Cronica cinefilului anomim

Pentru un cinefil, amator de vacante la Sfantu Gheorghe si imun la atacul nemilos al tantarilor doar seara, in “ zona crepusculara”, organizarea aici a unui festival de film independent poate reprezenta un ingrendient in plus pentru un sejur “perfect”.

[c:1:s], Asa au gandit probabil cei aproape 4000 de oameni care cu cortul in spate (deoarece casutele de doi pe trei, denumite trendy bungalow-uri erau demult rezervate pe Internet) au invadat in perioada 14-19 august comuna izolata in care pana in urma de trei ani nu se proiectasera niciodata filme, nici macar la Caminul Cultural.

Cinefili de pe la noi sau de prin alte tari care de regula vara “acopera” mai multe festivaluri europene, intr-un soi de hei-rup-ism cultural, cu accente hippie.

Ce au descoperit la Sfantu Gheorghe? O manifestare haotica, la granita dintre kitsch si experiment, un eveniment hibrid care uneori seamana cu o tentativa de Cannes cu iz de balta autohtona, alteori cu o intentie artistica originala, insa lipsita de orice fel de directie.

Dat fiind faptul ca festivalul este in totalitate unul privat, se justifica “circuitul inchis”, interdictiile de acces ale spectatorilor de rand in “Orasul Interzis”, cum au denumit ei “ograda” inconjurata de un un gard inalt si destul de compact unde se proiecteaza filme in mici sali de cinema “cu casa inchisa”, se socializeaza VIP-urile si se bea

Critici si regizori isi dau cu parerea…

HotNews.ro

sampanie (caviar n-a mai fost anul acesta, probabil din cauza faptului ca organizatorii s-au ferit de presa, ca sa nu militeze ulterior pentru Drepturile Morunului, in perioada de depunere a icrelor). Nu se justifica insa nevoia de public si de “culturalizare” a maselor.

Acel public pentru care festivalul a insemnat doar proiectiile din camping, o “portie” de film in fiecare seara, in aer liber, asezonat cu miros de scrumbie prajita si cu strigatele guturale si neinteligibile ale localnicilor chercheliti, o scena pe care din cand in cand se perinda Marcel Iures care multumea la toata lumea, cateva dezbateri despre cinematograful romanesc in care

“gasca” isi demonstra problemele de comunicare din interior, amintindu-si din cand in cand… “sa intrebe publicul”, un foc de artificii la final.

…public cat cuprinde

HotNews.ro

In rest, cozi epuizante la bautura si mancare, unica carciuma intemeiata pentru entertainement-ul si burta cinefilului nefacand fata “cererii”, ghionturi si coate: “Uite-l pe Tudor Giurgiu!”, “Uite-l pe Mungiu!”, “Ala mic si cu barba…

il stiu de undeva! Nu-i actor?”, toalete cu hartie igienica, fraternizari la firul ierbii si schimburi de opinii in materie de cinema: “Unele filme ma plictisesc ingrozitor, dar asta nu inseamna ca-s proaste! De exemplu, cand am vazut Psyho, ala orginalu’, am murit de plictiseala…

da’ dupa doua zile mi-am dat seama ca era un film genial!” (o fata de 17 ani, la o bere matinala), o plaja salbatica intesata de lume, mai ceva ca la Mamaia, dusuri calde si reci.

Prima zi

Un sat fara masini

HotNews.ro

Drumul de la Bucuresti la Sfantu Gheorghe dureaza intre opt si doispe’ ore, depinde de noroc, de vapor (intr-o zi e “Rapida”, in alta “Pasagerul”, un soi de “Lenta”; daca ai o suta de euro iti poti permite una dintre salupele lui Sorin Marin) sau de cheful pe care il ai de ajunge cat mai repede, fara a face popasuri “de bere”, fraternizare cu

balta, broasca si tantarul. Recomandare: ajungi pana la Mahmudia, cu masina personala sau cu ce poti si astepti in port vaporul care in prima zi de festival trece pe langa tine fara sa opreasca si e atat de intesat incat te astepti din clipa in clipa la cel putin “un om la apa”.

Noaptea pe ulita

HotNews.ro

Pentru a alunga senzatia de halta pustie, te vari la aer conditionat si termopane la un restaurant de pe malul garlei unde o ciorba de peste e peste o suta de mii. Din cand in cand, cate un smecher local cu lant si ghiul coboara dintr-un jeep parcat chiar in fata restaurantului si cu maioul rasucit pe burta comanda whisky cu gheata.

Intelegi din conversatiilor lor cu blondele agatate de brat si cu personalul ca sunt “investitori” si atat. Intre timp, isi face aparitia un al doilea vapor.

La bord, in timp ce-ti cauti un loc printre bagaje si cutii de pateu desfacute pe punte, iti manifesti entuziasmul legat de festival: “Am auzit ca anul trecut a fost Peter Greenaway!”. “Care ala cu bucatarul, hotul…?”, “Ala! La noi la Arad nu-i gasesti filmele nici macar piratate. E tare!”.

Generatii de cinefili

HotNews.ro

“Am auzit ca anul asta vine Alain Delon”, suspina o tipa, cu un look domestic genul “femeie de cort”, trecuta de 40. “S-o crezi tu ca vine ala la noi in delta, sa-l manance tantarii!”, isi da cu parerea un individ din anturaj, genul intelectual cu burta.

Dupa ce ajungi, iti montezi cortul sau iti reperezi gazda si astepti sa inceapa ceremonia de deschidere. Iti ocupi loc din timp pe o banca din lemn, ceva mai in fata, mai rezervi inca o portiune de banca pentru prietenii tai, plecati dupa refreshments pe care se aseaza, fara sa intrebe nimic Dan Pita, special guest, desi n-a mai facut cam de multisor un film demn de luat in seama.

Ii explici, pe un ton normal ca la coada la buda, “ca e ocupat”, iar el iti arunca o privire: “Pe cine astepti tu, draga?”. Nu-i raspunzi, el mai sta cinci minute si pleaca. Cand iti vin prietenii, le explici ca invazia tantarilor nocturi e insotita si de una de fite.

Gratar si mititei

HotNews.ro

In “cuvantul de deschidere”, presedintele festivalului Marcel Iures mentioneaza ceva despre importanta publicului, datorita caruia evenimentul se afla la a o treia editie, apoi il anunta ca anul acesta “Orasul interzis” va fi accesibil tuturor (aplauze furtunoase!), spectatorul de rand avand sansa sa vada filmele din competitie in salile de cinema, pe baza de

“invitatie”, procurata de la barca “esuata” in camping, pe numele ei “Delfinul”, numai dupa data de 19 august, cea de inchidere e festivalului (huiduieli!).

Apoi, corul din Sfantu Ghoerghe lalaie cantece traditionale despre pescari si peste si pe canal isi fac aparitia barcile pe a caror panze sunt proiectate imagini de film, un soi de happening gandit sa fascineze mintile cinefililor, insa nu si pe ale celor care au fost si la editiile anterioare cand s-a intamplat exact la fel.

Filme si tantari

[c:2:d]Filmul de deschidere, “The Wind that Shakes the Barley” (regia Ken Loach, 2006) nu e este o capodopera, insa a luat ultimul Palme d’Or din motive mai mult “politice” decat pe criterii de valoare.

Cinefilii nu se pot plange, totusi, ca nu ar fi “un film bine facut”, insa, obositi dupa drum, nu prea mai rezista la “Hartia va fi albastra”, al lui Radu Muntean, programat dupa ora unu noaptea. Un film catalogat de multi drept cel mai bun de la revolutie incoace.

De altfel, chiar asta e subiectul: o noapte a revolutiei romane, personaje obisnuite, in situatii extraordinare. Totusi, cat se poate de firesti, din cauza replicilor bine scrise si a meritului scenaristului Razvan Radulescu.

La o vizionare mai atenta, poti observa linia impusa de scenariu, caruia regizorul i se conformeaza vrand-nevrand, realizand in final o copie mai putin dogma, daca vreti, a filmelor lui Cristi Puiu.

A doua zi dupa gala finala

HotNews.ro

, Realismul si normalitatea replicii din scenariu “fura” spectatorul si asigura succesul filmului, chiar daca si din acest punct de vedere exista momentele mai putin fericite, cum ar fi cel in care bravul soldat roman, decis sa mearga pana la capat sa apere Televiziunea, suna acasa de la un telefon public pentru a-si informa mama ca va ramane pe strada “pana invingem!”.

“N-am facut doua zile pe drum ca sa vad filme romanesti!”, declara un arhitect timisorean. “Ma asteptam la mai mult experiment, la filme de tipul Quoi Brothers. Filmele romanesti le pot vedea si la noi, la cinematograf. M-ar fi interesat animatia insa nu am acces la ea, pentru ca e la complex.”.

Marcel Iures, presedintele festivalului

HotNews.ro

Totusi “Generatia asteptata” se pare ca e vedeta festivalului. In afara de filmul lui Radu Muntean, spectatorii au mai putut vedea in camping lung-metrajul lui Corneliu Porumboiu “A fost sau n-a fost?”, oarecum dezamagitor dupa un mediu, deja consacrat, “Visul lui Liviu”, dar in acelasi stil.

Autoarea cronicii de fata a parasit “sala” dupa o replica, la primul sfert de ora: “Revolutia franceza? Hai sa fim seriosi!”, pusa intr-un anumit context, adica o sala de clasa dintr-un orasel de provincie, un profesor alcoolic, implicat intr-un talk-show televizat pe postul local despre revolutia romana, elevul smecher gata sa marce banul pentru a trece corijenta etc.

S-a ras la accentul moldovenesc al protagonistilor, prilej de impusaturi si bancuri printre cinefili.

Apoi, filmul lui Catalin Mitulescu “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, personal, sincer intr-o oarecare masura si cu o melodie leit-motiv pe care a doua zi o canta fara sa vrea toata “tabara”. Din nou, actiunea avea loc in 1989.

Cei care nu mai aveau chef de filme romanesti implicate politic si social puteau viziona foarte tarziu in noapte “Fix alert” a lui Florin Piersic jr., experiment intr-adevar si cam atat si un film “normal”, “Legaturi bolnavicioase” cu doua lesbiene si un incest a lui Tudor Giurgiu, okey in intentie, insa prea cuminte fata de asteptarile publicului (un premiu

pentru interpretare – Maria Popisteanu si Ioana Barbu), cateva scene bune si o usoara confuzie daca regizorul a vrut sa se dea drept intelectual sau a avut intentii “comerciale” (“Eu unul m-am asteptat ca alea doua sa se linga tot filmul si… n-a fost sa fie!”, Marius, 18 ani).

De scurt-metraje cinefilii n-au prea avut parte pentru ca s-au proiectat in “Orasul interzis”.

Bye, bye, Sf. Gheorghe

HotNews.ro

Totusi, pe la ora unu noaptea, un aproape puber guest oarecum alcoolizat mi-a povestit un “scurt” argentiniain din care nu pricepuse nimic: capat de lume, bunica pe moarte, nepotii pornind din casa izolata ca s-o viziteze si ratand unica si indispensabila masina care trece prin zona, muzica misto, nepotii ajung la o alta casa unde comunica cu animale, amintindu-si de bunica despre

care nu se stie in continuare daca e moarta sau vie, ceva cu metafizicul si… metaforeea scapa!

Premiul publicului a fost castigat de un film belgiano-francez, “Iceberg” (tripla regie: Dominique Abel, Fiona Gordon, Bruno Romy) in care nu se prea vorbeste si mai mult “se joaca”, la limita absurdului, foarte aproape de un spirit pe care ar fi trebuit sa-l aiba un festival de film la Sfantu Gheorghe.

[c:3:d], In schimb, Marele Premiu, “Heaven’s doors” (Maroc, regia Swel & Imad Noury), cu mama producatoare de fata, un film de aproape doua ore cu trei povesti intersectate a fost catalogat de public drept “o telenovela cu iz de Inaritu” si cu o imagine de editor de televiziune frustat care a prins un moment bun in care sa-si puna in evidenta talentele.

De precizat ca toata aceste filme au fost difuzate in campus, in aer liber si la discretia tantarilor, asa ca unele impresii pot fi oarecum deformate.

Totusi nu poate fi deformat faptul ca la festivitatea de premiere pe scena s-au perindat aproape numai oameni peste 40 de ani (cu mici exceptii intamplatore), fapt care demonstreaza ca filmul fie el si independent se face numai “la maturitate”.

Si nu pot sa nu citez si ultima impresie a unei voci din public, un pic ragusita de la berea prea rece: “La o asemenea ciorba, n-am putut da seama care a fost bun si care prost!”