Câți români sunt în străinătate? Hexagonul european al polilor de atracție a migranților din România

Câți români sunt în străinătate? Plecările din țară sunt în creștere sau în declin? Cum este bine să măsurăm numărul de români în străinătate, după cetățenie sau după loc de naștere, cu sau fără specificarea algoritmului de calcul? Cât de mare este diaspora românească?

Întrebări pe această temă sunt, firesc, multiple, în spațiul public din România, ca țară de exod, cu numărul de plecări mult mai mare decât cel al sosirilor. Contextul în care discuția se desfășoară este cel al declinului demografic, crizei de forță de muncă pentru anumite sectoare economice și al funcționării deficitare a instituțiilor publice. Toți aceștia sunt factori care determină emigrarea dar influențează negativ și revenirile. Încerc, în context, să furnizez câteva puncte de reper. Desigur, numărul de emigranți și trendul sunt foarte importante.

Neclaritățile pe temă complică, însă, lucrurile și mai mult

O primă idee pe care o susținem este cea a deschiderii unei abordări suplimentare, centrată nu pe „câți români sunt în străinătate”, ci și pe polii de atracție a emigranților români de lungă sau de scurtă durată. Indiferent câte milioane de români au plecat din țară, este important să știm și locul, spațiul național spre care se îndreaptă. Cu cât cunoașterea unui astfel de detaliu este mai bogată, cu atât putem fi mai pregătiți – dacă chiar dorim, desigur – pentru inițierea unor politici de migrație-dezvoltare.

De la număr total, la poli de atracție

În locul unei cunoașteri greu de realizat asupra tuturor românilor risipiți pe glob, este mai eficient să avem în vedere în primul rând cele șase țări, „hexagonul” să îi spunem, în care pleacă prioritar românii. Cu ultimele date ale OECD, din 2022, acestea sunt Italia, Germania, Spania și Marea Britanie, în primul rând.

Cu atractivitate mai mică, dar semnificativă, lor li se adaugă Franța și Austria. În 2022, aproximativ 87% dintre cetățenii români din străinătate, plecați pentru/de mai mult de un an de zile, erau în aceste șase țări (tabelul 1). Dacă nu dorim, din diferite motive, să numărăm prin raportare la cetățenie ci la locul de naștere, procentul respectiv este mai mic, de aproximativ 77% in total emigranți români.

Desigur, dacă folosim alte surse de informare decât OECD (EUROSTAT, Ministerul de Externe al României, INS etc.) cifrele pot fi diferite. Mai ales cele referitoare la total plecări prin migrație. Indiferent de sursă, însă, procentele sunt similare.

Când vorbim de „hexagonul destinațiilor de emigrare” avem în vedere, de fapt, sistemul (Massey et al. 1999) care funcționează în atracția migratorie a românilor. Plecările din țară și circulația migratorie a românilor în afara țării se desfășoară în cadrul unui astfel de sistem. Ierarhia între țările „hexagonului” s-a schimbat. În 2014, spre exemplu, Spania era pe locul al doilea, ca putere de atracție a românilor. Ulterior, însă, locul respectiv revine atracției exercitate de Germania. Oricum, componentele nucleului de atracție migratorie maximă a românilor rămân relativ constante.

Polii de atracție menționați stimulează selectivitatea regională a emigrării temporare de scurtă durată (Figura 1). Emigrarea spre Italia, spre exemplu, se face mai mult din județele Bacău, Botoșani și Vrancea, și tot din Moldova, din zonele rurale ale județelor Vaslui, Neamț și Galați.

Fiecare dintre cei șase poli de atracție migratorie din Europa influențează emigrarea din zone specifice ale țării (Figura 1).

De ce să urmărim emigrarea la origine, prin polii de atracție de la destinație?

Pentru că țara este departe de a fi un „container” din care plecările în străinătate se fac la întâmplare. Și vom da, aici, numai două exemple referitoare la motivația plecărilor și la selectivitatea emigrărilor prin polii hexagonului menționat.

Vom trece, în acest scop, de la datele OECD, la nivel național, la cele ale Institutului Național de Statistică (INS), culese cu ocazia ultimului recensământ realizat în 2022, dar cu referire la situația din decembrie 2021. Deocamdată sunt publicate numai datele la nivel național și regional, nu și local, numai pentru migrația de scurtă durată, în străinătate, nu și cea de lungă durată, de peste un an de zile.

Vom considera, în primul rând, motivația pentru plecarea de scurtă durată din țară. Persoanele recenzate plecate de mai puțin de un an de zile în străinătate au putut alege între șase categorii de motive: la lucru, în căutare loc de muncă, la studii, pentru afaceri, familiale și altele. Nu mai dăm aici cifrele detaliate pe destinații și categorii de motive.

Comentăm numai cifrele esențiale. La nivel național, din totalul celor plecați pe o perioadă scurtă de timp în străinătate (458 de mii), majoritatea (54%) au declarat, conform datelor INS, că au plecat pentru lucru. Cele mai ridicate procente ale celor care adoptă respectiva motivație, în categoria celor șase țări de maximă atracție, din hexagonul despre care am discutat anterior, sunt pentru românii din Germania (61%) și cei din Austria (60%).

Pentru românii plecați în Italia, Spania sau Franța, procentele corespunzătoare sunt de numai aproximativ 50%. Al doilea motiv pentru emigrare era cel de căutarea unui loc de muncă (21% din total motivații exprimate). Diferențele funcție de țara de destinație aleasă sunt mai mici pentru acest tip de motivație. Pentru țările sudice, Italia și Spania, ponderile celor care declară că au plecat din România în căutarea unui loc de muncă sunt de 24% pentru destinația Spania și de 23% pentru destinația Italia. Procentul celor care declarau aceeași motivație din totalul celor care se aflau în Germania era de 20%, procentul corespunzător pentru plecații în Austria era de 16%.

Aceste detalii cantitative sunt suficiente pentru a formula ipoteza că plecările în Germania-Austria se fac mai mult pentru locuri de muncă găsite deja, sigure, iar cele pentru locuri de muncă nesigure, care urmează să fie identificate la destinație, în cazul emigranților care merg în sudul Europei, în Italia sau Spania. Diferențierea ar putea să provină și din faptul că piețele de forță de muncă din Germania-Austria tind să aibă o ofertă mai mare, mai bine structurată decât cele din sudul Europei.

Cel de-al doilea exemplu care poate fi util în discuție este legat de comparația între emigrarea de scurtă durată a românilor în Germania și în Italia, folosind tot date ale recensământului din 2021. Emigrarea de scurtă durată din județele țării, considerate fiecare cu totalul pe urban și , separat, pe total rural, tinde să fie mai mare din județele-mediu rezidențial care aveau un nivel de dezvoltare mai redus și mai multe persoane plecate în străinătate anterior, înregistrate la nivelul recensământului din 2011.

Este forța de respingere a sărăciei de la origine, combinată cu oportunitățile de la destinație date de persoanele care au plecat din același loc (comunitate sau regiune) înainte. Această regularitate, înregistrată pentru toate cele 83 de unități teritoriale date de județ-mediu rezidențial, are însă variații consistente funcție de destinația migrației. Pentru emigrările spre Italia, determinarea nivelului de sărăcie și de plecările anterioare în străinătate tinde să fie mai puternică atunci când țara de destinație este Italia decât în cazul în care emigrarea de scurtă durată este spre Germania (Sandu 2023).

Același model de regresie multiplă a fost aplicat atât pentru plecările în Germania cât și pe cele spre Italia. În seria de predictori au fost incluse și variabile regionale referitoare la apartenența județului la regiunile istorice Moldova, Oltenia sau Transilvania(in sens larg, incluzând, în afara Transilvaniei propriu-zise și Banatul și Crișana-Maramureș). În aceste condiții, apelând la determinări multiple ale emigrării de la nivel de județ-mediu rezidențial, Transilvania apare ca factor cu impact pozitiv și semnificativ, pentru emigrarea spre Germania, dar cu impact negativ asupra emigrării spre Italia (Sandu 2023).

Concluzii

Peste trei sferturi dintre românii din străinătate se află în șase dintre țările europene, respectiv în Italia, Germania, Spania, Marea Britanie, Franța și Austria. Acestea constituie, în prezent, principalii poli de atracție pentru migrația românească în străinătate. Periodic, capacitatea lor de atracție se modifică. Germania, spre exemplu, de câțiva ani, a devenit cel de-al doilea pol de atracție a românilor în străinătate, în locul Spaniei. Pare să fie în curs de structurare o reorientare a migrației românești în străinătate de la sudul spre nord-vestul continentului european.

O mai bună înțelegere a emigrării românești, de lungă sau de scurtă durată, spre cei șase poli ai hexagonului menționat poate contribui substanțial la cunoașterea dinamicii de formare și funcționare a diasporei românești.

Cele șase câmpuri de migrație par să aibă regularități specifice de funcționare. Datele recensământului din 2021 din România au permis evidențierea faptului că factorii determinanți și motivațiile de emigrare variază consistent de la un câmp de emigrare la altul.

Deși toate câmpurile de emigrare din România se află sub influența unei mulțimi de factori relativ comuni (sărăcie-dezvoltare, experiențe de migrație în străinătate, compoziție etnică a populației etc.), intensitatea cu care aceștia funcționează este diferită. Evidențierea acestor modele de emigrare specifice funcție de țara de destinație poate contribui substanțial la orientarea cercetărilor din domeniu dar și la fundamentarea și structurarea politicilor de migrație.

Sunt necesare sondaje consistente, cel puțin în țările hexagonului menționat, mai ales asupra migrației de lungă durată. Tema a fost complet ignorată de recensământul românesc din 2021. Pe baza unor astfel de sondaj, dacă vor fi realizate, vor putea fi structurate strategii și politici de migrație și de dezvoltare relevante pentru România.

Ocuparea antreprenorială a migranților plecați sau reveniți în țară a fost deja evidențiată în analize anterioare (Croitoru 2020). Ar fi util să știm mai mult despre acest fenomen și la nivel local, cu datele recensământului din 2021 din România.

Care sunt legăturile dintre emigranții din România și cei care au rămas acasă, sub aspectul remitențelor, comportamentului electoral, copiilor rămași acasă, modernității individuale, sau intențiilor de plecare ? În ce condiții ar reveni acasă emigranții din diferite destinații, cu diferite ocupații sau situații familiale? Astfel de aspecte ar fi extrem de util, pentru politicile publice din țară, să fie analizate pe baza unor date recente.

Referințe

Croitoru, A. (2020). Great expectations: A regional study of entrepreneurship among Romanian return migrants. Sage Open, 10(2), 2158244020921149.

Massey, D. S., Arango, J., Hugo, G., Kouaouci, A., & Pellegrino, A. (1999). Worlds in motion: understanding international migration at the end of the millennium: understanding international migration at the end of the millennium. Clarendon Press.

Sandu, D. (2023). Unde și de ce au emigrat,recent, românii? , în Revista Punctul Critic, nr. 3-4/2023 (în curs de publicare).

Wimmer, A., & Glick Schiller, N. (2002). Methodological nationalism and beyond: nation–state building, migration and the social sciences. Global networks, 2(4), 301-334.