Cronica de teatru: În alb și negru. Avocatul de Ferenc Molnár, Dezső Kellér, Béla Zerkovitz

Avocatul este prima scriere destinată scenei aparținând unuia dintre cei mai celebri autori maghiari- Molnár Ferenc. Piesei respective îi vor urma Diavolul, Santinela, Olympia, Lebăda, Jocuri la castel, Mareșalul, Viața și moartea unui ștrengar. Indubitabil, piesa cea mai celebră a lui Molnár rămâne Liliom care, din fericire, mai figurează din când și pe afișele teatrelor de limba română. Au fost atrași de ea regizori de mare calibru precum Andrei Șerban și Victor Ioan Frunză.

Avocatul aparține genului așa-numitei piese bine făcute. Cu o intrigă strânsă, cu lovituri de teatru, cu personaje ce se păcălesc unul pe altul, cu indivizi care habar nu au ce fac cei despre care cred că ar ști totul. Genul s-a născut și s-a dezvoltat în Franța, acolo unde a primit numele de vodevil, s-a extins rapid în întreaga Europă, în Statele Unite, acolo unde face și acum furori pe Broadway. A avut și la noi promotori, îndeosebi în interbelic, unul dintre ei, Tudor Mușatescu, scriind nu doar piese proprii, ci și un număr consistent de localizări.

Cu un spectacol cu Avocatul pare-se că și-ar fi inaugurat activitatea cu mulți, mulți ani în urmă Teatrul Secuiesc din Târgu Mureș. Naționalul de astăzi. Piesa a revenit acum pe afiș într-o formă revizuită, la stabilirea noii formule contribuind Kellér Dezsö și Zerkovitz Béla. Iar cum vodevil înseamnă, de fapt, piesă cu muzică,Avocatul a luat, la Trupa Tompa Miklós, în regia lui Kereszteș Attila, forma unui spectacol muzical, vesel, vioi, cu un ritm foarte adesea îndrăcit. Este ceea ce se cheamă un divertisment de formă superioară. Care l-a făcut să râdă chiar și pe criticul care știa și din cărți, și de la confrați că vodevilul sau, mă rog, piesa bulevardieră nu reprezintă decât un fleac, o bagatelă ce nu poate prilejui decât cel mult un spectacol descrețitiv.

Da, Avocatul este un spectacol muzical. Cu orchestră în fosă, cu instrumentiști îmbrăcați în costume negre, purtând celebrele chapeaux melon (Korpos András, Kostyák Márton, Sántha Huba József, Apostolache Kiss Zénó) și cu un solist de mare clasă. Vocalist, cum se zice astăzi. Nimeni altul decât actorul Bokor Barna care cântă ba ca un tenor, ba ca un bariton, ba cu voce de soprană ori de mezzo-soprană, cu ceea ce se cheamă voce de cap, ba ca un contra-tenor cântecele alocate tuturor personajelor. Bokor Barna înregistrează o performanță fenomenală, Iar colegii aflați pe scenă știu să evolueze în respectivele momente la modul explicit parodic.

Personajele sunt avocați, stagiari ori secretari ai acestora, soții cu înclinații adulterine, adolescente îndrăgostite, însă slabe și la Istorie, și la Algebră, bătrâne ofilite însă cărora nu le-a dispărut cu totul gustul aventurii (vor și ele să vadă un hoț în carne și oase), profesori ramoliți pe cale să se dezintegreze fizic, servitoare ce amintesc de personajele feminine cu înclinații criminale din Lecția lui Ionesco, manipulând cuțite imense și care vorbesc cu voce groasă. Cavernoasă. Avem, firește, și un hoț care nu doar din naștere, adică din condeiul lui Molnár Ferenc, ci și din voința regizorului și grație interpretării de excepție a lui Galló Ernö, cunoscut ca actorul de cauciuc, devin foarte simpatici.

Pe hoțul Puzser, interpretat excelent, cum spuneam, de Galló Ernö, îl scapă de 15 ori de la închisoare dr. Dragon, multicrom jucat de Kovács Botond. Dr. Dragon e ahtiat nu doar după bani și după clientelă, ci și după celebritate. Împreună cu sus-menționatul Puzsér pune la cale un plan care, grație unor formidabile răsturnări de situație și, desigur, unor neașteptate lovituri de teatru face astfel încât să fie devoalate și infidelitatea soției (Kádar Noémi), și faptul că Dragon este un încornorat, și nepriceperea polițistului Csató (Rózsa László) și aceea a agenților secreți (Nagy Péter și Nagy Levente), și povestea de iubire dintre Lenke (Kiss Bora) și Bertalan (Tamás Fábian Csanád). Planul minune mai face să eșueze sărbătorirea a zece ani de la absolvirea facultății la care trebuiau să ia parte Cseresnyés (Varga Balász) plus doi profesori ramoliți (Meszesi Oszkár și Bálint Örs). Același plan mai faceși să fie relevat fondul intim al bătrânei guvernante (Fodor Pirosksa) ori cel al servitoarei (Benő Kinga). Totul ar fi putut să se transforme în catastrofă. Ceea ce nu se întâmplă căci hoțul Puszér e un salvator.

Avocatul este un spectacol în alb și negru. În alb și negru este decorul conceput de Keresztes Attila, decor ce duce cu gândul fie la cutia neagră a lui Stanislavski, fie la ecranul unui cinematograf. Mai exact, la marele mut. Există, de altminteri, ceva, un nimb cinematografic, în întreaga reprezentație. Avem și o pendulă așa ca în Cântăreața cheală, avem, cum spuneam, și o fată în casă care ne determină să ne gândim la Lecția. Nu degeaba, fiindcă cercetători rasați au demonstrat cu lux de amănunte că teatrul absurdului, așa cum l-a numit Martin Esslin, își are niscaiva origini taman în vodevil. Costumele create de Aleta Lokodi sunt și ele în alb și negru și nu știu cum se face că în momentele de început ale reprezentației și ele m-au făcut să mă duc cu gândul la deja mitologicul spectacol cu Cântăreața cheală al lui Tompa.

Cum-necum, Avocatul de la Naționalul din Târgu Mureș este un divertisment cu totul remarcabil. Care merită văzut și care preț de trei ore te face să te simți bine în fotoliul tău de spectator Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro