Cum a evoluat de la un sezon la altul Umbre, serialul cu gangsteri de pe HBO, și ce spun criticii acestuia

​Umbre, aflat deja la cel de-al treilea sezon, a schimbat, de când a apărut, întreg peisajul serialelor din România într-un mod fundamental. Într-o industrie dominată de seriale cu distribuție stabilă, aceleași locații de filmare și serii interminabile, ce pot fi produse repede și mai ales ieftin, Umbre încearcă să fie un produs prestige – un noir familist cu tușe diluate de acuarele NCR, într-un București verosimil al mafioților imaginari. Și până acum putem spune că HBO-ul a reușit ce și-a propus.

Umbre e un fenomen cultural, cu panel-uri anuale la Comic-Con și influențe în televiziunea mainstream. Umbre are și onoarea de a fi cel mai urmarit serial de pe HBOGO în 2019, după Cernobîl și Game of Thrones, ceea ce e o realizare semnificativa pentru un serial autohton.

Dar, ca orice fenomen, serialul are nu doar fani, ci și critici. Critici care-i contestă, atât elementele de noir de import, cât și verosimilitudinea într-o Românie a găinarilor și găinăriilor.

Formula Umbre nu e una complicată. Se ia o poveste cu mafioți, se adaugă un personaj principal necruțător dar sufletist, un anti-erou ce-și apără familia, aliații și colțul din pătratul Greimas cu furia unei mame leoaice, se lasă la fiert la foc mocnit cu implicații majore pentru personaje și se vopsește totul cu patină de verosimilitudine, de noir, de „bagabonțeală de București”.

Rețeta e surprinzător de bună, mai ales dacă luăm în considerare faptul că filmul e un remake. Da, serialul care a băgat „Cocar” în vocabularul contemporan e un remake după un serial obscur, cu tente umoristice din Australia. „Small Time Gangster” nu e doar codul COR al lui Relache, ci un serial din care s-a inspirat foarte vag Umbre.

Echivalentul lui Relu din „Small Time Gangster” e un patron de firmă de curățat covoare pe timp de zi și recuperator de bani pe timp de noapte. Nu zic că nu ar fi mers twist-ul în România, dar Nufărul se pretează mai puțin pe meseria de mafiot periculos decât omniprezenții taximetriști.

Cui i-e frică de Relu Oncescu?

Umbre, ca serial e inseparabil de personajul său central, Relu Oncescu, interlopul familist ce-și trăiește viața pe muchie de cuțit. Interlop care e interpretat, după o cură serioasă de proteine și tras spate la sală, de actorul Șerban Pavlu. Acum, Pavlu înainte de Umbre era deja un actor bun și cunoscut. Îmi aduc aminte de el de acum 15 ani când juca roluri minore la teatrul Bulandra, dar Umbre l-a transformat în cu totul alt animal, și nu mă refer doar fizic.

Pavlu a construit rolul lui Relache în jurul său atât de bine că de multe ori e greu să-l vezi separându-se de el. În Charleston, un film (bun) despre un scenarist rămas văduv care construiește un fel de camaraderie bizară cu amantul răposatei sale neveste, Pavlu joacă un Relache alfabetizat care merge la Casa Scriitorilor de la Olimp în loc să ia camioanele cu cocaină din portul Constanța. Dar e tot Relache, doar că Relache cu referințe culturale.

Relu e un personaj foarte bine construit, un antierou tridimensional care trebuie să jongleze cu prea multe popice deodată, și vede dezastrul apropiindu-se. Și nu e singurul bun în distribuție, dar este singurul care mi se pare crucial. Umbre a devenit fenomenul cultural care este astăzi în mare pe meritele primului sezon.

Primul sezon are un arc narativ similar cu cel din serialul australian care l-a inspirat. Protagonistul taciturn face o boacănă și ajunge să datoreze bani șefilor săi, șefi care nu știu că el duce o viață dublă și întreține o familie nucleară (plus echivalentul unui tată grobian – deja celebrul Nea Puiu). Relu trebuie să-și ferească existența dublă de deconspirare în timp ce „rezolvă probleme” și are grijă pe deasupra de copilul gangsteraș ciudățel al patronului.

Primul sezon e eminamente verosimil, o privire într-o lume interlopă imaginară, care nu dă petreceri de frica „băieților cu ochii albaștri” și se ocupă de criminalitate la mod general, aproape abstract – de la prostituție și cămătărie la droguri și mită. Probabil personajele iau și taxă de protecție de la curierii pe bicicletă.

Lucrul care a făcut Umbre să se remarce pe o piață de filme cu gangsteri mioritici, care altfel a mai încercat și încă încearcă marea cu degetul e dialogul. Dialogul e fantastic de spumos, un melanj hilar de băiețeală, glume proaste și replici de băiat dur ce se manifestă sub forma unor „glume periculoase”, adesea nonsensice.

Ameninți pe cineva care nu te ia în serios? Îi zici că râde ca „broasca la inundație”. O arzi ușor homofob la baia publică? „Lui papa nu-i plac ăștia ca tine… mustăcioși” Cumperi un pistol de la un polițist corupt? „Două sute, dar asta așa pentru tine… că am supt la același ecler”.

Majoritatea glumelor periculoase sunt atribuite lui Relu care e, comme il faut, periculos. Dar nu (doar) pentru că e un „gangster de Dâmbovița”, ci pentru că răspunde evaziv pentru a-și proteja secretele și, implicit, familia. Dar nu e singur, mafioții dâmbovițeni din gașca Căpitanului sunt evazivi și glumeți cu toții, și-și manifestă tăria nu (doar) prin violență, ci prin zeflemea și băiețeală reciprocă.

Umbra lui Relu

Primul sezon e dens și bine executat, cu un Relu care rezolvă multiple probleme, de la recuperarea unor „fete” răpite de o rețea rivală de proxeneți la salvatul unui polițist (corupt) prin omorârea unor mafioți turci caraghioși de clișeistici și până la aproape sinuciderea lui Relu care se predă, pentru a-și proteja familia, unui clan interlop rival.

Al doilea sezon îl găsește pe Relu avansat, eliberat din poziția de taximetrist/ ajutor de câine lup și transformat într-un enforcer adevărat – genul care conduce BMW la mâna a doua și e confidentul șefilor. Dar pentru fiecare acțiune e o reacțiune egală și de sens opus și din sezonul al doilea această reacțiune este anti-villain-ul nostru, polițistul Emilian.

Cu conexiuni la vârf, dar cu probleme la cap, Emilian e genul de polițist căruia nu-i place cuvântul nu, inclusiv în viața personală, dar care face o obsesie cu capturarea grupării Căpitanului, mai ales pe omul nostru Relache. Emilian e însoțit de o serie de foști militari, actualmente polițiști de intervenție, cărora le dă liber la uz de armă cum probabil nu s-a mai dat în România de pe vremea lui Mărgelatu.

Emilian filează, capturează și, într-una din cele mai problematice scene ale serialului, violează fără să îl intereseze consecințele. Viața lui Relu se complică și mai mult după ce e părăsit de familie și hăituit de un nou șef mai puțin business-like și mai pus pe șotii și omor. Totul devine periculos.

Al doilea sezon și cel de-al treilea (în povestea căruia nu o să intru) pierd foarte mult din șarmul primului sezon, în care era esențial chiar statutul de găinar al lui Relu. Dacă în primul sezon câteva zeci de mii de euro lipsă îi pun în pericol viața lui Relu, în sezoanele ulterioare se discută de milioane la ordinea zilei. Dacă la începutul serialului e rost de umor în orice situație dramatică, în sezoanele ulterioare nu mai e loc de glume, totul e crâncen și intens.

Chiar dacă sezonul trei devine un gritty procedural destul de bun, ceva fundamental din șarmul primului s-a pierdut pe drum. Cu toate acestea, sezonul trei e considerat de mulți ca fiind cel mai bun sezon din ceea ce Dilema Veche numea „Cel mai bun serial polițist din România”.

Conu Relache față cu R(e)acziunea

Dar Umbre își are și criticii săi, adesea pe bună dreptate. Poate cel mai cunoscut e Mark Racz, primus ante parii între trolii literar-cinefili ai României. Cu o discografie ce include o serie de bloguri ce deconstruiesc și atacă noul jurnalism, seriale și, în mod bizar, programul USR, Racz are propria lui nișă textuală de internet. Și a aplicat bineînțeles Metoda Racz la Umbre.

Metoda Racz constă mai precis într-o deconstrucție a textului și subtextului unui serial pe tropi (nu în sensul DEX, ci în sensul TvTropes.com, adică clișee).

Pentru că, la fel ca în multe seriale, clișeele sunt la loc de cinste în Umbre, de multe ori pe bună dreptate. Un serial polițist e o construcție manieristică, construite pe respectarea și răsturnarea clișeelor chiar mai mult ca în cazul altor creații culturale. Nu pot să zic că Racz are sau nu are dreptate în ceea ce scrie în mare parte despre Umbre, ce pot să spun în schimb e că e extrem de amuzant, chiar dacă de cele mai multe ori exercițiul său deconstructiv e unul steril.

La fel ca în cazul lui Umbre, în cazul criticilor săi nu contează cât de corectă e construcția, ci cât de entertaining e. Și seria „ceproste” este extrem de amuzantă și bine scrisă (de cele mai multe ori). La fel ca Umbre. Chiar dacă de multe ori își pierde obiectivele din vedere. La fel ca Umbre.

Dar nu trebuie să faci deconstrucția poststructurală a chibritului ca să identifici problemele din Umbre. Pe cât de mult își construiește serialul imaginarul interlop pe atât de mult pierde din realitatea românească prin alegerile fals-aseptice pe care le face. În lumea Umbre se ascultă Ceaikovski și Andrieș, dar nu manele.

Interlopii sunt amuzanți, elocvenți cu glume și burtică, fără steroizi, fără sală și mai ales fără etnicizare. Singurele stereotipuri pe care le utilizează Umbre sunt cele față de femei și față de persoanele cu probleme psihice, nu are nimic de zis despre etnicitate în grupările interlope, toată lumea se înțelege de minune.

Singura dată când apare cineva codificat direct de etnie e Digudai, unul din actorii principali din brutalul de naturalist Soldații, un film cu și despre etnie și sexualitate în Ferentari. În Sezonul trei din Umbre, Digudai apare ca băiatul care face curat „cleaning lady” cum se descrie el, și rolul său e de a face contrast cu doi polițiști de la Interpol și de a îl face pe Emilian să pară „mare neboon”.

Singurul lucru pe care îl reușește scena însă e să arate cât de mult s-a distanțat Umbre de originile sale, când vorbea despre viața de zi cu zi a mafioților de doi bani din imaginarul interlop al Bucureștiului. În sezonul trei, cu mafioți columbieni și flagrante cu Interpol și mascați, prezența unui personaj ce chiar s-ar potrivi în lumea interlopilor mici dar reali din România pare că frizează suprarealismul.

Umbre a cucerit România cu un format simplu de băiețeală și dramă interioară în imaginarul interlop al Bucureștiului. Între timp băiețeala a evoluat, dar și publicul a evoluat cu ea și serialul de astăzi e în continuare unul dintre cele mai bune produse made in Romania. Și pe o piață internațională în care o coproducție danez/suedeză a devenit unul dintre cele mai mari seriale ale deceniului și care investește din ce în ce mai mult în conținut localizat, Umbre și inevitabilii săi imitatori vor avea o viață lungă și sănătoasă.