Cu soț sau fără soț? – asta e întrebarea! Când oricum le faci tu pe toate în casă, rămâi sau pleci?
De la „fă tu, că te pricepi” la „chill, nu moare nimeni”, între munca plătită și cea de acasă rămâne un gol pe care îl umple, de cele mai multe ori, mama. Eu am ales să ies din căsnicie, prietenele mele au ales să rămână. Între cele două opțiuni se joacă aceeași piesă: mitul mamei-eroine. Dar realitatea este mai încăpătoare decât clișeele. Ce pierzi când pleci? Ce cari când rămâi?
Sunt mamă de adolescentă și sunt divorțată. Unul dintre motive? Tată aproape absent în relația cu copilul și în viața casei. Nu a fost motivul principal, dar a atârnat greu în decizie. Astăzi, trăiesc cu copilul meu, iar tatăl ei contribuie financiar – constant, decent. Două prietene bune au rămas în căsnicii unde, paradoxal, scenariul seamănă cu căsnicia pe care eu am încheiat-o: ele lucrează la job, gătesc, fac totul în casă programează, țin minte tot, se ocupă de copii și de emoțiile lor. Soții „există”, dar nu prea se prind de acest ritm. Iar întrebarea care mi-a rămas în cap și la care caut încă răspuns este: cui îi e mai bine – mie, că am plecat, sau lor, că au rămas?
Trei povești reale: eu, Ana și Mirela
Eu, acum, fără soț, cu copil. Programul meu are pauze, da, dar și o liniște nouă. Nu mai explic de ce programarea la dentist nu se face prin magie. Nu mai oftez nervoasă pentru că trebuie să le fac eu pe toate. Chiar le fac eu pe toate? În mare, da. Dar pot negocia direct cu copilul meu și merge. Iar contribuția financiară a tatălui ajută, recunosc. O adaug tot la liniștea nouă.
Citește continuarea articolului AICI.