Skip to content

Cum arată Bușteniul după viitura puternică de ieri. Armata intervine. Apelul primăriei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Imagini dezolante în stațiunea din Bucegi, unde o viitură puternică a luat pe sus mașini și oameni, după o ploaie torențială produsă la altitudine în munți.

În urma furtunii violente au căzut peste 80 de litri/mp, potrivit Meteoplus.

Străzile din Bușteni au fost măturate de ape învolburate, iar mai multe autoturisme și oameni au fost surprinși de șuvoaiele pline de noroi.

Două persoane luate de viitură au fost duse la spital, iar mai mulți oameni au fost salvați din mașinile surprinse de ape, potrivit TVR Info.

Cantitatea importantă de apă căzută într-un timp foarte scurt pe Valea Jepilor Mici a făcut ca nivelul pârâului omonim să crească foarte mult.

Odată cu apa, pe străzi au fost aduși și bolovani mari, nisip și bușteni, care au blocat stațiunea, dar și DN1, un drum foarte circulat de turiști în weekend.

Apa care a coborât cu viteză spre centrul orașului a măturat tot în cale, iar pe unele porțiuni de stradă asfaltul s-a rupt.

Una dintre cele mai afectate zone a fost strada Telecabinei, locuitorii din zonă fiind izolați în momentul în care a plouat torențial iar pârâul a ieșit din matcă.

Apa din albia pârâului a fost evacuată în timpul nopții cu o motopompă, pentru a fi evitat riscul producerii unor inundații în zona locuită, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

În plus, pompierii prahoveni au acționat pentru evacuarea apei din zeci de gospodării.

Intervin militarii. Primăria caută voluntari

MApN a anunțat că 34 de militari din cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte din Predeal intervin, luni la prânz, în sprijinul oamenilor din Bușteni afectați de furtuna violentă și viiturile care au lovit stațiunea.

Intervenția are loc în baza solicitării primarului din Bușteni, adresată comandantului Batalionului 21 Vânători de Munte, a precizat ministerul.

Militarii scot cu lopețile noroiul din gospodării și de pe străzile orașului.

Pimăria a anunțat că a pus la dispoziție două numere de telefon la care locuitorii pot cere ajutor.

„Dacă locuința sau gospodăria dumneavoastră a fost afectată și aveți nevoie de ajutor sau doriți să semnalați o situație care necesită intervenție, vă rugăm să ne contactați la: 0722664922”, au transmis reprezentanții primăriei.

De asemenea, ei au precizat că așteaptă voluntari pentru a ajuta la înlăturarea murdăriei aduse de torente.

„Dacă doriți să vă alăturați echipelor care îi sprijină pe cei afectați la curățarea gospodăriilor sau în alte activități necesare, vă rugăm să sunați la: 0766571770”, a mai scris Primăria.