Cum a găsit criza COVID-19 diaspora românească
Diasporeán, m., subst. (Persoană) Din diaspora.
Diásporă f., subst. Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine.
Condiția multor lucruri din societatea românească poate fi definită de ”las-o băi, că merge-așa!”. De la străzi la administrație, de la spitale la sisteme publice, numeroase probleme și blocaje sunt fie depășite prin improvizații, fie ignorate, până la vreo criză care arată că, de fapt, nu merge așa. Mulți par însă resemnați cu această realitate.
Nu și diaspora. Prin definiție, plecarea din țară este una dintre formele de a refuza starea de fapt. Pe termen scurt sau lung, pentru un contract sezonier sau o viață, cu studii superioare sau fără, diasporenii vor invoca mereu, de fiecare dată, ceva de ”acasă” care i-a nemulțumit, frustrat, îndepărtat.
Să ne înțelegem de un lucru – dacă pentru alte nații când vorbim de diaspora poate că ne referim în special la acele grupări care trăiesc în alte state de zeci sau poate chiar sute de ani, în România termenul este curent folosit pentru a-i descrie pe cei plecați din țară în ultimii 15-20 de ani. Altceva sunt ”comunitățile istorice” de români sau de vorbitori de limba română.
Criza COVID-19 a scos însă la iveală ceva ce mulți români din țară și străinătate spuneau deja: dinamica relațiilor cu Diaspora nu este decât alt sistem care ”merge așa” al românilor. Este prost înțeles, insuficient gestionat, aproape deloc asumat de guverne succesive și niciodată legiferat sau bugetat adecvat. Este un efect secundar, sigur, al problemelor sistemice din țară, dar unul care a devenit major.
România are hemoragie de români și spun asta nu doar din sentimente carpato-danubiano-triste ci și cu pragmatismul celui care a vorbit cu meșteri pe șantierele din Italia, IT-iști din Germania, grădinari din Belgia sau finanțiști din Spania, toți care ar fi putut să fie în țară, ei și copiii și banii lor. Adică ei și capitalul lor, de orice fel. În total, peste 5,5 milioane – peste un sfert din populația țării.
Un sfert care în majoritate figurează însă la numărătorile naționale. Dincolo de tristețea rudelor și amicilor rămași în țară, nu pot decât să mă mir de lipsa de mirare a funcționarilor publici care de ceva ani buni calculează statistici și bugete locale bazate pe oameni care nu mai sunt acolo. Care se bazează pe acte care nu pot fi decât păstrate de o majoritate a diasporenilor, ce nu își pot permite în vasta majoritate să își declare formal domiciliul în străinătate.
Iată de altfel exemplul poate cel mai grăitor al lipsei de direcție pentru Diaspora : faptul că un pașaport CRDS este singurul act de identitate românesc disponibil pentru cei stabiliți în afară, dar nu îți asigură aceleași facilități ca și cartea de identitate, pe care o pierzi dacă îl faci. De la schimbatul de bani la bancă la emiterea de acte, cereri, chiar și admiterea în anumite instituții, CRDS-ul pare mai degrabă un handicap pentru orice român care vrea totuși să păstreze o legătură cu țara (sau are proprietăți sau rude).
Problema identității este una primară, dar deloc singulară. Gestiunea administrativă a rămas în continuare la Ministerul Afacerilor Externe prin guverne succesive, cu bugete ridicole pentru amploarea problemei și proiecte cosmetice. Ani și ani au văzut miniștri delegați sau secretari de stat perindându-se pe tot mapamondul, făcând poze cu auto-intitulați ”reprezentanți ai românilor din țara X” și proclamând proiecte complet paralele cu nevoile reale ale diasporenilor, proiecte ce oricum s-au fâsâit rapid.
Responsabilul actual al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni este un diasporean de la PNL Diaspora ajuns hotelier în Roma, care pare să cunoască fenomenul și își propune să aibă un număr inedit de patru consilieri din diaspora, dar pare să continue proasta tradiție de auto-promovare combinată cu lipsa de viziune ce a consacrat deja acest departament.
Să recapitulăm. Avem un număr imens de români în afara granițelor. Avem resurse puține alocate către ei, o proastă identificare a lor și cifre de populație internă care nu reflectă realitatea din țară. Trendul este ascendent iar soluțiile pentru ei, inadecvate.
INTERVIURILE HotNews.ro