Sari direct la conținut

Cum a platit Radu Mazare 800 de mii de euro bani publici catre televiziunea partenerilor de afaceri ca sa cumpere stiri si imagine pozitiva pentru Primaria Constanta

HotNews.ro

Primaria Constanta condusa de Radu Mazare a contractat anul acesta servicii de publicitate in valoare de peste 800.000 de euro. Contractele au fost castigate de o singura companie: Soti Cable Neptun. Actionarii societatii care detine televiziunea locala Tv Neptun sunt parteneri de afaceri cu Radu Mazare. Compania a mai obtinut si alte contracte de publicitate de la autoritatile locale din judetul Constanta, conduse de colegii de partid ai primarului Mazare, care este seful filialei judetene a PSD. Intrebat de cum si de ce au fost dati cei 800.000 de euro companiei Soti Cable Neptun, Mazare a declarat: “Cui era sa dau, la Realitatea Tv?”

Primarul Constantei, Radu Mazare, a acordat anul acesta doua contracte de publicitate companiei Soti Cable Neptun, care in total au costat bugetul local 3.524.076 lei, adica 836.317 euro.

Primul contract a fost semnat in martie 2009 si are o valoare de 2.689.076 lei. In anuntul de atribuire a contractului se mentioneaza ca Primaria Constanta va achizitiona de la Soti Cable Neptun serviciile de publicitate destinate promovarii institutiei pentru urmatorii patru ani. La licitatie a participat o singura firma: Soti Cable Neptun.

Primaria Constanta a explicat in nota de fundamentare atasata anuntului ca, printre alte servicii, vor fi achizitionate stiri de presa si se va urmari promovarea pozitiva a institutiei.

Nota de fundamentare contract publicitate
Nota de fundamentare
Foto: HotNews.ro

„Materiale propuse a fi difuzate sunt hotărâri de interes general adoptate de Primaria Municipiului Constanta, convocatoarele şedinţelor de consiliu, comunicate şi ştiri de presă, precum şi orice alte anunţuri privind asigurarea transparenţei activităţii instituţiei. De asemenea, se urmareste informarea corectă, obiectivă şi în timp real a societăţii civile despre activitatea Primariei Municipiului Constanta, dar şi construirea, promovarea şi menţinerea unei imagini instituţionale pozitive», se arata in nota de fundamentare.

In luna mai, Primaria Constanta a mai acordat un contract companiei Soti Cable Neptun, de acesta data valoarea fiind de 835.000 de lei, adica 200.000 de euro. Obiectul contractului il reprezenta acordarea unei finantari nerambursabile de catre Primarie pentru ca Soti Cable Neptun sa promoveze si sa organizeze evenimente in cadrul Zilelor Constantei. Potrivit anuntului de atribuire, la licitatia organizata de Primarie pentru acest contract nu s-a prezentat alta companie in afara de Soti Cable Neptun, la fel ca in cazul primei licitatii, in valoare de 636.000 de euro.

Cine este Soti Cable Neptun

Compania careia Mazare i-a bagat in conturi numai anul acesta peste 800.000 euro este detinuta de catre partenerii de afaceri ai primarului. Academia Catavencu a relatat ca, la infiintarea companiei care detine postul de televiziune TV Neptun, printre actionari se afla primarul Radu Mazare si ca, pana in 2004, functia de director al postului Tv a fost detinuta de fratele primarului.

In acest moment insa, Radu Mazare nu apare in actionariatul companiei si nici in actionariatul firmelor care detin parti sociale in cadrul Soti Cable Neptun. Mazare apare ca actionar al companiei Compress Group, societatea unde sunt actionari Sorin Strutinski şi Mihail Carciog, cei doi fiind actionari si administratori ai Soti Cable Neptun.

Mazare: Asta v-a invatat Basescu, sa anchetati

Primarul Radu Mazare a declarat pentru HotNews.ro ca nu vede nicio problema in acordarea contractului pentru televiziunea detinuta de catre partenerii sai de afaceri. „E televiziunea locala cu cea mai mare audienta. Cui era sa dau, la Realitatea Tv? Daca vreti sa stiti, un sondaj din 2007 arata ca populatia din Constanta este cea mai bine informata despre ce face municipalitatea. Oricum, dumneavoastra anchetati. Asta v-a invatat Basescu, sa anchetati. Toata lumea ma ancheteaza, ANI, mani, DNA, toti ma ancheteaza„, a declarat Mazare.

Cat despre faptul ca in nota de fundamentare a contractului de 2.689.076 lei incheiat tot cu Soti Cable Neptun se mentioneaza ca vor fi achizitionate stiri si se va promova imaginea pozitiva a Primariei, Mazare a declarat ca nu stie detaliile contractului. „Eu nu stiu toate contractele. Nu stiu despre ce vorbiti. Oricum, contractele sunt anchetate si de Curtea de Conturi, de specialistii de acolo. Anchetati si dumneavoastra ca de cinci ani in tara asta nu poti face nimic ca esti mereu anchetat. Nu mai pot sa vorbesc acum. Sunt la o conferinta care se transmite si pe Neptun Tv„, a incheiat Radu Mazare.

Bani si de la Cernavoda

Si alte institutii din judetul Constanta au semnat contracte cu compania partenerilor de afaceri a lui Radu Mazare. Astfel, Primaria Cernavoda a atribuit tot in luna mai un contract de 55.000 de lei companiei Soti Cable Neptun pentru «Servicii de publicitate prin intermediul unui post de televiziune».

De aceasta data legatura cu Radu Mazare este pe linie politica. Primarul orasului Cernavoda, Mircea Mariana este membru al comitetului executiv al organizatiei judetene a PSD al carei sef este Radu Mazare.

O alta suma, de aceasta data mai mult simbolica, a fost alocata companiei Soti Cable Neptun de catre Consiliul Judetean Constanta. La inceputul lunii iulie, CJ Constanta, care este condus de catre Nicusor Constantinescu, prim-vicepresedintele organizatiei judetene a PSD, a alocat 3.593 de lei pentru emisiunea pentru copii Noroc ca stii difuzata de catre Neptun Tv. Presa a mai relatat ca CJ Constanta a mai finantat postul de televiziune si in anul 2004 cu suma de 408.000 de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro