Sari direct la conținut

Cum a repus instanța în funcție un primar la mai puțin de un an de la condamnarea la aproape 3 ani de închisoare cu suspendare / Este unul din cei mai longevivi edili din România

HotNews.ro
Primarul comunei Cislau, Dumitru Mitroiu, Foto: News.ro
Primarul comunei Cislau, Dumitru Mitroiu, Foto: News.ro

Primarul localității buzoiene Cislău, Dumitru Mitroiu, unul dintre cei mai longevivi edili din România, aflat în funcţie din anii ’90, a revenit în funcție deși în urmă cu mai puțin de un an fusese condamnat definitiv la aproape 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Cum a fost posibil? Printr-o cale extraordinară de atac, pe care instanța i-a admis-o.

În noiembrie 2021, primarul din Cislău, social-democratul Dumitru Mitroiu, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Ploieşti, pentru abuz în serviciu, la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Mitroiu este acuzat că, împreună cu contabilul instituţiei, şi-ar fi acordat ilegal sporuri de vechime şi fidelitate pe parcursul anului 2012, atât pentru el, cât şi pentru viceprimarul din acea vreme. Primarul era acuzat şi de uz de fals, însă fapta s-a prescris până la finalizarea procesului.

După comunicarea deciziei definitive a Curţii de Apel Ploieşti a urmat, cum era şi firesc, un ordin al prefectului prin care primarul era suspendat din funcţie ca urmare a unei condamnări definitive. Mitroiu însă a depus la Curtea de Apel Ploieşti o contestaţie în anulare care a fost admisă, iar decizia anterioară a fost suspendată.

„În baza art.431 rap. la art.426 alin.1 lit.b Cod procedură penală, admite în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul Mitroiu Dumitru, cu privire la decizia penală nr.1053/04.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti. În baza art.430 Cod procedură penală, dispune suspendarea executării deciziei penale nr.1053/04.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare. Definitivă”, se arată în soluţia pe scurt a Curţii de Apel Ploieşti, conform News.ro.

În baza deciziei Curţii de Apel Ploieşti de suspendare a executării pedepsei anterioare, Dumitru Mitroiu a atacat şi ordinul prefectului de suspendare din funcţie, iar instanta i-a dat câştig de cauză.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Mitriu Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul prefectul judeţului Buzău, Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 828/ 26.11.2021, emis de pârâtul Prefectul Judeţului Buzău, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept”, se arată în hotărârea Tribunalului Buzău.

Astfel, după ce instanţele au suspendat hotărârea şi ordinul prefectului, Dumitru Mitroiu a revenit în funcţia de primar al comunei CIslău, calitate în care a luat parte zilele trecute la menifestările prilejuite de Ziua Armatei Române la Siriu.

Dumitru Mitroiu este profesor de matematică şi a intrat în Primăria Cislău în anul 1990, ca viceprimar, post pe care l-a ocupat timp de 2 ani. Din anul 1992, Mitroiu a fost ales odată la 4 ani primar al comunei, aflându-se în prezent la al optulea mandat, cele mai multe dintre acestea fiind câștigate pe liste FSN sau PSD, dar şi pe listele Partidului Democrat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro