Cum a ajuns șef într-o instituție publică un secretar de stat care a scăpat dintr-un dosar de trafic de mașini furate după ce fapta s-a prescris

Câteva comasări pregătite au la bază jocurile de interese ale oamenilor din conducerile instituților care abia așteaptă să „înghită” noi funcții. Dar cine sunt cei numiți în conducere și care trag sforile acum?

Comasare unor instituții precum Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu Avocatul Poporului, și Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), propuse de președintele UDMR Kelemen Hunor, ar avea un sens dacă valorile democratice ar fi astfel întărite, scrie disidentul anti-comunist și scriitorul Gabriel Andreescu, într-un text publicat de Hotnews în care discută cazurile dincolo de tematica lor economică.

Comasarea CNCD cu Avocatul Poporului

În luna august 2000, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 137 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. În luna decembrie 2001, a fost adoptată Hotărârea privind organizarea și funcționarea CNCD, organ de specialitate în subordinea Guvernului. În acel moment, CNCD urma să fie condus de un Colegiu director format dintr-un președinte și 6 membri, primul, cu statut de secretar de stat, ceilalți asimilați, din punct de vedere al salarizării, directorului general din ministere.

În timp, legislația CNCD a fost schimbată. Un motiv a fost nevoia de independență. A fost obținută cât putea fi, aducând Consiliul sub autoritatea parlamentului. Un alt pas, mai greu de motivat, a fost reformarea costisitoare a Colegiului director. Acesta a urcat la 9 membri, cu rangul de secretar de stat, propuși de partidele parlamentare proporțional cu ponderea lor în forul suprem și apoi la 11, prin adăugarea a doi reprezentanți ai ONG-urilor. Deși legea cere ca membrii „să aibă o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării”, prevederea a avut relevanță practică doar la alegerea reprezentanților societății civile.

Componența Colegiului director al CNCD șochează prin câteva exemple negative. PSD l-a trimis la CNCD pe Adrian Diaconu, fost parlamentar PPDD (partidul lui Dan Diaconescu), fost membru UNPR (partidul lui Gabriel Oprea), și scăpat de închisoare într-un dosar de trafic de mașini furate întrucât fapta s-a prescris după 15 ani de anchetă. Un alt ales al PSD este Radu Babuș, urmărit penal din 2014 într-un dosar al lui Radu Mazăre. Faptul că alți apropiați ai lidershipului de partid nu au de dat socoteală legii penale nu înseamnă că au ce să caute în Colegiul CNCD.

Viciul numirii în Colegiul director a clientelei de partid

CNCD este o instituție importantă. Cu greu poate fi supraestimată importanța ei în aducerea unui plus de decență în viața societății românești. Scopul Consiliului este să prevină și să combată discriminarea într-un sens foarte larg al cuvântului. În acest scop, CNCD ar avea de dezvoltat o largă paletă de strategii. Ca urmare a limitelor financiare, cea mai mare parte a activității lui este dirijată în tratarea plângerilor privitoare la discriminare. Mare parte din CNCD se ocupă cu gestionarea acestui proces. Corpul „cu greutate” al înstituției este Colegiul director, al cărui activitate constă în „soluționarea sesizărilor, autosesizărilor şi petițiilor privind acte sau fapte de discriminare prin hotărâre, precum şi punctele de vedere solicitate în calitate de expert”.

Periodic, cei 11 secretari de stat (!) se întrunesc pentru a se pronunța asupra semnificației unor „acte sau fapte” reclamate a însemna discriminare. Prin natura ei, activitatea cere competența unor specialiști. Or, angajarea în Colegiul director a unor oameni care au evoluat în cadrul partidelor și au binemeritat încrederea acestora îi împiedică să aibă o experiență de expert în domeniul discriminării. O întrebare complementară ar fi: de ce o persoană a cărei funcție se reduce, conform legii, la cea de „expert” primește demnitatea de secretar de stat?

Legătura cu partidul care-i desemnează intră în opoziție cu imparțialitatea opiniei acestor „aleși”. Destule decizii al Colegiului director au fost viciate de sensibilitatea politică a celor care le judecă. Membrii Colegiului se află nu doar sub influența partidului căruia îi sunt datori, ci și a altor actori sociali care au putere politică. Șansa este că în timp, CNCD și-a format un grup de specialiști care suplinește ușurătatea majorității secretarilor de stat.

Reconstrucția CNCD, dar și a Avocatului Copilului, o cerință profesională, dincolo de cea financiară

Renunțarea la Colegiul director format din secretari de stat și angajarea în loc a unui grup de specialiști care soluționează sesizări înseamnă un dublu pas înainte: financiar și profesional. Întrucât actuala formulă oferă partidelor ocazia să acorde privilegii „aleșilor”, va fi greu să se obțină în Parlament majoritatea necesară adoptării amendamentelor.

Propunerea liderului UDMR, Kelemen Hunor, de comasare a CNCD cu Avocatul Poporului ar crea un organism cu pondere în protecția drepturilor omului (pe această logică, se pune întrebarea de ce nu ar intra în comasare și o structură precum Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați). Renunțarea la puzderia de secretari de stat și reducerea aparatului de conducere asigură avantaje financiare evidente. Prefer însă să pun accentul pe efectele profesionale. O reconstrucție oferă ocazia împrospătării rândurilor celor chemați să servească binele public cu oameni care au dovedit pricepere și interes. Necesitatea revitalizării instituțiilor privește CNCD dar și, în particular, Avocatul Copilului, o structură în cadrul instituției Avocatului poporului de la care te-ai aștepta să-și cinstească titlul. Discrepanța șocantă între amploarea situațiilor grave în care ajung astăzi mulți copii și tăcerea acestei instituții nu poate avea justificare.

Un singur exemplu al activității superficiale a Avocatului Copilului, deși în alt context ar fi binevenită o largă expunere. Presa a vorbit recent despre uciderea unei femei de către fostul prieten, deși exista un ordin de protecție. Crima a adus la lumină faptul că bărbatul violase cu ceva vreme în urmă un copil de 13 ani și fusese condamnat la rizibila pedeapsă a închisorii cu suspendare. Felul în care tratează statul violențele asupra copiilor, cele sexuale dar în niciun caz singurele, reprezintă un mare scandal al realităților sociale din România. Într-un asemenea context, ar fi fost elementar ca Avocatul Copilului să devină un important actor public în schimbarea situației. El nu poate interveni ori influența hotărârile judecătorești, dar își poate asuma rolul de intervenient în procedurile judiciare care privesc violențele grave împotriva copilului și poate face recomandări de politică publică pentru prevenirea lor.

Doar că instituția Avocatului Copilului pare că nu există. Ocupantul acestei poziții, Ioan Gânfălean este prezent în viața publică numai prin câteva scandaluri care-l țintesc pe el însuși. În lumea celor care apără activ drepturile copiilor există militanți – deloc puțini – dedicați și competenți care au puterea să revitalizeze instituția. Procedura USR, de a promova în agențiile publice persoane care au excelat în domeniul asupra căruia urmează să se pronunțe ar fi de urmat în reforma instituțională anunțată de coaliție.

Comasarea CNA cu ANCOM

\Cazul CNA este asemănător aproape până la identitate cu cel al CNCD. Are în frunte un Consiliu format din 11 membri numiți pentru un mandat de şase ani. Numirea este eminamente politică: Senatul propune 3 membri, Camera Deputaţilor 3, Preşedintele României 2, iar Guvernul 3.  Deși deciziile, recomandările și instrucțiunile adoptate de Consiliu sunt acte de expertiză, cei 11 membri au statut de secretar de stat. De-a lungul timpului, CNA a fost acuzat, pe bună dreptate, de interpretări penibile, de abuzuri și de inadecvarea unor membri ai Consiliului. Mă opresc la un exemplu.

În luna martie 2025, APADOR-CH a cerut Parlamentului să-l demită pe  Vasile Bănescu din CNA „pentru incapacitate profesională”. Declarația domnului Vasile Bănescu, propus membru în CNA de guvernul Ciolacu, avea mai multe susțineri incompatibile cu statutul său, dar perla următoare le depășea pe toate: „Personal, consider că a contrazice o instituție în deciziile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv”. Un membru al CNA, nota APADOR-CH,  care spune că nu intră în atribuțiile unui jurnalist „contrazicerea” instituțiilor statului este incapabil profesional să ocupe astfel de funcție.

Dacă angajarea în CNA ar fi avut drept bază cerințe de cunoaștere a problematicii atât de delicate, nuanțate și complexe a orizontului libertății de exprimare în raport cu limitele ei, în domeniul audiovizualului, domnul Bănescu nu ar fi riscat să-și depună dosarul de angajare. Iar dacă poziția în CNA nu ar fi fost de secretar de stat, probabil nici nu ar fi fost doritor să o facă.

Piticul CNA și uriașul ANCOM

Reformarea instituțiilor având ca scop profesionalizarea lor se poate face printr-o simplă reconstrucție a ceea ce există, nu neapărat prin comasare. Care ar fi rațiunea comasării CNA cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ?

Prin statut, ANCOM este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii de comunicații electronice, servicii poștale și servicii digitale în contextul tranziției la societatea Gigabit. Sarcina ANCOM este să dezvolte instrumente de administrare și reglementare. Obiectivele strategice generale pentru perioada 2025 – 2029 arată activități a căror amploare nu poate fi sugerată de scopul instituțional general. Care ar fi motivul punerii în comun a micului CNA cu până-n 40 de posturi, și a masivului ANCOM, care acum are peste 650 de angajați și reglementează o piață de capital de aproape 3,5 miliarde de euro pe an? 

Dată fiind natura lui, începând cu anul 2013, ANCOM a încheiat protocoale de colaborare și convenții cu SRI, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul de Interne și alte instituții. În anul 2024, în cadrul Autorității a fost angajat un ofițer de la SRI pe o poziție de decizie. Alți ofițeri SRI sunt detașați la ANCOM. Un ofițer al Serviciului Român de Informații lucrând la Autoritate are de făcut ceea ce îi cere slujba, însă ultima comandă vine de la SRI. Ca și în alte situații asemănătoare, există o penetrare a instituției de către Serviciul de Informații. De ce ar fi acceptabilă o astfel de extindere a puterii SRI asupra unei organizații care are obiectivele ei specifice? Marius Ghincea numea această politică „capcana securizării”: chemarea serviciilor de informații să rezolve probleme care intră în competența altor instituții. Un actor excepțional și puternic (SRI) „este chemat să îndeplinească funcțiile unui actor civil”, fapt care „nu îl ajută, ci îl deplasează, îi anulează rațiunea de a fi și îi blochează dezvoltarea”. Măsura estompează granița dintre administrația publică civilă și operațiunile de intelligence.

Promovarea intereselor pe care le au utilizatorii de servicii de comunicații electronice, servicii poștale și servicii digitale este una dintre multele teme administrative ale statului român. Pentru a rezolva într-un mod excepțional problematica comunicațiilor electronice și a serviciilor digitale, instituția din Estonia corespondetă a ANCOM, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și Reglementare Tehnică, nu a trebuit să angajeze ofițerii de intelligence ai Serviciului de informații eston. Angajații civili pot recunoaște și acționa în cazurile problematice de siguranță națională. ANCOM nu are nevoie de „sfatul SRI” ca să elimine din mediul online site-urile care promovează terorismul.

Temele practice ale unui stat democratic constau în echilibrarea diferitelor interese legitime și punerea acestui efort sub exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale. Comasarea CNA cu ANCOM are un sens dacă astfel valorile democratice ar ieși întărite în fața mentalităților securiste  care domină până astăzi statul român.

Inițial, acest articol de opinie a fost publicat în Contributors.ro.