Sari direct la conținut

Cîțu: Vlad Voiculescu nu are nicio atribuție dacă pleacă sau nu Valeriu Gheorghiță / Ce spune coordonatorul campaniei de vaccinare despre relația sa cu ministrul Sănătății

HotNews.ro
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu are nici o atribuție privind înlocuirea lui Valeriu Gheorghiță de la coordonarea Comitetului național de vaccinare împotriva COVID-19, spune Florin Cîțu, precizând că acest comitet este în subordinea premierului. El a făcut aceste declarații la Europa FM, în contextul în care în spațiul public au apărut informații potrivit cărora ministrul Sănătății ar intenționa înlocuirea coordonatorului campaniei de vaccinare în România.

„Eu nu am auzit de așa ceva și știți foarte bine că CNCAV este în subordinea premierului. La mine nu au ajuns așa ceva”, a spus Florin Cîțu, la Europa FM, potrivit Mediafax.

El a admis că au existat discuții: „Acum, dacă oamenii discută și au opinii diferite, până la urmă e normal să ai opinii diferite când vrei să faci un lucru bun. Dezbaterea este ceea ce am încurajat, dar nu are nicio atribuție domnul ministru dacă pleacă sau nu domnul Gheorghiță”.

Ce spune Valeriu Gheorghiță despre relația sa cu Vlad Voiculescu

Coordonatorul Comitetului naţional de coordonare vaccinării, Valeriu Gheorghiţă, a fost întrebat, marți, în conferința de presă de la guvern, dacă există tensiuni între el și ministrul Vlad Voiculescu și dacă ar fi amenințat c că va demisiona în cazul în care i se restrâng atribuțiile.

„În general sunt o persoană care nu are tensiuni cu nimeni și nici nu fac amenințări, deci nu este cazul. Sunt discuții punctuale pe care le-am avut cu domnul ministru legate de îmunbătățirea activității strict din punct de vedere tehnic a campaniei de vaccinare. Să nu uităm că Ministerul Sănătății e unul dintre cele mai importante ministere în derularea campaniei de vaccinare”, a răspuns Gheorghiță.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro