Câte spitale din subordinea Primăriei Capitalei au autorizații de securitate la incendiu / Maternitatea Giulești, unul din spitalele fără autorizație care urmează să fie mutate
Opt din cele 19 spitale aflate în subordinea Primăriei Capitalei au autorizaţie de siguranţă la incendiu sau nu necesită, conform legii, o astfel de autorizaţie, nouă unități medicale au proiectul de intervenţie avizat, dar nu au încă bani alocaţi pentru intervenţii, iar două se află sub supravegherea ISU şi urmează să fie mutate, potrivit primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. Reamintim că 10 pacienți cu COVID-19 au murit, iar un medic a suferit arsuri grave în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă seară la Secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț.
Nicușor Dan a anunțat, pe Facebook, că a cerut de urgență și a primit situația autorizării de securitate la incendiu a celor 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei.
Potrivit lui Nicușor Dan, două spitale se află sub supravegherea ISU și urmează să fie mutate. Unul dintre acestea este Spitalul Prof. Dr. Panait Sîrbu, adică Maternitatea Giulești, mistuită de cel mai mare incendiu produs vreodată într-un spital din România, în 16 august 2010. Șase bebeluși au murit atunci, iar cinci au fost grav răniți.
Situația prezentataă de Nicușor Dan:
- Opt spitale au autorizație de siguranță la incendiu sau nu necesită conform legii o astfel de autorizație. Este vorba despre spitalele Colentina, Dr. Cantacuzino, Dr. Stoia, Sf. Ștefan, Dr. Gomoiu, Victor Babeș, Prof. Dr. Obregia și Dr. Gorgos
- Nouă spitale au proiectul de intervenție avizat, dar nu au încă bani alocați pentru intervenții. Este vorba despre spitalele Sf. Maria, Filantropia, Dr. Carol Davilla, Foișor, Nicolae Malaxa, Colțea, Sf. Luca, Prof. Dr. Burghele și Centrul pentru Toxicodependențe Sf. Stelian.
- Două spitale se află sub supravegherea ISU și urmează să fie mutate. Este vorba despre Spitalul Prof. Dr. Dan Theodorescu și Spitalul Prof. Dr. Panait Sîrbu.
Nicușor Dan susține că municipalitatea va aloca bani pentru a reglementa situația.