Cronică de teatru: Păcate. Tudor Chirilă și Visul American

Demult, la vremea de început a pandemiei, atunci când încă scriam la Amfiteatru, o revistă între timp dispărută și asta în primul rând din cauza asaltului a tot felul de criticițe care mai de care mai revoltate, vezi Doamne! măcinate de principii, de falsa grijă pentru banul public și de un distrugător si dă-i, si luptă!, îmi exprimam îngrijorarea că, atunci când vom reveni la viața normală, îi va fi tare greu teatrului să redescopere normalitatea. Adică, în primul rând, să-și regăsească spectatorii.

Mă bucur imens că nu am avut dreptate. Mai peste tot în țară sălile sunt iarăși pline, lumea stă răbdătoare la coadă la bilete, se aude iar acel nu aveți un bilet în plus? cam tot la fel de frecvent cum se auzea în anii ’80, în ultimul deceniu al dictaturii comuniste.

Totuși, chiar și în asemenea condiții dătătoare de speranțe, trebuie să recunoaștem că ai nevoie de un curaj imens să pornești într-un turneu național cu opriri în 17 orașe, așa cum a făcut-o în lunile aprilie-mai actorul Tudor Chirilă. Protagonistul spectacolului Visul american. Un one man show a cărui premieră a avut loc la finele anului 2021, la Teatrul de Comedie din București. Sigur, mi se va spune că oricând spectacolele bucureștene s-au vândut și se vor vinde bine în orașele de provincie, că Tudor Chirilă e un nume, chiar dacă Vama veche sau Vama sunt deja istorie. Poate. Cu toate acestea, într-un timp în care viața se scumpește aproape zilnic, nu e tocmai la îndemână să scoți din buzunar peste 120 de lei spre a-ți plăti accesul la spectacol. Spectacol care o spun de la început face toți banii.

Literatura dramatică a lui Eric Bogassian a ajuns în România relativ târziu. Pe la începutul anilor 2000. Atunci când Florin Piersic jr. a montat și jucat la Teatrul Luni de la Green Hours spectacolul Sex, Drugs&Rockand Roll. Mai apoi, Bogassian și-a câștigat un loc de frunte în oferta repertorială a companiilo independente pentru ca de abia ceva mai târziu să ajungă și pe afișul teatrelor subvenționate. Dacă memoria nu îmi joacă feste, cred că începutul a fost făcut de Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, loc în care Bobi Pricop și-a făcut debutul în regie punând în scenă Humpty Dumpty, același regizor montând la finele lui 2019 la Naționalul craiovean Radio. Ultimul mare spectacol de dinainte de pandemie prilejuit de un text al scriitorului american, de origine armeană. Actor la origine.

M-am mirat și eu, așa cum mărturisește că a făcut-o și Tudor Chirilă, aflând că Visul american, o succesiune de nouă texte (Jurnal, American Dreamer, Conectat, Țiglă ceramică, Melting pot, Gașca noastră, Nici o problemă, Divinitate, Legea) datează încă din anul 1987. M-am mirat, însă din motive diferite. Tudor Chirilă a fost frapat de actualitatea și prospețimea piesei (realități incontestabile), pe mine m-a mirat cum de nimeni până la finele anului trecut nu s-a gândit să o monteze pe scena vreunui Teatru din România. Atât de ofertant mi se pare textul pentru un actor dornic să își arate diversitatea paletei expresive, versatilitatea, capacitatea de a trece, la o distanță de numai câteva secunde, de la un tip uman la altul.

Da, e adevărat, majoritatea celor 9 personaje pe care le interpretează de-a dreptul excepțional Tudor Chirilă sunt ființe marginale. Drogați, ba veseli, ba triști, imigranți teoreticieni ori victime ai muncii, homlesi, oameni puțini la minte. Unii dintre ei încă se iluzionează, se refugiază în universuri artificiale, alții își recunosc deschis condiția și încearcă să se împace cu ea. Vedem și falși ori eșuați oameni din show-biz, și reprezentanți ai gulerelor albe cărora a început să le placă a crede că o duc bine și că ar avea toate motivele să fie mulțumiți de sine și de ceea ce le-a oferit viața. Adică America. Monologul final în care Tudor Chirilă se dovedește a fi absolut copleșitor- și nu, nu mă joc deloc cu vorbele, nu fac în nici un caz exces de adjective- aduce pe scenă un Tartuffe al zilelor noastre. Un denunțător interesat al tarelor Americii de astăzi, un fals salvator al acesteia. Bogassian desenând aici în aquaforte și cu un ieșit din comun simț al premoniției portretul unui Donald Trump avant la lettre. Au mai fost de-a lungul celor 110-120 de minute cât durează spectacolul secvențe, momente în care Tudor Chirilă s-a dovedit a fi un actor de mare forță, însă acum ajunge la apogeu. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro