Cronică de film: „Scurtcircuit”. Copilul cu multe moașe…

Filmul Scurtcircuit, inspirat de tragedia din seara zilei de 16 august 2010 de la Maternitatea Giulești, producție din anul 2017, a fost difuzat săptămâna trecută de TVR Cultural.

Și indiferent de ceea ce voi scrie mai departe despre calitatea filmului, socotesc ideea redifuzării mai mult decât binevenită. Cu atât mai mult cu cât guvernul actual al României, asemenea celor precedente, vrea să-și mascheze incompetența, proiecțiile bugetare nerealiste, incapacitatea colectării impozitelor și taxelor, negocierea greșită, nerealistă a PNRR și alte multe hibe prin noi restricții bugetare. Poate chiar, în ciuda unor asigurări în care nu mai crede nimeni, cum nu mai crede nici în guvern, nici în Coaliție, și prin reducerea cheltuielilor, a personalului și blocarea angajărilor din sănătate. Un ansamblu de fapte ce a fost doar una dintre cauzele tragediei de acum aproape 14 ani. Căreia i-au urmat apoi multe altele ce nu au condus însă la nici un fel de demisii, așa cum s-a întâmplat după #Colectiv. Și acesta fiindcă în România funcționează peste tot dubla măsură. Chiar și la nivelul dezamăgitoarei tot mai dezamăgitoarei instituții prezidențiale.

De altfel, există în partea finală a filmului o secvență care nu are cum să nu te pună pe gânduri. Aceea a interogării managerului spitalului. Excelent jucat de Dorel Vișan. Putem deduce din ceea ce spune în fața anchetatorilor respectivul manager că ar exista un interes al mediului privat vizând demonizarea bugetarilor sau reducerea numărului acestora. Bugetari care săturați de salariile sigure dar proaste își vând mai apoi inteligența și competențele privaților.

Scurticircuit are, așadar, semnificația unui semnal de alarmă. Aș fi însă complet naiv dacă aș crede că de el vor ține seama domnii Ciucă, Ciolacu, Boloș, Câciu. Nu a ținut seama de ele fostul președinte Traian Băsescu și, din păcate, mulți dintre apropiații lui se află în poziție de decizie chiar și azi.Aș fi naiv și dacă aș crede că sus-numiții se uită la filme.Sper doar ca astfel să își deschidă ochii măcar populația cu pornirile ei anti-bugetari, anti-medici și anti-profesori, stimulate în cel mai mișelesc chip cu putință chiar de autorități. Și de mediile de informare arondate. Care astfel vor să ascundă angajările clientelei lor politice în posturi bugetare nesimțit plătite. Doar una dintre cauzele ce au secătuit vistieria țării.

Scurtcircuit are o distribuție consistentă. Artisticește redutabilă. În componența ei figurează nume de primă mărime ale teatrului și filmului românesc. Nu e chiar de ici-colea ca pe genericul unei producții autohtone să figureze actori de talia regretatei Oana Ștefănescu, excelentă în rolul mamei lui Emi, a Magdei Catone, Maiei Morgenstern, a lui Dorel Vișan și a regretatului Doru Ana. A Paulei Chirilă și a lui Nicodim Ungureanu, ale lui Claudiu Bleonț, Ionel Mihăilescu, Adrian Văncică, Valentin Popescu, András Demeter, Richard Bovnoczki sau Ionuț Brancu. Sunt foarte buni și cei aflați la vremea filmărilor la vârsta adolescenței. În primul rând Maruca Băiașu (Melania) și Manuel Niculae (Emi). Bine evoluează și actori poate mai puțin celebri distribuiți în roluri mai degrabă episodice. Nu am a-i face nici cel mai mic reproș Georgianei Saizescu, remarcabila interpretă a asistentei Mihaela Suveică.

Imaginea semnată de Silviu Stavilă, montajul datorat lui Tudor Chivulescu, scenografia asumată de Călin Papură mi se par și ele a fi demne de toată lauda. Din păcate, nu același lucru îl pot spune despre sunetul de care s-a îngrijit sau, mai bine spus, nu a prea avut chiar foarte mare grijă Tudor Petre.

Scurtcircuit surprinde și dramatismul, și tragedia, și haosul din minutele cumplite când ardeau nou născuții. Și eroismul salvatorilor, și încompetența, și iresponsabilitatea, și lașitatea autorităților care nu mai știau cum să își salveze și pielea, și posturile.

Atunci ce nu merge, ce nu mi-a plăcut în Scurtcircuit? Răspuns final- Scenariul. De aici pornesc toate hibele filmului.În primul rând fiindcă semnatara lui, Ioana Vicol, nu a știut cum să îmbine cele trei mari teme pe care și-a propus să le abordeze filmul. Tragedia incendiului, cazurile de maternitate prematură și afacerile murdare din jurul adopțiilor. Cele trei teme par să nu prea aibă legături între ele. Sau a fi lipite cu pelicanol de cea mai proastă calitate. În al doilea rând deoarece în economia lui s-au strecurat tot felul de greșeli elementare, indiciu clar al unei documentări superficiale. De pildă, o fi emoționantă secvența terminării unei operații la bateria telefonului mobil, însă povestea mi se pare a fi foarte puțin credibilă. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro