a reușit Trump să facă, la puterea a doua.”

La revenirea în țară nu se gândește încă. „După cum se desfășoară lucrurile acum, nu cred că în România o să se schimbe ceva semnificativ prea curând. Pentru mine însă în momentul ăsta nu e neapărat o chestiune de ce ar trebui să se schimbe în România, cât e despre ce pot eu să fac să schimb la mine și la modul în care mă uit la țară. Cred că o pauză de la România nu e o idee rea și s-ar putea inclusiv să ne apropie.”

Eliza Andreasen, 36 de ani – de șase ani în Aalborg, Danemarca: „Nici nu îmi pot închipui trădarea pe care aș simți-o dacă aș trăi în România”

Eliza a părăsit România din dragoste. „M-am îndrăgostit de un danez.” Acum, ea este freelancer pe comunicare: social media, PR, traduceri, interpretariat, subtitrări. Susține că nu s-a simțit niciodată discriminată și că simte că s-a integrat în societatea daneză, dar că e un proces de-o viață. A fi român este pentru ea un amestec de bune și rele.

„Îmi place căldura noastră și hedonismul nostru, mi se pare că știm să trăim viața. Dar ca să supraviețuiesc în România, trebuia să cultiv o stare permanentă de negare și minimalizare a micro agresiunilor zilnice, o ploconeală în fața autorităților și o abnegație a propriilor nevoi de normalitate. Mi se părea că trăiesc într-o zonă de război socio-emoțional, la mila norocului și a relațiilor.”

Spre deosebire de ceilalți de până acum, Eliza e mai conectată la ce se întâmplă pe scena politică din țară și îmi mărturisește că i s-a frânt inima când a auzit de alianța dintre PNL și PSD.

„Am ieșit la toate protestele împotriva PSD-ului, am fost mândră când a ieșit Iohannis prima dată. Nici nu îmi pot închipui trădarea pe care aș simți-o dacă aș trăi în România și aș depinde de acești „conducători”.”

Rata de vaccinare scăzută i se pare „o furtună perfectă” a multor probleme cumulate de câteva generații încoace, din care înșiră doar câteva: „Lipsa de educație, promovarea mediocrității și tolerarea acesteia, lipsa de implicare și spirit civic.

Referitor la gestionarea pandemiei, am văzut și multe eforturi solide din partea autorităților, dar și multe lipsuri și greșeli sinistre în momente cheie ale pandemiei. Nefiind la fața locului, totuși, am rămas cu impresia că a fost mult mai bine decât ar fi putut să fie.”

O întreb pe Eliza ce ar trebui să se schimbe în România ca să se întoarcă aici. „Nu știu. Digitalizarea instituțiilor statului ar fi un început bun.

Legalizarea căsătoriei pentru comunitatea LGBT. Să dispară rasismul, șpaga și umilințele zilnice din instituțiile statului, și să crească respectul pentru semeni, egalitatea în societate. Și să scadă poluarea.”