Cum arată campania electorală pentru alegerile europarlamentare în Germania și cum arată la noi în România
În vreme ce România se zbate mai departe în programa națională, în certuri, conflicte, mitinguri eșuate și huiduite, prezentând astfel imaginea unei țări divizate, răzvrătite, obosite de manipulările și subcultura, pe care nici oamenii simpli de la țară nu o mai acceptă, în Europa occidentală campania pentru alegerile europarlamentare este una decentă, fără atacuri infantile sau închipuite la persoană, ci cu programe serioase, argumentate, explicate, mai ales în conceptele partidelor germane serioase.
Există evident multe pancarte provocatoare prin toate cotloanele orașelor și satelor, pentru a atrage cât mai mulți votanți, multe dintre ele au ca temă migranții, migrația ilegală, drepturile străinilor. Mitinguri sau discuții cu scântei în mass media nu știu să fi fost până la această oră-ar fi oricum nespecific Germaniei. Dezbaterile care au loc în mass media sunt dezbateri pe idei, fără atacuri la persoana, averea, trecutul sau achizițiile private ale vreunui candidat, confruntarea politică într-o țară civilizată are loc doar la nivelul ideilor și conceptelor politice (pentru bazaconii de tipul suspiciunii privind săvârșirea vreunor infracțiuni există organe penale, care pot și trebuie sesizate, de îndată ce există vreo dovadă clară cu privire la săvârșirea vreunei astfel de fapte).
Pentru că îmi doresc să dau o mână de ajutor României la aceste alegeri europarlamentare, mi-a venit ideea că aș putea face măcar o succintă prezentare a programelor electorale din Germania din această campanie pentru a le prezenta românilor și o altfel de viziune, care cred că este corectă, asupra unor alegeri, asupra unor idei legate de scopul adevărat, asupra mizei reale a acestor alegeri.
În continuare voi lua spre exemplificare programele electorale ale unor partide importante, care reprezintă principalele direcții politice în Germania: die Grünen (Verzii-partid de centru stânga), SPD (partid de stânga), CSU (partid de centru dreapta), Afd (extremă dreaptă).
”Die Grünen” (Verzii) este un partid de centru stânga realizat după 1990 prin alianța dintre Partidul Verzilor din Germania de Vest, înființat în 1979 și Alianta 90 din Germania de Est.
Programul partidului poate fi consultat aici.
Principalele puncte ale programului sunt:
1. Protecția mediului
Partidul Verzilor consideră că Europa trebuie să fie un model pentru întreaga lume. Soluția lor la această problemă este energia regenerabilă în domenii precum consumul casnic și industrial de energie electrică, încălzirea locuințelor, mobilitatea-adică transportul. Din 2050 trebuie să existe numai energie regenerabilă produsă de vânt și de soare. Vor să realizeze o singură rețea electrică europeană. Șomerii rezultați din închiderea centralelor pe cărbune sau a celor atomice să fie recalificați din bani europeni. Agricultura trebuie să fie un domeniu sănătos atât pentru natură cât și pentru animale. Trebuie să fie respectate regulile protecției mediului în toate țările europene și este necesar să nu mai fie folosită nici o formă de otravă chimică pentru sol. Alimentele din magazine, care nu mai sunt proaspete, nu trebuie aruncate, ci oferite, donate oamenilor care au nevoie de ele.
2. Munca și banii
Scopul este ca cetățenilor să le meargă bine în Europa, să aibă prosperitate, să aibă un loc de muncă și să-și asigure un trai decent din munca lor. Legat de fondurile europene acestea trebuie să acopere financiar cheltuieli precum cele legate de străzi, șinele de tren, anume ceea ce leagă infrastructura europeană. Protecția climatică, energia regenerabilă în toate țările UE sunt elemente esențiale pentru acest partid.
3. Drepturile omului și democrația
Acest partid dorește mai multe drepturi pentru cetățeni, mai multă democrație, mai multă egalitate de șanse, respect pentru drepturile omului.
Verzii doresc să condiționeze fondurile structurale europene de respectarea democrației și a drepturilor omului.
Legat de imigrație, ei au o politică distinctă față de alte partide europene, în sensul că susțin politica de imigrație, dorind o lege a azilului, dar cu controlul granițelor UE.
Alte puncte importante din programul lor politic sunt: căsătoriile între persoane de același sex, considerarea violenței împotriva femeilor drept infracțiune, integrarea în societate a oamenilor cu dizabilități, interzicerea discriminărilor de orice fel-în acest sens propun o nouă lege a discriminării la nivel european.
5. Pacea și securitatea
”Verzii” germani consideră că Europa trebuie să contribuie la pacificarea zonelor de conflict din apropierea granițele sale. De asemenea, doresc ca țările UE să nu mai vândă arme altor țări, în special din zonele de conflict.
6. Educația și cultura
Acest partid dorește asigurarea fiecărui cetățean a dreptului de a învăța și de a se dezvolta în întreaga sa viață. Extinderea programului Erasmul, prin Erasmus Plus, care trebuie să ofere tinerilor dreptul de a studia în altă țară, de a trăi în altă țară cu ocazia studiilor. Cer de asemenea, ca firmele care fac profit de pe urma Internetului, să fie taxate corespunzător.
7. Europa și statele membre
UE trebuie să se ocupe doar de politica lucrărilor care depășesc granițe teritoriale. Sunt necesare fonduri de dezvoltare pentru zonele rurale ca oamenii să nu mai părăsească aceste zone.
Acest partid are un Spitzkandidat pentru sefia Cosimiei Europene în persoana doamnei Ska Keller.
Partidul Social Democrat (SPD) din Germania are rădăcini încă din 1863. Interzis în vremea național-socialistilor, se va reînființa în 1945. Este unul dintre principalele partide germane. Iată, în 76 de pagini, oferta politică social democrată germană pentru Europa.
Oferta electorală cuprinde opt puncte principale, structurate sub forma unor sloganuri:
- Pentru o Europă care vrea să rămână împreună
- Să asigurăm pe continentul european o muncă corectă
- Protejarea libertății și sprijinirea dezvoltării tinerilor
- Mai departe cu egalitatea
- Pentru o Europă durabilă și o mai multă calitate a vieții
- Protecția mediului și mai multă mobilitate
- A păstra pacea face Europa puternică
- Mai multă încredere în democrație și în instituții
Dintre principalele idei social democrate germane enumerăm: prioritate drepturilor sociale fundamentale ale cetățenilor, taxarea concernelor, salarii mai bune în Europa, asigurarea unei digitalizări a muncii, care să fie în interesul salariaților, apărarea și asigurarea democrației, crearea de perspective tinerilor și eliminarea somajului în rândul acestora, asigurarea unei identități europene, mai multe femei în poziții de conducere, asigurarea identității sexuale și a egalității de șanse, fără violență împotriva femeilor, digitalizare pentru toți, protecția datelor dar și a consumatorilor, protecția mediului, a climei, agriculturii, asigurarea unei globalizări sociale printr-o politică comercială corectă, un Parlament European mai puternic.
Uniunea creștin socială (CSU) a fost fondată în 1945 în Bavaria. Este unul dintre cele trei partide principale din Germania. Programul electoral are 26 de pagini și este organizat pe trei puncte principale, având ca motto : ”Să luptăm pentru Europa.”
Cele trei puncte principale sunt:
- Europa noastră este în slujba cetățenilor ei.
- Europa noastră te face puternic pentru că îți garantează un standard de viață, pentru că oferă securitate și pentru că asigură pacea.
- Europa noastră rămâne împreună.
La punctul 1 se menționează drepturile fundamentale, o piață internă care asigură un stardard de viață, siguranța socială, durabilitate în ecologie și economie, societatea digitală.
Pentru punctul 2 se evidențiază oferta unei piețe comerciale interne digitalizată, Europa unește ordinea cu umanitatea, atunci când este vorba despre migrația legală, protecția granițelor, construirea unui FBI european, care să lupte împotriva terorismului și a crimei organizate. De asemenea, garantează asigurarea siguranței și stabilității în Europa, iar politica externă se va face cu o singură voce și va avea ca scop asigurarea unui echilibru în lume.
La punctul 3 relevante pot fi considerate ideile privind păstrarea identității națiunilor europene, crearea unei Europe aproape de oameni, în care să existe o democrație întărită. Legat de Brexit, acest partid își exprimă clar opțiunea ca Marea Britanie să-și găsească locul în mijlocul Europei.
CSU are și un candidat la presedinția Comisiei Europene, în persoana lui Manfred Weber. Acesta are un program în zece puncte pentru Europa:
- O securitate reală a granițelor Uniunii
- O politică externă europeană capabilă să negocieze în Europa
- Nu va susține intrarea Turciei în UE
- Necesitatea constituirii unei forțe militare europene
- O protecție eficientă a climei și a mediului
- O politică comercială inteligentă
- O taxare corectă a firmelor care activează în domeniul digital
- O zonă Euro stabilă (Weber se declară din capul locului împotriva unui Comisar de finanțe, a unui salariu minim european sau a unei asigurari sociale europene, dorind însă reguli clare în pactul de stabilitate monetară)
- Un plan european în domeniul medical împotriva cancerului
- Păstrarea statelor naționale și a regiunilor (dorește investiții regionale pentru dezvoltarea regiunilor agricole).
Afd (Alternative für Deutschland-Alternativa pentru Germania) este un partid populist de dreapta, în multe puncte considerat chiar de extremă dreaptă, pornit fiind de la o mișcare cetățenească din 2013. Programul lor îl puteți consulta aici
Programul acestui partid este destul de succint, nu are ideologia complexă a celorlalte partide germane, probabil ei mizând tocmai pe forma superficială a discursului politic, dar care exprimă un punct de vedere în principal a celor care nu prea au interese pentru dezvoltarea Europei și sunt împotriva migranților.
Punctele lor în campania pentru europarlamentare sunt următoarele:
- Europa/UE. Europa națiunilor. Diversitate în locul globalizare (folosesc pentru acest cuvânt o ironie: Gleichmacherei).
- Politica externă și de securitate a UE. Fără armată UE. Păstrarea suveranității ”patriilor” naționale (Vaterlander).
- Migrația. Protecția națiunilor.
- Finanțe. Nici un sac fără fund. Fără susținerea responsabilităților băncilor UE.
- Educație/Cultură. Asigurarea unui viitor sigur tinerilor și a unui standard de performanță.
- Banii. Moneda EURO a eșuat.
- Energie, clima, tehnologie, infrastructură. Cercetare în loc de ideologie.
- Justiție internă. Asigurarea independenței justiției.
- Sănătate. Principiul subsidiarității.
- (Politici) Sociale. NU pentru o Uniune socială.
- Mediu. Durabilitate pentru om și animal.
Dintre aceste puncte mă voi opri la numarul 3 deoarece acesta incită cea mai aprinsă dezbatere în Germania. Charta UE, spune AfD, vorbește despre ” Diversitatea culturală și tradițiile popoarelor europene”, precum și despre identitatea națională a statelor membre. La polul opus acestei promisiuni se află politica de azil și migrație a instituțiilor UE, care duc civilizația europeană în pericol. Numai până în 2050, conform informațiilor lui AfD, africanii stabiliți în UE vor crește până la 800 de milioane în vreme ce, în prezent, în Germania, populația germană de sex masculin cu vârste între 20-35 de ani cuprinde doar 4 milioane de cetățeni. O deschidere a Europei către migrație, continuă AfD, pune în pericol civilizația europeană și nu rezolvă problemele migrației. Ruptura culturală ar avea limite istorice și va ridica problema suveranităților popoarelor și a democrației.
Propunerile AfD pe acest subiect ar fi următoarele:
- Suveranitatea națională în politica despre azil și migrație ar trebui să fie redată statelor membre
- Sistemul de ajutor umanitar european trebuie regândit complet
- Suprasolicitarea Germaniei(în acest subiect) trebuie să înceteze
- Rolul UE ar trebui să se limiteze la ajutorul operativ și administrativ pentru statele care trimit migranți.
- Remigrație în locul migrației în masă
- Protecția granițelor înseamnă protecția cetățenilor
- Privilegiul stabilirii domiciului liber în UE trebuie să înceteze
- Să nu mai existe nici un privilegiu pentru ajutoare sociale, inclusiv pentru cetățenii statelor membre.
Iată așadar câtă înverșunare în Europa legată de migrație. Iată, în această Europă doresc și românii noștri să emigreze. Obiectiv vorbind, cred ca cifrele redate de AfD sunt așezate voit negativ pentru a exagera. În plus, legat de cultura europeană, să nu uităm că diversitatea europeană stă tocmai în migrație, iar civilizația europeană s-a format tocmai datorită acestor migrații, a multiculturalismului- migrația de la popoarele asiatice în antichitate și Evul mediu, până la migrația popoarelor africane în epoci mai recente. Ideea aceasta cu migrația care distruge identitatea europeană îmi pare extrem de falsă. Mi-e greu să cred că ne vor stăpâni vreodată musulmanii și ne vor obliga să ne punem basmale pe cap. Toată acwastă retorică dorește de fapt să ascundă incapacitățile noastre de a veni cu soluții reale și clare la probleme actuale. De observat însă, la AfD-ul german, cum își construiesc discursul și cum manipulează emoțional masele. A se observa diferența de discurs față de ”eleganții” de mai sus.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro