Sari direct la conținut

Criza refugiatilor: Austria a inceput sa respinga migrantii la granita; Viena ii indeamna sa ceara azil in statele balcanice/ 25.000 de migranti au intrat in Croatia, iar Ungaria si Serbia au deschis frontiera la Horgos-Roszke; Merkel ar fi cerut Croatiei sa opreasca toti migrantii

HotNews.ro
Migranti - busculada la granita ungaro-austriaca, Foto: Agerpres/EPA
Migranti - busculada la granita ungaro-austriaca, Foto: Agerpres/EPA

Austria a inceput sa respinga intrarea pe teritoriul ei a unor migranti din Orientul Mijlociu veniti dinspre Slovenia, miscare ce survine dupa ce ministrul austriac de interne a declarat ca nu are nicio simpatie fata de refugiatii care nu cer azil in tarile balcanice si incearca sa ajunga in statele mai bogate, transmite duminica agentia DPA, citata de Agerpres.

UPDATE:25.000 de migranti au intrat in Croatia, iar Ungaria si Serbia au deschis frontiera la Horgos-Roszke

Potrivit unui purtator de cuvant al politiei austriece, circa 100 de migranti ajunsi in cursul noptii de sambata spre duminica la granita sloveno-austriaca la punctul de frontiera Spielfeld nu au fost lasati sa intre pe teritoriul Austriei, intrucat nu au cerut azil si nici nu au prezentat documentele corespunzatoare.

Potrivit agentiei HINA, in cursul zilei de sambata un alt grup de 350 de migranti care doreau sa ajunga in Germania a fost respins de autoritatile austriece.

Conform regulamentului de la Dublin (ce reglementeaza examinarea cererilor de azil in Uniunea Europeana), refugiatii trebuie sa ceara azil in prima tara unde ajung in spatiul comunitar, in cazul de fata Grecia, dar aceasta prevedere nu a fost respectata de cand a pornit actualul val de imigranti ilegali veniti din Orientul Mijlociu, autoritatile de la Atena permitandu-le sa-si continue calatoria inspre Europa, destinatia preferata de cei mai multi fiind Germania.

Intr-o declaratie emisa de ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, aceasta si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca refugiatii ajunsi in Croatia si Slovenia sunt directionati catre Austria si Germania. Ea a sustinut ca nu intelege de ce guvernele de la Zagreb si Ljubljana nu respecta regulamentul de la Dublin si a anuntat ca Austria va returna migrantii veniti dinspre Slovenia.

In Austria au sosit in acest weekend circa 13.000 de migranti, dintre care circa 12.300 dinspre Ungaria si ceilalti dinspre Slovenia. Intrebat de ce numai la frontiera slovena exista migranti returnati, purtatorul de cuvant citat a raspuns ca autoritatile ungare refuza sa preia inapoi astfel de migranti.

Inca 2.000 de migranti au trecut granita sarbo-croata; Angela Merkel ar fi cerut Croatiei sa opreasca toti migrantii

Cel putin inca 2.000 de migranti veniti din Orientul Mijlociu au trecut in ultimele 12 ore frontiera dintre Serbia si Croatia cu speranta de a-si putea continua calatoria catre Germania, a anuntat duminica postul public croat HTV, in timp ce ziarul croat Jutarnji List a relatat ca sefa guvernului german, cancelarul Angela Merkel, a cerut guvernului de la Zagreb sa retina pentru o durata nedeterminata toti refugiatii care intra in Croatia, solicitare ce ar fi fost respinsa, transmite agentia EFE, citata de Agerpres.

Migrantii au trecut granita traversand campurile de porumb si au ajuns in localitatea Tovarnik, unde armata croata a instalat o tabara de corturi cu o capacitatea de pana la 5.000 de persoane.

Circa 21.000 de migranti au patruns in Croatia incepand de miercuri, dupa ce Ungaria a inchis granita cu Serbia prin montarea unui gard de sarma ghimpata.

Dar autoritatile croate au recunoscut ca sunt depasite de acest aflux si s-au inteles in cele din urma cu cele ungare ca migrantii sa fie directionati nu doar catre Slovenia, ci si catre Ungaria. Prin urmare, in cursul zilei de sambata circa 2.000 de migranti au fost trimisi in mod organizat numai de la Tovarnik catre punctele de frontiera de la granita cu Ungaria, unde au fost preluati de autocare puse la dispozitie de guvernul de la Budapesta si transportati mai departe la frontiera cu Austria.

La punctele de frontiera dintre Croatia si Slovenia duminica dimineata circa 700 de migranti asteptau sa intre pe teritoriul sloven. Conform autoritatilor de la Ljubljana, pana in prezent peste 2.000 de migranti au trecut granita in Slovenia, circa jumatate dintre ei numai in ultimele 24 de ore, sute dintre acestia plecand deja mai departe in Austria.

Potrivit Crucii Rosii austriece, aproape 13.000 de migranti au patruns sambata pe teritoriul Austriei, cei mai multi dinspre Ungaria si ceilalti dinspre Slovenia, unii intrand apoi foarte repede in Germania ocolind punctele de frontiera.

Potrivit cotidianului croat Jutarnji List, cancelarul german Angela Merkel a avut vineri o convorbire telefonica cu premierul croat Zoran Milanovic si i-a cerut acestuia din urma ca refugiatii ce intra in Croatia sa fie retinuti pe teritoriul acestei tari pentru o durata nedeterminata.

Conform aceleiasi publicatii, seful executivului de la Zagreb a respins solicitarea, motivand ca Croatia nu poate retine oameni impotriva vointei lor. Aceasta informatie nu a fost deocamdata confirmata de alte surse.

Dar in timp ce migrantii ajunsi in Croatia pleaca mai departe catre Europa prin Ungaria si Slovenia, multi altii ajung pe teritoriul croat venind dinspre Serbia, flux ce pare fara sfarsit.

Prin urmare, dupa controversata initiativa a impunerii cotelor obligatorii de refugiati, oficialii europeni – acuzati de premierul croat ca privesc aceasta criza „cu ochii inchisi” – au inceput sa vina cu noi propuneri.

Astfel, in timp ce ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a propus plafonarea numarului de refugiati pe care Europa ii poate primi, iar solicitantii de azil suplimentari sa fie trimisi intr-o tara sigura din regiunea din care acestia provin, comisarul european pentru politica de vecinatate si negocieri pentru extindere, austriacul Johannes Hahn, a declarat ca Europa trebuie sa incurajeze persoanele care fug de razboiul din Siria sa ramana in statele vecine cu aceasta, care ar urma sa fie ajutate financiar de Uniunea Europeana, pentru Turcia el propunand acordarea unui miliard de euro.

UPDATE: 25.000 de migranti au intrat in Croatia, iar Ungaria si Serbia au deschis frontiera la Horgos-Roszke

Un numar de 25.000 de migranti au intrat in Croatia din Serbia de miercuri pana duminica la pranz, potrivit datelor publicate de Ministrul de Interne croat, transmite agentia Hina, citata de Agepres. Duminica a fost redeschis si principalul punct de trecere a frontierei intre Ungaria si Serbia, la Horgos-Roszke.

Aproximativ 4.000 de migranti se aflau duminica la pranz in gara din localitatea Tovarnik din estul Croatiei. Acestia au venit din Serbia si asteptau trenurile si autobuzele sa-i transporte prin Ungaria si Slovenia in Austria si mai departe in Germania sau in alte tari europene dezvoltate, noteaza agentia Hina.

Din cauza afluxului de migranti Croatia a inchis sapte puncte de trecere a frontierei cu Serbia. Doar un punct de frontiera a ramas deschis, ceea ce a generat blocaje in trafic.

Ministrii de interne ungar si sarb, Sandor Pinter si Nebojsa Stefanovic, au redeschis punctul de frontiera duminica Horgos-Roszke, principala poarta de intrare in Uniunea Europeana, care fusese inchis la inceputul saptamanii dupa ce in Ungaria a intrat in vigoare o noua legislatie anti-migratie. Punctul de trecere a frontierei Horgos-Roszke 2 a ramas in continuare inchis, potrivit AFP.

„Situatia a impus inchiderea (postului de frontiera), dar in cooperare cu colegii nostri din Serbia problemele au fost indepartate si s-au indeplinit conditiile pentru redeschidere”, a declarat ministrul ungar de interne.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro