Skip to content

Promisiunea premierului desemnat pentru minoritățile naționale, înaintea votului decisiv. De unde spune că și-a asigurat „mai multe voturi”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că partidele care îl susțin, PNL, USR și UDMR, au agreat o reducere a numărului de parlamentari cu 13%, dar că eventuala scădere „nu va afecta în mod neapărat” și minoritățile naționale.

Siegfried Mureșan a spus, marți, la Euronews, că în cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții minorităților naționale în încercarea de a le obține sprijinul la votul de învestire de miercuri din Parlament le-a promis că eventuala scădere a numărului de parlamentari „nu îi va afecta în mod neapărat și pe ei”.

„Am agreat între cele trei partide din coaliție următorul lucru. Vom reduce numărul de parlamentari. Conform rezultatului ultimului recensământ, populația în România, din păcate, a scăzut. Ca atare, este firesc și este și legal obligatoriu ca numărul de parlamentari să scadă. Va fi o reducere cu aproximativ 13% a numărului de parlamentari. Am discutat cu reprezentanții minorităților despre faptul că acest lucru nu îi va afecta în mod neapărat și pe ei”, a declarat Siegfried Mureșan.

Ce a spus despre votul de miercuri

Întrebat despre apelul lansat de președintele Nicușor Dan către liderii politici, Siegfried Mureșan a spus că „partidele care privesc către interesul național sunt partidele care își asumă guvernarea țării”.

„Sunt de acord cu președintele României că această criză politică trebuie să se încheie și singura modalitate clară, certă de încheiere a crizei politice este un vot favorabil guvernului pe care îl propun, mâine”, a continuat candidatul la funcția de prim-ministru.

El a spus că este „convins că o soluție rapidă nu poate fi găsită” pentru depășirea crizei politice în cazul în care Parlamentul va respinge guvernul propus la votul de miercuri.

„Vom vedea exact mâine la vot câte voturi avem. Avem sprijinul total al celor trei partide, cu toți parlamentarii lor, Partidul Național Liberal, USR și UDMR, 170 de voturi. Grupul minorităților naționale își va anunța mâine intenția de vot. Am avut discuții foarte bune cu ei”, a adăugat liberalul.

Premierul desemnat susține că are „asigurate mai multe voturi” și de la parlamentarii neafiliați și grupurile „mai mici” din Parlament.

„Știu sigur că și de la parlamentarii neafiliați, și de la celelalte grupuri mai mici deja avem asigurate mai multe voturi. Câte exact vedem la vot. Rolul meu nu este să fac pronosticuri. Rolul meu a fost să vin cu un program de guvernare serios, cu o echipă serioasă de miniștri și să pregătim votul de mâine”, a mai declarat Siegfried Mureșan.