Skip to content
Totul despre Mame

Cum a ajuns o familie de români să înființeze o școală în Barcelona, căutând o soluție pentru copilul lor: „Am fost pe punctul de a renunța de mai multe ori. Am pierdut bani, sănătate, relații”

Mihaela Tudorică

Andreea și Adrian Bolba, din Brașov, locuiesc de peste 20 de ani în Barcelona, iar din septembrie 2019 administrează o școală, deschisă chiar de ei. Nu au visat vreodată să devină antreprenori în domeniul educațional, mai ales în țară străină, însă când fiica lor cea mare a fost diagnosticată cu autism au știut că au nevoie, pentru ea, de o alternativă educațională, scrie site-ul Totuldespremame.ro.

Așa s-a născut Escola Natura, o noutate pentru Catalonia: o școală aflată lângă pădure, cu un sistem de predare care combină pedagogia Montessori cu educația în natură.

  • Text apărut inițial pe site-ul Totuldespremame în octombrie 2024.

Andreea și Adrian au ajuns în Barcelona la începutul anilor 2000. „Sotul meu a venit primul aici, cu 22 de ani în urmă, imediat dupa terminarea facultății. La doi ani distanță am ajuns si eu, cu o bursă de colaborare Erasmus, pe care am obținut-o ca să pot studia în Barcelona, lângă el. Până în momentul respectiv nu exista contract de colaborare între nicio facultate din Barcelona cu Facultatea Transilvania din Brașov, dar, în final, s-a creat, în urma insistențelor și a luptei mele în sensul acesta. A fost începutul drumului de a crede că totul este posibil dacă ai un scop nobil și o idee în care crezi suficient de mult”, își începe Andreea povestea.

Cei doi au doua fiice, de 9 și 12 ani, cea mare fiind diagnosticată la 5 ani cu tulburare din spectrul autist. Momentul diagnosticului i-a schimbat Andreei complet viața și a determinat-o să caute metode educaționale care să se potrivească nevoilor speciale ale fetiței. Experiența i-a dovedit că în școlile tradiționale nu există o integrare reală a copiilor cu astfel de particularități. „Există personal desemnat pentru asta, dar copiii cu nevoi educaționale speciale sunt scoși din clasă și se lucrează individual cu ei câteva ore pe zi. Ca și concept este ok, pentru că există totuși resurse dedicate acestor copii, dar integrarea este imposibilă pentru că, fiind scoși din clase, automat li se pune eticheta de diferit. Pe de altă parte, raportul copii/profesori este foarte ridicat (1/24), iar copiii care nu sunt problematici și pentru care nu se cere un suport suplimentar pur și simplu rămân invizibili în fața profesorilor și, în cele mai multe cazuri, suferă de bullying”, explică ea.

O dorință transformată în realitate

„Ce-ar fi să deschid eu o școală?” – a întrebat-o Andreea într-o zi pe mama ei, la telefon, în timp ce călătorea cu autobuzul. A fost o idee spontană, mai mult o glumă, pentru că nu se gândise niciodată până atunci la așa ceva și nici nu avea bani care să o transforme în antreprenor peste noapte. „Deschide-o, eu te ajut!”, a fost răspunsul serios al mamei. Andreea studia deja diverse metode alternative pentru a-și putea ajuta fetița și era fascinată de metoda Montessori, pe care o și aplica acasă. „Montessori nu este doar o metodă de educație personalizată, ci este o filozofie de viață care încurajează independența copiilor la nivel fizic, intelectual, social și emoțional. Procesul de învățare are ca scop identificarea talentelor și a diferitelor tipuri de inteligență pe care le are fiecare copil în parte și amplificarea lor la maximum”, explică ea. Prin urmare, când s-a pus problema de a crea școala potrivită copiilor ei, a știut din start că va fi bazată pe metoda Montessori.

Din ziua în care a întrebat „Ce-ar fi să….?” și până în cea în care primii elevi au trecut pragul Escola Natura a trecut exact un an. Mama ei a contribuit cu 15.000 de euro, soțul ei a renunțat la serviciu pentru a se dedica noului proiect și a primit 35.000 de euro șomaj anticipat și au mai împrumutat alți 15.000 de euro. Aceștia au fost banii cu care au făcut primii pași în afacere. Ulterior, când au fost nevoiți să caute un alt sediu, datorită cererii mari, au împrumutat alți 200.000 de euro.

Privită din exterior, aceasta este o poveste de emigrare de succes. În spatele ei, însă, stă multă muncă, efort, determinare și mici eșecuri care, însă, s-au dovedit a fi lecții și pași înainte. „Am fost pe punctul de a renunța de mai multe ori. Am pierdut bani, sănătate, relații. Dar după toți anii aceștia, îmi e clar că succesul nu e altceva decât suma multor eșecuri din care reușești să te ridici”, conchide Andreea Bolba.

Citește întreaga poveste, pe Totuldespremame.ro.