Cum a fost cenzurată secțiunea despre teroriștii de după 22 decembrie 1989, din volumul "Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989"

Într-un articol apărut pe Contributors.ro, Andrei Ursu, fostul director științific al Institutului Revoluției Române, arată cum a fost cenzurată o secțiune din volumul „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989”, scris împreună cu Roland O. Thomasson. Redam mai jos secțiunea cenzurată, împreună cu comentariile autorului.

Cercetarea istorică la Institutul Revoluției Române din 1989 (IRRD)

Până în 2019, IRRD a dus o amplă activitate de cercetare. Încă de la înființare, a studiat represiunea care a dus la victimele din timpul Revoluției. Ar fi trebuit să fie instituția esențială în studierea, din toate punctele de vedere, a celui mai important eveniment istoric recent. Însă IRRD nu a reușit să identifice pe „cei care au tras în noi după 22”, perioadă care a produs cei mai mulți morți și răniți. Eșecul de a identifica, fie și măcar instituțional, pe teroriștii de după 22 decembrie 1989 a fost profund dăunătoare pentru reconstruirea adevărului istoric, mai ales că lucrările IRRD au confirmat în mod repetat existența teroriștilor:

„[Pe 22 decembrie] constituirea noilor structuri de putere s-a făcut … în contextul unei ample dezinformări şi diversiuni. Formele de manifestare a acestora erau complexe: […], dispozitive de imitaţie a focului de armă (inclusiv foc real) instalate în diferite imobile din jurul obiectivelor importante sau dispozitive de imitaţie a ţintelor aeriene ori navale. […] S-a deschis foc de armă la Arad, Cluj Napoca, Oradea, Reşiţa, dar şi la Craiova, Brăila, Constanţa, Galaţi, Suceava, Târgu Mureş, Braşov.[…] În seara zilei de 23 decembrie] acţiunea teroriştilor s-a deplasat dinspre Centru către graniţele de Vest şi de Est ale României. La Buzău, de exemplu, comandamentul Armatei a II–a a fost supus unui tir încrucişat, venit din trei direcţii, începând cu după-amiaza zilei de 23 decembrie până pe 24 decembrie. În jurul orelor 17.00 s-a deschis focul şi la Brăila de către indivizi necunoscuţi, iar prin reţelele telefonice ale comandamentelor militare s-au transmis ordine fictive, în numele eşaloanelor superioare. La miezul nopţii de 22 spre 23 decembrie, comandantul Armatei a 4-a din Cluj-Napoca a primit informaţii despre existenţa unor ţinte aeriene în spaţiul Ungariei de Est şi deasupra oraşelor Oradea, Arad, Satu Mare, Dej. Artileria antiaeriană a executat foc, ţintele au dispărut de pe ecrane dar pe teren nu s-au găsit obiecte distruse. […] La Târgovişte (unde era reţinut Ceauşescu), la miezul nopţii s-a redeschis focul asupra unității[…]. O puternică diversiune s-a declanşat la Arad[…]. La ora 1 noaptea, din hotels-a deschis foc asupra cazărmii din apropiere, iar militarii au răspuns şi ei cu foc. Imediat, focul s-a extins asupra Palatului Administrativ (care găzduia Consiliul FSN judeţean) din podul Palatului Culturii. Zona aeroportului Arad a fost şi ea atacată de elemente diversioniste terestre. Regimentul din Arad a fost avertizat că va fi în curând atacat aerian de către elicoptere care vor veni dinspre Deva. În cursul serii, la Braşov s-a deschis un foc violent în diferite zone ale oraşului (aproape la întâmplare, inclusiv în zone de blocuri). Soldaţii au răspuns cu foc, însă mai târziu s-a observat că acolo nu existau decât simulatoare. [La Târgovişte]artileria antiaeriană a doborât un balon luminiscent). La Timişoara, […] persoane neidentificate executau foc[…] În zona Litoralului […] pe ecranele radiolocatoarelor se vedeau numeroase ţinte (la Sud de Sf. Gheorghe, la Constanţa, Tuzla, Mangalia). Apogeul diversiunii prin mijloace electronice de intimidare a fost atins în seara zilei de 23 decembrie 1989 când, pe ecranele radarelor de coastă, au fost înregistrate ţinte care indicau o invazie maritimă fără precedent asupra Litoralului românesc. S-au trimis în misiune mai multe nave de luptă dar ele n-au întâlnit ţintele prezente pe ecranele radarelor.

Indiferent cât de multe explicaţii pot fi invocate pentru stările de confuzie pe fondul unor evoluţii foarte rapide, în care militarii puşcaşi, în general neinstruiţi, au acţionat la întâmplare şi au făcut victime, nu se poate trece peste diversiunea electronică extrem de amplă, calificată, cu mijloace tehnice special construite, care nu era nici la îndemâna revoluţionarilor, nici a militarilor din trupele regulate. Din păcate, nu se cunoaşte cine au fost autorii acestei diversiuni calificate, cu ce scop s-a făcut, unde s-a planificat, din ce locaţii s-a lansat, ce forţe şi mijloace s-au folosit.

La Sibiu[…] focul executat cu arme de calibre ciudate, continua. Nu se cunoştea cine şi din ce ordine continua executarea focului. La Arad, […] focul a fost reluat, s-a deschis din nou foc asupra Palatului Administrativ, asupra unităţii de garnizoană şi altor obiective militare. Pe 24 decembrie, ounitate specializată de apărare antiaeriană din Reşiţa „este asaltată din mai multe direcţii de ţinte prezente pe ecranele radarelor. Câteva acţiuni de provocare s-au constatat şi terestru, în jurul unităţii. Efective militare din Caransebeş au fost trimise în ajutorul celor din Reşiţa. Şi la Timişoara au existat acţiuni teroriste şi diversioniste mai mult asupra unităţilor armatei (deși s-a tras si asupra balconului unde încă era sediu FSN) şi numai în scop provocator. […] La Târgovişte teroriştii încă executau foc real asupra unor militari în scop de provocare, 2 soldaţi fiind răniţi (mai târziu unul dintre ei va deceda).

După 25 decembrie „deşi aria de acţiune a teroriştilor s-a restrâns şi mai mult, câteva incidente s-au mai produs[…] La Sibiu, Hunedoara, în alte oraşe (Sfântu Gheorghe) provocările teroriştilor au rămas fără răspuns, asupra ţintelor aeriene nu s-a mai executat foc. Ca rezultat, ţintele false ale diversioniştilor s-au diminuat. Informaţiile despre atacuri terestre au fost, în prealabil, verificate prin deplasarea unor echipaje la locul din care se presupunea că se executase foc de armă[…]. Acţiuni sporadice ale teroriştilor …încă se mai înregistrau la Cluj Napoca şi la Constanţa” .

Faptele enumerate mai sus se coroborează cu mărturii și documente expuse în cele 78 de numere din „Caietele Revoluției”, care confirmă existența teroriștilor „rezistenți”. Faptul că IRRD nu a reușit să-i identifice pe aceștia a alimentat percepția publicului că tarele tranziției la democrație a României se trag din impunitatea teroriștilor de atunci, iar conducerea IRRD putea avea ceva de ascuns în acest sens.

Această percepție, alături de politizare și de asocierea cu persoane care i-au promovat pe foștii securiști în noile servicii, a dus la reputația lamentabilă a institutului. Spre exemplu, este cunoscut faptul că la începutul anului 1990, fostul vice-prim ministru, ulterior Director General al IRRD Gelu Voican Voiculescu a preluat o mare parte din cadrele DSS din SMB (Securitatea Municipiului București) și din Direcția a IV-a (contrainformații militare) a Securității, formând cu ei structura “Doi și-un sfert” (UM 0215). Nu este de mirare atunci că ulterior Voican Voiculescu a vehiculat legende ale Securității, printre care aceea că diversiunea de după 22 ar fi făcut-o armata. Asta deși conform unui document găsit în „Dosarul Revoluției”, încă de la sfârșitul lui decembrie 1989, domnul Voican Voiculescu știa „cu certitudine” că membrii „aparatului de teroare” organizat „din timp” de dictator pentru o „eventuală salvare personală”, respectiv rețeaua formată din „teroriști pregătiți pe tipuri de armament autohton” și „modern străin”, care „după cum a dovedit-o realitatea a depășit dotarea forțelor armate”, erau plătiți „din fonduri controlate de Ministerul de interne”.

Majoritatea cercetătorilor de la IRRD au mărturisit autorilor acestor rânduri că motivul principal pentru care s-a evitat identificarea vinovaților pentru vărsarea de sânge de după 22 decembrie 1989 a fost „cenzura și auto-cenzura: fosta conducere nu agrea acest subiect”.

În acest sens, nu este lipsit de relevanță faptul că în ultimii ani (dar nu numai) s-a conturat existența unor legături între câțiva membri ai IRRD și fosta DSS, inclusiv prin intermediul revistei „Vitralii” a foștilor lucrători de Securitate, condusă de Filip Teodorescu, fost inculpat în procesul de la Timișoara. Pe lângă antecedentele menționate ale domnului Voican Voiculescu, este de amintit că printre membrii marcanți ai Consiliului Științific al IRRD s-au aflat cel puțin doi foști informatori ai DSS. Unii din foștii membri ai Consiliului Științific și cercetători ai IRRD au fost sau au devenit ulterior colaboratori, admiratori sau chiar consultanți științifici ai revistei „Vitralii”. Cititorul nu va fi surprins să afle că unii din acești cercetători de la IRRD au susținut legende plantate de fostele cadre de Securitate cu privire la subiectul teroriștilor de la Revoluție.

Astfel s-a ajuns la punctul în care întrebări cheie ale societății românești privind teme sensibile precum identitatea vinovaților de actele teroriste de după fuga cuplului Ceaușescu au rămas fară un răspuns acceptabil. Faptul că cercetările IRRD fie au ocolit problema celor aproximativ 1.000 de morți de după 22 (de aproape cinci ori mai mulți decât până atunci), fie au concluzionat – ocazional – că teroriștii au rămas neidentificați chiar și instituțional, a contribuit la suspiciunile cunoscute: teroriștii fie ar fi fost inventați de conducerea FSN; fie, în conivență cu aceeași conducere „filo-sovietică”, ar fi fost KGB-iști, DIA sau chiar armata română încercând, printr-un nebulos act cvasi-sinucigaș, să-și „spele mâinile de sângele vărsat la Timișoara”.

Nefiind dezmințite cu autoritate, multiplele scenarii privind Revoluția, caricaturale sau manipulatorii, au contribuit la neîncrederea publicului în institut, în instituții, în capacitatea statului român de a deconspira cu adevărat Securitatea și de a condamna în mod real, în justiție, crimele comunismului. De altfel, Curtea Europeană a ajuns să sancționeze statul român, inclusiv pentru neînfăptuirea, într-un timp rezonabil, a actului de justiție în cauza Revoluției. Incapacitatea de a gestiona moștenirea infracțională a statului totalitar atârnă încă greu asupra tinerei noastre democrații, cu consecințe care merg de la persistența corupției până la creșterea popularității curentelor extremiste sau nostalgice.

Andrei Ursu, Roland O. Thomasson

_______________________

Istoric si note explicative

Secțiunea de mai sus ne-a fost cenzurată de Colegiul Național al IRRD pe 10 august 2022, cu puțin timp inaintea publicării cărții – „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989”. Am fost anunțați că volumul nu va fi aprobat pentru publicare daca nu eliminăm această secțiune. Am acceptat acest compromis din următoarele două motive:

1. Am considerat că studiile din volum, legate de vinovățiile pentru crimele de la Revoluție, sunt atât de importante încât nu merita să riscăm sa ni se blocheze publicarea lor în întregime. Nu era prima imixtiune în munca noastră. În special începând din 6 iulie 2022, din momentul în care Emilian Vasile Cutean, Secretarul General al IRRD, a văzut titlul și tema cărții noastre, acesta a încercat să oprească publicarea cărții. A declanșat o campanie de denigrare a muncii noastre și de amenințări, sub false pretexte juridice, legate de tema noastră, care era legată de deconstruirea Rechizitoriului procurorilor din Dosarul Revoluției. Precizăm că probele din acel dosar prezentate în carte dovedesc fără dubiu faptul că teroriștii de după 22 decembrie 1989 au fost luptători ai Securității, special pregătiți pentru războiul hibrid („lupta de rezistență”) în cazul pierderii puterii de către dictatorul Nicolae Ceaușescu. Studiile noastre demonstrează existența celor care în decembrie 1989 au fost pe drept cuvânt numiți teroriști și vinovăția acestora pentru morții și răniții de la Revoluție, contrazicând teza procurorilor. Or, Emilian Cutean a încercat să blocheze cartea tocmai pentru că „ne-am amestecat în treaba procurorilor”. Pornind de la aserțiuni că „IRRD 1989 NU se poate pronunța în legătură cu modul în care se realizează justiția”, că nu trebuie „să interferăm cu una dintre puterile statului, și mai ales să criticăm activitatea acesteia ca instituție publică”etc, Emilian Cutean a ajuns să ne amenințe, prin avocata sa, cu o anchetă penală sub falsul pretext că ar fi fost chiar ilegal să folosim ca sursă istorică Dosarul Revoluției. Astfel, timp de mai bine de o lună, cartea a fost pe punctul de a fi cenzurată în întregime.

2. Am plănuit să publicăm oricum, separat, secțiunea în cauză. Lucru pe care îl facem aici.

După cum se vede din textul cenzurat de mai sus, temele sale principale sunt, pe de o parte, legăturile dintre foști membri ai IRRD și fosta Securitate sau foste cadre ale acesteia, și pe de altă parte, inapetența și cenzura din partea fostei conduceri a IRRD privind subiectul „cine a tras în noi după 22” și eventuala vinovăție a Securității. Or, motivele cenzurării textului de mai sus au fost tocmai acestea: acuzele împotriva „unor membri ai Colegiului Național și unor foști cercetători ai institutului” și „blamarea activității IRRD 1989” pentru… cenzură. (Desigur, cititorului nu-i va scăpa ironia cu iz orwellian a acestei situații). Mai mult, mi s-a reproșat explicit „de ce m-am legat de Filip Teodorescu”.

Chiar și după ce am acceptat eliminarea secțiunii de mai sus, atacurile împotriva cărții au continuat. Cazimir Ionescu și Emilian Cutean au ajuns să-l amenințe cu dosar penal și pe Petre Roman dacă va semna, în calitate de Director General, contractul cu editura Polirom pentru publicarea cărții. Chiar și după ce Petre Roman a obținut, cu greu, votul Colegiului Național și cartea a văzut lumina tiparului, Emilian Cutean a continuat hărțuirea sistematică a cercetătorilor și a eforturilor de promovare a cărții. Lansările cărții și participarea cercetătorilor la Congrese și conferințe științifice au produs noi reacții adverse din partea lui Emilian Cutean și a lui Cazimir Ionescu (întrucât acestea nu ar fi fost „aprobate” de Colegiul Național). Cei doi au continuat să susțină că cercetarea „Dosarului Revoluției” ar fi fost nelegitimă. Pe fondul unei atmosfere profund ostile, pe 3 octombrie cercetătorii au formulat o sesizare împotriva lui Emilian Cutean. Sesizarea s-a discutat în sedința Colegiului Național din 24 noiembrie. A doua zi, Colegiul Național i-a cerut lui Emilian Cutean să răspundă în scris acelei sesizări. În aceeași zi, câțiva din cercetători am participat la conferința națională „Comunismul Românesc” la Facultatea de Istorie, unde am prezentat, printre altele, noi dovezi ale existenței listelor de teroriști prinși (o astfel de listă se afla în Dosarul Revoluției, și cuprinde 1425 de nume și prenume). În aceeași seară, Emilian Cutean m-a eliberat din functția de Director Științific (pentru un pretext evident ilegal). Ca urmare, întreaga Direcție de Cercetare și-a dat demisia. Atacurile lui Emilian Cutean au continuatinclusiv asupra lui Petre Roman, care s-a văzut nevoit să se apere expunând motivele demisiilor cercetătorilor.

Din 6 decembrie 2022, Direcția de Cercetare a IRRD nu mai există; obiectul de activitate al institutului a dispărut.

După cum se poate observa din cele de mai sus, miza blocării cercetării la IRRD este strâns legată de (trecutele?) conivențe ale unor personajele din Institut cu oameni din fosta DSS; și până la urmă, cu deculpabilizarea Securității pentru crimele de la Revoluție și a procurorilor care le-au mușamalizat timp de 33 de ani.

IRRD pare să fie recapturat de echipa care până în 2019 evitase să răspundă la întrebarea „cine a tras în noi după 22?”. „Gruparea Securității” din Colegiul Național, după cum o numește academicianul Răzvan Theodorescu, formată în jurul unui fost condamnat penal, a revenit în forță. Pe de altă parte, în 1989 teroriștii aveau în jur de 30-35 de ani. Judecând după traiectoria fostei Securități în societatea românească, mulți dintre aceștia sunt după toate probabilitățile încă în poziții de putere și influență, în justiție și alte instituții. Poate că acesta este motivul acerbei lupte pentru re-îngroparea cercetării istorice și adevărului la IRRD.

Addende. Cine sunt actorii principali

Emilian Vasile Cutean este un apropiat al președintelui Ion Iliescu, fost deputat PSD, fost secretar de stat la Departamentul revoluționarilor, anchetat și condamnat definitiv pentru abuz în serviciu (https://portal.just.ro/SitePages/dosare.aspx), posesor al unui cabinet de demnitar, al unei mașini de serviciu, și al unei locuințe de serviciu, deși aparent locuiește în altă parte[25].

În raportul de Audit Financiar întocmit pe 15 aprilie 2019 de Curtea de Conturi pentru activitatea Institutului pe anul 2018, la pag. 34 se arată faptul că „începând din anul 2018, Emilian Cutean a fost încadrat și salarizat ca Secretar General al IRRD în condiții total nelegale, deoarece această funcție nu exista în cadrul Institutului. Cutean a luat nelegal în mână circa 28.000 de euro. Din Raportul Curții de Conturi aflăm că acestă numire nelegală a lui Emilian Cutean într-o funcție care nu exista atunci, dar și salarizarea ulterioară, au fost făcute prin încălcarea legii de către președintele Institutului, Ion Iliescu, și de directorul general, Gelu Voican Voiculescu. Suma totală plătită lui Emilian Cutean reprezintă un prejudiciu adus Institutului, care este instituție publică a Statului Român, salarizarea angajaților săi fiind făcută din bugetul statului. […] Valoarea abaterii constatate este de 171.520 lei și reprezintă suma totală a veniturilor brute realizate de titularul acestei funcții, domnul Emilian Cutean, în perioada 01.05.2018 – 30.03.2019. Principala cauză a disfuncționalității constatate este nerespectarea prevederilor legale cu privire la înființarea și salarizarea funcției de secretar general”, este concluzia Curții de Conturi[26].

Ca membru atât în Colegiul CNSAS cât și în Colegiul Național al IRRD, Cazimir Ionescu a obstrucționat accesul Direcției Cercetare a IRRD la dosarele Securității de la CNSAS privind evenimentele de după 22 decembrie, tergiversând încheierea unui protocol între CNSAS și IRRD, și s-a opus vehement, în ședințele CN, cercetării de către noi a Dosarului Revoluției. A fost cel care l-a amenintat pe Petre Roman, inclusiv cu bizara acuzație că de fapt, cercetătorii nu ar fi fost autorii studiilor din cartea „Căderea unui dictator”, aceasta fiind fost scrisă de coordonatori cu un an înainte (sic!).Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro