Sari direct la conținut

Cum ar putea scăpa românii de vizele pentru SUA și de ce accederea în programul Visa Waiver nu e garantată pentru 2025 cum anunță Ciolacu

HotNews.ro
Vise pentru SUA și programul Visa Waiver, Foto: Adrian825 | Dreamstime.com
Vise pentru SUA și programul Visa Waiver, Foto: Adrian825 | Dreamstime.com

România nu are garantată accederea în programul Visa Waiver în 2025, chiar dacă premierul Ciolacu se declară optimist că românii vor putea călători în Statele Unite fără vize din 1 decembrie 2025. În realitate, însă, România are de depășit un criteriu pe care nu a reușit să-l îmbunătățească ani la rândul. Există totuși o rețetă prin care ar putea s-o facă în anul ce vine.

Dincolo de alte criterii tehnice, cel mai mare impediment pentru ca România să scape de nevoia de vize pentru cetățenii care vor să călătorească în Statele Unite este rata mare de refuz pentru cei care depun actele pentru obținerea vizei. Istoric, rata de refuz pentru români a fost în jur de 10% an de an.

Această rată de refuz se calculează doar pentru vizele turistice și de business (de tip B1/B2), pentru întreg anul fiscal american (1 octombrie – 30 septembrie) și se aplică la toate cererile de vize ale cetățenilor români, fie că sunt făcute la ambasada din România, fie că sunt români care depun actele la alte ambasade din lume (Italia, Spania, Marea Britanie etc).

România nu îndeplinește încă condițiile: rata de refuz a vizelor este încă prea mare

Practic, actualul an fiscal american se va încheia pe 30 septembrie 2024, iar dacă atunci rata de refuz va fi sub 3%, abia de atunci vor începe pașii birocratici ca România să fie inclusă oficial în programul Visa Waiver și românii să poată călători în SUA fără vize.

Procesul birocratic și aprobarea Congresului poate dura undeva până la un an de zile, astfel că în cel mai bun scenariu spre finalul anului 2025 ar putea avea loc intrarea oficială a României în Programul Visa Waiver. Pe acest calendar se bazează premierul Marcel Ciolacu când anunța că românii vor scăpa de vize pentru SUA în 2025, însă deocamdată România nu e chiar în cărți…

  • „Deși cifrele exacte nu sunt publice, rata actuală de refuz este încă peste 3%”, a declarat pentru HotNews.ro o sursă guvernamentală.

Istoric vorbind, rata de refuz la cererile de viză pentru cetățenii români a fost mai mare în ambasadele din alte țări, decât cele depuse la ambasada de la București.

  • „În general, solicitanții care aplică din țara de origine sunt mai în măsură să demonstreze că au legături puternice cu țara de cetățenie. Prin urmare, ratele de refuz tind să fie mai mari pentru persoanele care depun cereri în afara țării lor de origine”, a explicat aceeași sursă guvernamentală pentru HotNews.ro.

Modalitatea prin care România poate întoarce cifrele în favoarea sa: reînnoirea vizelor de SUA pentru cei care deja le-au primit, fie că sunt încă valabile sau au expirat

Totuși, există o modalitate prin care cifrele se pot întoarce în favoarea României, o rețetă care a fost aplicată și în alte state europene care au reușit recent să acceadă în Programul Visa Waiver: reînnoirea vizelor pentru cetățenii care deja au trecut prin procesul de verificare și acceptați.

Rata de refuz, practic, este calculată ca un raport între numărul de refuzuri și numărul de aplicații pentru viză. Dacă numărul de aplicații cu șanse maxime de aprobare crește, atunci și rata de refuz are șanse maxime să scadă.

  • „Există o campanie de informare a românilor cu privire la reînnoirea vizelor pentru vizele care au expirat în ultimele 48 de luni sau pentru vizele care vor expira în viitor”, a declarat sursa guvernamentală amintită.
  • „Aproximativ 300.000 de români au vize care sunt valabile sau au expirat în ultimele 48 de luni. Astfel, de exemplu, dacă 10% din acest număr și-ar reînnoi vizele, România ar avea mai multe șanse de a avea o rată de refuz mai mică de 3%”, a declarat pentru HotNews.ro sursa guvernamentală.

Practic, aceste cifre indică faptul că dacă aproape 30.000 de posesori de vize de SUA (valide sau expirate) și-ar reînnoi documentele, România are reuși până în octombrie 2024 să scadă sub pragul critic de 3% refuzuri.

Aceasta amintește că guvernul român a lansat o campanie de informare privind obținerea vizelor pentru Statele Unite, obiectivul fiind de a reduce rata de refuz la 3%, un pas esențial pentru ca România să adere la Programul Visa Waiver.

  • „Campania de informare a românilor cu privire la modalitățile de reînnoire a vizelor este încurajată de ambasada SUA, care promovează programul de reînnoire a vizelor fără interviu, cu scopul de a îmbunătăți serviciile pentru clienți. Acest program permite românilor care au avut deja o viză emisă pentru Statele Unite să își reînnoiască viza prin intermediul unei aplicații online, fără a fi nevoie să se prezinte la un interviu la ambasadă”, a declarat sursa guvernamentală.

Reînnoirea vizei pentru SUA poate fi realizată de către orice român care deține o viză expirată, dar și de către cei care dețin o viză valabilă și vor să-i extindă termenul de valabilitate, chiar dacă nu au planuri pe viitor de a călători în Statele Unite. În plus, detalii precum planurile de călătorie, perioada sau locurile de ședere în SUA nu ar fi elemente care să descalifice o aplicație pentru reînnoirea vizei.

Sursă foto: 132630755©Adrian825|Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro