CTP: „Să ne fie mai teamă de avioanele românești decât de dronele rusești?”
Cristian Tudor Popescu critică atât reacția actuală a Ministerului Apărării Naționale, cât și o declarație din trecut a președintelui Nicușor Dan, în urma incidentului cu dronă de la Galați.
Sub titlul „Să ne fie mai teamă de avioanele românești decât de dronele rusești?”, gazetarul reamintește într-un mesaj publicat vineri pe Facebook o declarație a președintelui Nicușor Dan.
Sub titlul „Să ne fie mai teamă de avioanele românești decât de dronele rusești?”, gazetarul reamintește într-un mesaj publicat vineri pe Facebook o declarație a președintelui Nicușor Dan din decembrie 2025, când acesta spunea că aparatele de zbor străine care pun în pericol populația vor fi doborâte în România.
„Sper să nu mai avem drone în spațiul nostru aerian, dar dacă vom avea și dacă nu punem în pericol locuitorii și să facem mai mult rău, veți vedea drone doborâte în România”, este declarația lui Nicușor anul trecut, când o dronă rusească s-a prăbușit în curtea unui gospodar.
Apoi, gazetarul își îndreaptă atenția spre reacția Ministerului Apărării Naţionale (MApN) la incidentul de la Galați, reamintind faptul că instituția a susținut „nu a avut oportunități de doborâre a dronei”.
„Prin urmare, e de așteptat o scrisoare de protest a președintelui Dan către președintele Putin în care să ceară ferm să nu ni se mai trimită drone fără oportunități”, scrie CTP.
Cristian Tudor Popescu face referire și la Sorin Grindeanu, amintind că șeful PSD a reclamat la CCR contractul european de înarmare. Totodată, jurnalistul susține că dacă George Simion ar ajunge premier, legea care permite doborârea dronelor străine ar fi abrogată rapid de AUR, POT și SOS.
„Dincolo de toate acestea și de tarantela politicienilor ce se va desfășura astăzi, rămâne o alternativă cât se poate de reală și dătătoare de fiori: ori cei trei roboțași defecți, îmbrăcați în uniformă, care au reprezentat Apărarea României în conferința de presă matinală, egalează prostia umană, ori există un ordin nescris să nu respingem niciun cadou aerian din partea Rusiei, chiar dacă o fi să fie omorâți niscai cetățeni români”, a conchis CTP.
O dronă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc din orașul Galați, au anunțat autoritățile. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu, la un apartament situat la etajul 10 al blocului de locuințe. Două persoane au fost rănite.