Cronica de film 2: "Nymphomaniac 2" – Sex si bune maniere

Ca sa nu ramaie poporul repetent si anul asta la morala, comisia de rating a Centrului National al Cinematografiei a decis ca partea a doua a filmului lui Lars Von Trier sa nu mai intre in cinematografe. Astfel, comisia face dovada competentei sale, iar filmul lui Von Trier primeste reclama gratis.

Dincolo de decizia aberanta de a lasa sa treaca prima parte si de a o interzice pe a doua (filmul a intrat in doua parti in toate tarile cu exceptia Danemarcei ca sa nu fie prea lung intr-o singura varianta), e vorba de cenzurarea unei opere de arta.

Daca membrii comisiei de rating nu pot face diferenta intre un film porno si un film care se foloseste de sex ca de un limbaj pe care il si ironizeaza e grav. Inseamna ca trebuie inlocuiti cu alti membri care se pricep la cinema si care au depasit mentalitatea comunista.

Presa a mai scris ca in aceasta comisie au intrat diverse persoane care nu au legatura cu cinemaul, dar care au recomandari bune. E o chestie draguta sa vezi filme si sa mai fii si platit pentru asta. Probabil ca din exces de zel, ca sa arate ca isi fac treaba, ei au inceput de la o vreme sa fie destul de duri in verdicte, mai ales unde nu e cazul.

De pilda, comisia a lipit eticheta Nerecomandat sub 15 ani onestului (si benignului) film de debut al lui Igor Cobileanski, „La limita de jos a cerului”, doar pentru ca eroii faceau trafic de droguri. Altfel, comisia ar fi putut da acest rating pentru injuraturi sau pentru faptul ca personajele construiesc un moto-deltaplan. (Sau poate pentru ca vorbesc romana cu accent moldovenesc?).

E clar ca aceasta comisie e mult prea competenta pentru cinema si ca ar trebui mutata la CNA, unde ar putea sa se desfasoare pe o plaja mult mai larga. Sau la DNA, daca tot suntem duri, ne pricepem la orice si ne plac acronimele.

Miercuri, comisia de rating trebuia sa mai vada o data filmul, dar intalnirea s-a amanat pentru joi. Unde sa iesi pe viscol pentru asa ceva? Ca sa respecte procedura, comisia a emis notificarea de interzicere, distribuitorul va face contestatie si comisia se va intalni din nou ca sa vada filmul.

Se pare ca si directorul general al CNC, Mihail Ioan Kogalniceanu, a dorit sa vada grozavia, mai ales ca presedintele comisiei de cultura din Senat, Georgica Severin, a sarit in ajutorul lui Von Trier amintindu-si intr-un comunicat ca si Geo Bogza a fost cenzurat la vremea lui. Norocul jurnalistilor romani a fost ca vizionarea de presa a avut loc luni inaintea celei de rating.

Deci ce e asa scarbos in a doua parte astfel incat cei care au vazut-o pe prima sa ramana cu buzele umflate? Cum spuneam si la prima cronica, „Nymphomaniac” nu e un film porno si nici macar unul erotic. Mediul nu e mesajul.

Von Trier e prea talentat si prea inteligent (firma sa, Zentropa, a produs si filme porno, dar pe eticheta lor scria ca sunt porno), dar foloseste cel mai puternic tabu pentru un film in principal metatextual despre relatia autor-opera de arta-spectator. Ironia lui e evidenta, iar finalul filmului – desi mult prea ingrosat, nu lasa urme de indoiala.

Probabil ca la vestea ca partea a doua e interzisa in Romania, Von Trier isi freaca mainile a satisfactie. De asta a facut si filmul, ca sa arate ca societatea e sugrumata nu de vulgaritate, ci de ipocrizie.

Dar „oamenii mari” (cum spune Micul Prinţ) cred ca e mai indecent sa vezi o scena sado-maso in care o femeie e biciuita la fundul gol sau o femeie alba intre doi barbati negri cu penisurile la vedere decat sa vezi la televizor inmormantari in direct cu sicriul deschis.

Producatorul lui Von Trier a avut o idee proasta cand a socotit ca e mai bine sa rupa filmul in doua. Daca la prima parte te-ai dus complet inocent, ca Seligman (Stellan Skarsgard), spectatorul povestilor spuse/imaginate de Joe (Charlotte Gainsbourg), pana la partea a doua ai apucat sa rumegi ce ai vazut si sa faci presupuneri, deci cam stii la ce sa te astepti.

Nu te mai impresioneaza partea a doua la fel ca prima, asta e clar. Pauza dintre ele a fost prea mare, iar tu te-ai schimbat intre timp. Acum ai mai degraba tendinta de a judeca la rece, pentru ca emotia venita din descoperirea unei thriller cu enigme care avanseaza incet spre nu stii ce s-a racit. E greu sa judeci filmul ca pe continuarea celuilalt si nu ca pe un film separat.

Filmele lui Lars Von Trier nu pot fi decodificate, nu sunt ecuatii matematice sau filme politiste, dar „Nymphomaniac” e poate filmul la care fiecare intelege absolut ce vrea si in cazul caruia, daca citesti cinci cronici, o sa ai impresia ca se refera la cinci filme diferite.

Von Trier da suficient material ca sa pescuiesti – eventual cu acul de pe tavan, pe care il observa eroina in prima parte -, cam ce vrei. O satira a societatii egal obsedate si speriate de sex; o poveste post-post-moderna despre creatie; o melodrama; o poveste politista; un glosar de teme din filmografia sa; o fabula despre intoleranta si frica sau despre singuratatea moderna; o comedie; o poveste psihanalitica; o reglare de conturi a cineastului cu lumea care nu-i intelege excentricitatea si care i-a interpretat gresit derapajul de la Cannes, un „pornache” pur si simplu, samd.

Daca tai finalul care e oricum din topor, ramai cu un film inegal, cam otova (in ciuda taieturii clasice), dar fascinant pentru felul in care isi deschide si isi obtureaza pistele.

Daca Von Trier a avut un plan acela a fost, poate, de a demonstra lenea intelectuala a spectatorului, obisnuinta de pune etichete si imposibilitatea de a citi o opera de arta in intregime si la perfectie. Sexul e o forma de limbaj in film, asa cum e o forma de comunicare pentru unii oameni speriati de intimitate.

Ca si Cristi Puiu in „Aurora”, Lars VonTrier a descoperit imposibilitatea comunicarii perfecte – dintre creator si spectator, dintre un om si un altul.

Un psiholog ar spune ca foamea de sex e un simptom al depresiei. Faptul ca Von Trier nu ne ofera si nu ne sugereaza motivele pentru care Joe escaladeaza spirala de la sex la sado-masochism fara a gasi putina fericire (si fara a cauta cauzele) poate fi, in alta paradigma, reflexul faptului ca ne pune sub ochi un proces de creatie, un organism viu.

Filmul se misca sub ochii nostri, nu e o fisa medicala sau o planta uscata intr-un ierbar. Cu atat mai mult cu cat e si foarte bogat, dandu-ti libertatea sa construiesti ce interpretari vrei.

El iti da piesele – care sunt la fel ca detaliile din camera unde sta Joe si pe care ea le foloseste, dar povestile ti le faci singur. De aici termenul de „digresiune”, pe care Von Trier il ataseaza genului cinematografic pe care spune ca l-a lansat cu aceasta ocazie.

Dincolo de sex, de accentele sado-maso si de doua femei care se saruta, „Nymphomaniac” are si foarte mult umor. Dar daca stai cu mainile la ochi e posibil sa iti scape.

„Nymphomaniac: Volume 2″/”Nimfomana: Vol. 2” – de Lars Von Trier, cu: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgard, Stacey Martin, Shia LaBoeuf, Jamie Bell, Udo Kier, Jean-Marc Barr, Willem Dafoe