Cât de obligatorie este de fapt vaccinarea în proiectul legii vaccinării, care zace de 3 ani și jumătate în Parlament? Cum a inflamat spiritele un document al Ministerului Finanțelor

„Adoptarea Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populației, dar și obligația autorităților, în primul rând a Ministerului Sănătății, de a desfășura campanii de informare, de a asigura aprovizionarea cu vaccinuri, de a garanta calitatea și siguranța vaccinării conform standardelor europene. În cadrul legii vaccinarii va fi stabilită și obligația Ministerului Sănătății de a elabora și aplica un plan multianual de vaccinări și implicit, un plan multianual de achiziții de vaccinuri.” Este un paragraf din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2021-2024, elaborată de Ministerul Finanțelor, care a inflamat spiritele în ultimele zile din cauza „obligativității vaccinării”. Este sau nu prevăzută introducerea vaccinării obligatorii în România în proiectul de lege care zace de 3 ani și jumătate în sertarele Parlamentului?

Vaccinare obligatorie și nu prea. Cum a fost alimentat discursul antivacciniștilor chiar de formulările ambigue din textul legii

Încă de la depunerea sa în Parlament, acum 3 ani și jumătate, Legea vaccinării a stârnit numeroase controverse, în special din cauza formulărilor ambigue din textul proiectului de act normativ. În tot acest timp, reprezentanții mișcării antivaccin, care în România este una dintre cele mai puternice și vocale din Europa, au arătat cu degetul faptul că legea ar introduce vaccinarea obligatorie, fără consimțământul persoanei vaccinate.

În proiectul de lege care a trecut de votul Senatului scrie, chiar într-unul dintre primele articole, că „vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul național de vaccinare, aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii ori unor grupuri de populaţie, este obligatorie.”

Este o formulare care, pe tot parcursul acestor 3 ani și jumătate, a dat apă la moară antivaccinștilor. După adoptarea proiectului în Senat, un amendament depus de fostul deputat Adrian Dobrovie în comisiile din Camera Deputaților prevede însă că vaccinarea acestor categorii este „opțională”.

În varianta care a trecut de Senat, legea prevedea, de asemenea, că „în cazul vaccinărilor obligatorii, consimțământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat.” La Camera Deputaților, un amendament depus de grupul PSD, care a trecut de comisii, spune însă că „toate vaccinările efectuate adulţilor si copiilor se fac doar în baza acordului expres și prealabil al pacientului sau al reprezentantului legal.” Motivarea este că „orice act medical necesita acordul pacientului sau al reprezentantului legal. Vaccinarea, ca orice act medical, trebuie să respecte dispozițiile Constituției României și legilor în vigoare.”

Zilele trecute, un document oficial al Ministerului Finanțelor a inflamat și el spiritele: Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2021-2024 conține un paragraf care face referire la „adoptarea Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populației„. Paragraful sună astfel: „Adoptarea Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populației, dar și obligația autorităților, în primul rând a Ministerului Sănătății, de a desfășura campanii de informare, de a asigura aprovizionarea cu vaccinuri, de a garanta calitatea și siguranța vaccinării conform standardelor europene. În cadrul legii vaccinarii va fi stabilită și obligația Ministerului Sănătății de a elabora și aplica un plan multianual de vaccinări și implicit, un plan multianual de achiziții de vaccinuri.”

Cine merge însă mai departe cu lectura textului legii descoperă că acel „obligatoriu”, care apare chiar la începutul textului legii și a fost invocat în ultimii ani de cei care nu își doresc adoptarea legii, nu este atât de obligatoriu. Proiectul prevede o serie de sancțiuni, îndulcite mult de amendamentele depuse în Camera Deputaților după ce fusese adoptată în Senat într-o formă mai dură. În mod clar însă, proiectul de act normativ nu conține instrumente clare care să conducă la obligativitatea vaccinării, ci doar sancțiuni pentru refuzul informării despre vaccinare.

Proiectul legii vaccinării, elaborat de Ministerul Sănătății, a fost aprobat de Guvern pe 9 august 2017 și a ajuns la Parlament o zi mai târziu. Pe 23 octombrie 2017, el a fost adoptat de Senat, apoi a ajuns la Camera Deputaților (for decizional) unde stă blocat de peste 3 ani și jumătate. În prezent, proiectul a trecut de o parte dintre comisii, cu tot cu amendamente, și mai așteaptă o serie de avize de la alte comisii.

În acest moment, proiectul încă mai așteaptă avizul de la câteva comisii din Camera Deputaților și apoi votul în plen.

Traseul proiectului Legii vaccinării în Parlament:

Ce prevede, în esență, proiectul Legii vaccinării:

• Copiii vor fi vaccinați cu vaccinurile din Calendarul național de vaccinare, aprobat prin Ordin al ministrului Sănătății, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații sau unor grupuri de populație, numai cu consimțământul părinților, iar părinții care refuză să își vaccineze copiii trebuie să meargă la consiliere pe tema vaccinării. În cazul în care refuză să meargă la aceste ședințe de consiliere, părinții riscă amenzi – cei care refuză de mai multe ori să meargă la consiliere pe tema vaccinării vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei, prevede proiectul de lege.

• Nu și în cazul în care se prezintă la ședințele de consiliere, apoi refuză să își vaccineze copiii – refuzul vaccinării după prezentarea la ședințele de consiliere nu se sancționează cu amendă, prevăd amendamentele depuse la proiectul de lege, care au trecut de comisiile de specialitate, în Camera Deputaților. În varianta în care ieșise din Senat, acum 3 ani, proiectul de lege prevedea amendarea părinților care refuză să își vaccineze copiii, însă amendamentele depuse în Camera Deputaților pot anula această prevedere.

• Accesul copiilor nevaccinați în școli și grădinițe va fi interzis numai în caz de epidemie în comunitatea respectivă. În mod normal – în afara epidemiilor – accesul copiilor nevaccinați în scoli și grădinițe este permis, deoarece „dreptul la educație nu trebuie să fie condiționat de efectuarea sau nu a unor vaccinări, importantă fiind doar starea de sănătate a copilului la momentul intrării în colectivitate.” Practic, în acest fel se respectă „dreptul constituţional la educaţie şi eliminarea oricărui risc de discriminare a vreunui copil pe motive legate de vaccinarea sa.”

• Stocuri de vaccinuri pe cel puțin un an. Autoritățile vor trebui să asigure un stoc de vaccinuri cel puțin egal cu necesarul anual, prevede proiectul de lege.

Proiectul legii vaccinării în varianta adoptată de Senat și amendamentele depuse în Camera Deputaților pot fi consultate integral aici.

„Confuzia privind obligativitatea, parțial voită, parțial din necunoaștere”

HotNews.ro a stat de vorbă cu medicul Adrian Wiener, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și unul dintre susținătorii adoptării Legii vaccinării de către Parlament și în legislatura trecută. Confuzia privind obligativitatea vaccinării începe încă din titlul proiectului de lege, a explicat Adrian Wiener: „Este o confuzie în titlul legii, pentru că legea se cheamă ‘Legea vaccinării obligatorii’. Este o confuzie, ceea ce ei voiau să spună, atunci când au intitulat-o așa, este că se referă la vaccinurile din schema obligatorie – din Calendarul național de vaccinare. Dar cuvântul ‘obligatoriu’ se referă la obligația statului român de a asigura accesul la vaccinurile din Calendarul național de vaccinare – vaccin ROR, hexavalent etc. – în sensul că statul este obligat să pună aceste vaccinuri la dispoziția copiilor prin medicul de familie. În sensul acesta legea a fost numită Legea vaccinării obligatorii, în sensul că se referă la obligația statului de a asigura accesul, responsabili, circuite, lanț de frig, stocuri. De aici confuzia, în sensul că nu vaccinarea în sine este obligatorie, ci obligația statului de a asigura, prin instrumentele din această lege, accesul la schema de vaccinare – vaccinuri oferite gratuit de statul român.”

Adrian Wiener

Adrian Wiener crede că această confuzie privind obligativitatea vaccinării este „din partea unora voită, din partea altora din necunoaștere și neînțelegerea substanței legii – nu au citit proiectul de lege.”

„Ceea ce este obligatoriu sau mai degrabă sancționat în lege este refuzul informării privind vaccinarea – există în lege obligația ca părintele să meargă la ședințe de consiliere privind vaccinarea, în sensul că decizia de a nu vaccina copilul trebuie să fie una informată asupra riscurilor și beneficiilor. Dar decizia de a nu vaccina copilul în urma consilierii nu se sancționează, nu este sancționaată această decizie în sine, ci doar refuzul părintelui de a merge la aceste ședințe de consiliere se sancționează cu amendă. Pentru că eu, ca stat, trebuie să mă asigur că decizia pe care o iei tu în numele copilului este una informată – ce beneficii aduce vaccinarea, care sunt riscurile refuzului vaccinării etc.”, încheie Adrian Wiener.