Sari direct la conținut

Cum ar urma sa se schimbe structura guvernului – ministerul Fondurilor Europene redevine minister plin, alte ministere se despart sau se unesc

HotNews.ro
Rovana Plumb, Foto: Agerpres
Rovana Plumb, Foto: Agerpres

​Structura actuala a guvernului ar urma sa se schimbe odata cu noul cabinet al lui Mihai Tudose, au precizat surse politice pentru HotNews.ro. Astfel, ministerul Fondurilor Europene, care in prezent este in cadrul ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, ar urma sa se rupa si sa devina din nou minister plin, condus cel mai probabil tot de Rovana Plumb.

O alta modificare luata in calcul la acest moment este unificarea ministerelor Educatiei cu cel al Cercetarii. Pentru acest portofoliu a fost vehiculat numele fostului ministru al Cercetarii din guvernul Ponta, senatorul Mihnea Costoiu, insa din informatiile noastre acesta a refuzat propunerea iar acum in carti sunt senatorii Ecaterina Andronescu si Liviu Pop, ambii fosti ministri. Un alt nume vehiculat e al lui Niculae Istudor, rectorul ASE.

In Guvernul Grindeanu, ministrul Educatiei a fost Pavel Nastase, iar Serban Valeca a ocupat functia de ministru al Cercetarii.

Un scenariu ar fi modificarea structurii ministererelor Educatiei si cel al Cercetarii, in sensul in Cercetare sa se adauge componenta de Invatamant Superior. Pentru acest minister este vehiculat numele fostului ministru al Cercetarii din guvernul Ponta, Mihnea Costoiu, senator PSD.

De asemenea, s-ar putea rupe in doua ministerul Tineretului si Sportului, iar la ministerul Tineretului ar urma sa vina Gabriel Petrea, care in guvernul Grindeanu a fost ministru al Dialogului Social.

ALDE va ramane tot cu patru ministere, aceleasi portofolii detinute si pana acum, iar ministrii vor fi aceiasi din guvernul Grindeanu, au mai spus surse politice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro