Sari direct la conținut

Cu trei zile înainte de anunțata grevă în școli, Ciolacu îi cheamă la negocieri pe sindicaliști

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Agerpres
Marcel Ciolacu, Foto: Agerpres

După eșecul negocierilor de la guvern și cu trei zile înainte de anunțata grevă generală în învățământ, liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi cheamă la negocieri pe liderii sindicali din educație, spunând că are „garanția” că și premierul Nicolae Ciucă „are o disponiblitate similară la dialog”.

  • „Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învățământ și să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală. Am vorbit și cu premierul Ciucă și am garanția că are o disponiblitate similară la dialog.
  • Sper că liderii sindicali înțeleg că această grevă produce haos nu numai în activitatea școlii, ci și în viețile a milioane de familii. Credința mea sinceră este că putem fi toți capabili să punem pe primul plan responsabilitatea și luciditatea.
  • Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copiii își văd liniștiți de școală. Cred că asta așteaptă românii și de la liderii politici, și de la cei sindicali”, a scris Ciolacu vineri pe Facebook.

Amintim că sindicatele din învățământ au anunțat că intră în grevă generală începând de luni, 22 mai. Negocierile avute la Ministerul Educației și la Guvern pe tema majorărilor salariale din învățământ au eșuat.

Revendicările federaţiilor sindicale din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei”.

Reprezentanţii sindicatelor au ţinut să precizeze că aceasta este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, subliniind că examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a ”ar putea fi bulversate” de conflictul de muncă. De asemenea, ar fi prima grevă generală după 18 ani.

Iohannis: Dascălii „trebuie plătiţi la adevărata lor valoare”

Președintele Klaus Iohannis a reacționt miercuri și le-a dat dreptate dascălilor, despre care a sus că „trebuie plătiți la adevărata lor valoare”.

  • „Solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părearea mea, sunt îndreptăţite, în condiţiile în care am avut şi avem încă o inflaţie destul de mare.
  • Este clar că aici vorbim de o reaşezare, dar în realitate avem nevoie de mult mai mult.
  • Şi am spus aceste lucruri de foarte multe ori în timp ce lucram la proiectul România Educată – dacă dorim să avem în România un învăţământ de foarte bună calitate, atunci trebuie să avem toate condiţiile, nu doar şcoli moderne, săli de clasă bine dotate, cabinete bine dotate, trebuie să avem grijă şi de cei care formează tânăra generaţie, adică trebuie să avem grijă de dascăli să aibă condiţiile pentru a-şi face treaba aşa cum trebuie. Printre care una foarte importantă este evident salarizarea”, a declarat miercuri șeful statului, spunând că dascălii „trebuie plătiţi la adevărata lor valoare”, a declarat Iohannis.

El a spus că va „insista” ca la Ministerul Muncii „să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de lege a salarizării şi grilele care se fac pentru învăţământ să fie unele care sigur satisfac nevoile sistemului”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro