Cronica de film: "Luna verde", de Alexa Visarion, un film ratat din start

Dupa o pauza de 19 ani, Alexa Visarion se intoarce la regia de film cu proasta inspiratie de a relua un proiect din 1987. Rescrisa de o studenta de-a sa, Iris Spiridon, povestea despre tineri si asa-zisa lor superficialitate, poveste refuzata la finantare in perioda comunista, isi gaseste o nefericita actualizare in coordonatele unui film lipsit de logica si substanta. Folosirea pana la satietate a hitului „A Friend In Need” (Placebo) nu e suficienta pentru a cuceri publicul tanar sau pentru a-l convinge macar ca i se adreseaza lui (daca i se adreseaza lui.).

„Luna verde” are, daca vreti, acea „naturalete” si acea „autenticitate” a filmelor „cu si despre tineri” din perioada comunista – la ani-lumina de tinerii din viata de zi cu zi. (Dar acelea aveau macar o logica.). Poate ca de vina e faptul ca proiectul respins in 1987 de la finantare ar fi trebuit sa fie lasat acolo, in timp. Cineastii stiu mai bine decat noi in ce termeni se scrie perioada de gratie in care un proiect ar trebui sa devina film, pana nu ii expira norocul.

Poate ca Alexa Visarion (60 de ani)- care ramane oricum in cinematografia noastra pentru „Inghititorul de sabii” -, ar fi trebuit sa nu incerce sa trezeasca fantomele. Odinioara intentiona sa-l distribuie pe Razvan Vasilescu in rolul pe care azi il joaca Tudor Aaron Istodor – personajul unui rebel, pe linia celor interpretate de Dan Nutu. Trebuia sa-i lase pe rebelii de atunci sa doarma.

E greu sa discuti despre „Luna verde” filmul care a iesit fara sa nu incerci sa te raportezi la filmul care ar fi putut fi – prin asta ii mai poti acorda o umbra de credit. Adevarul e ca nimic nu te farmeca sau cel putin incita la acest film. Incepe, da, interesant. Socul melodiei trupei Placebo (oare cat o fi platit Castel Film pentru ea?), discutia dintre Tudor Aaron Istodor si Marius Manole intr-o cofetarie, aluziile la posibila sinucidere a cuiva te pregatesc pentru un film actual despre tineri care ar putea fi macar credibil. Dar aceasta discutie si epuizeaza capitalul tau de curiozitate.

Va urma de aici inainte un amalgam de scene in care personaje fara niciun pic de consistenta (desi unele sunt recalcitrante, iar altele exuberante) discuta interminabil fara sa spuna nimic, aberand pe marginea unor nimicuri. Scenariul ilogic si haotic nu reuseste nici macar sa tricoteze cu viteza de croaziera povestea a doua masini cu tineri care pleaca una din Bucuresti, alta din Brasov, si au o mica intalnire la mijlocul distantei. Basca problemele reale ale tinerilor, tipologiile umane, relatiile dintre personaje, mediul samd. Totul e defazat.

Doar aruncand in film tineri homosexuali care agata parteneri pe internet sau tineri care discuta pe skype sau tineri care rad mult nu inseamna ca ai facut un film in care ai aratat ca intelegi varsta tanara. De fapt, nici nu stiu cui i se adreseaza acest film pentru ca am mari dubii ca vreun tanar se va recunoaste pe ecran.

Nu transpare niciun pic de viata din personaje, din povestile lor, din trairile (!) lor, iar cand filmul comuta in modul metafizic (nunta din restaurant), dupa ce ne avertizase ca o s-o faca (discutia pe skype despre tablou), rabdarea spectatorului poate exploda bucati in mod iremediabil. Pacat de actorii buni folositi prost (cei mai bine pica, totusi, Alex Potocean si Tudor Aaron Istodor), pacat de aparitia lui Radu Afrim in postura unui regizor de teatru (cu rol neclar in poveste), pacat de reputatia regizorului care n-a mai facut film de aproape 20 de ani, pacat de bani, pacat de banii nostri.

„Luna verde” – de Alexa Visarion, scenariul Alexa Visarion si Iris Spiridon, cu: Tudor Aaron Istodor, Alexandru Potoceanu, Andreea Vasile, Ioana Anastasia Anton, Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Radu Afrim. Film produs de Castel Film cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei. Pe ecrane din 16 aprilie