Câți oameni au participat la Revelionul din Piața Constituției
Peste 70.000 de oameni au întâmpinat anul 2019 la „Revelionul Centenar” organizat de Primăria Capitalei în Piața Constituției, susține Municipalitatea.
”Mă bucur că bucureștenii și turiștii au ales, în număr atât de mare, să petreacă Revelionul în Piața Constituției, la spectacolul organizat de Primăria Capitalei (…). Petrecerea din acest an a fost una specială, dedicată Centenarului Marii Uniri”, spune Gabriela Firea.
Primăria Capitalei susține că „Revelionul Centenar” rămâne „un reper pentru evenimentele viitoare, atât ca amploare, cât și ca dinamică fără precedent a efectelor folosite cu ajutorul celor 260 de metri pătrați de ecrane led și a celor 20 de tiruri de echipamente”.
La Revelionul din Piața Constituțției au concertat Delia, Carla’s Dreams, Smiley, The Motans, Antonia, Nicoleta Nucă, Mark Stăm, Alex Calancea și Lupii, Irina Rimes, Vescan, Noaptea Târziu, Dorian Popă, Vanotek & Lori și ATB, care a mixat live până după ora 01.00.
