Cum a supraviețuit o tânără care s-a pierdut aproape două săptămâni în sălbăticie. „Era convinsă că nu o să fie găsită”
- Andrei Georgescu
Tânăra, în vârstă de 26 de ani, din Germania, a supraviețuit unsprezece nopți în sălbăticia din vestul Australiei. Poliția australiană a salvat-o vineri și a dat detalii despre stare ei, potrivit BBC.
Carolina Wilga suferea de epuizare, deshidratare, „mușcături extinse de insecte” și o rană la picior, când a fost găsită de poliție. Ea s-a rătăcit după ce a plecat de lângă mașina sa și a mers, într-o stare de „confuzie și dezorientare”, aproximativ 24 de kilometri, a transmis Poliția din Australia.
„Tânăra era convinsă că nu să fie găsită”, au mai declarat autoritățile din Australia de Vest.
„A petrecut 11 nopți expusă intemperiilor și a supraviețuit consumând proviziile minime de alimente pe care le avea la dispoziție și bând apă din ploaie și bălți”, a mai precizat sursa citată. Unul dintre inspectorii de poliție a spus într-o conferință de presă că salvarea femeii s-a datorat „norocului chior”.
Ea a fost zărită de un șofer și transportată cu elicopterul la un spital din Perth, unde este tratată de medici.
Tania Henley, șoferul, a declarat pentru postul public de televiziune australian ABC că a văzut-o pe Wilga fluturând mâinile pe marginea drumului și că părea să fie într-o „stare fragilă”.
„Totul în această pădure este foarte spinos. Nu-mi vine să cred că a supraviețuit. Nu avea pantofi, își înfășurase picioarele”, a spus Henley.
Înainte de a fi salvată, tânăra a fost văzută ultima oară la un magazin universal din orașul Beacon, Australia de Vest, în camioneta ei, pe 29 iunie. Poliția a găsit joi camioneta abandonată în tufișurile dense din nordul orașului Beacon.
