Sari direct la conținut

Cum arată Centrul Vechi la o lună după ce Nicușor Dan a anunțat că astupă gropile/ Cine sunt privilegiații care au acces nelimitat cu mașina în zonă

HotNews.ro
Colaj centrul Istoric, Foto: Hotnews
Colaj centrul Istoric, Foto: Hotnews

Aproape toate străzile din Centrul Istoric al Capitalei au fost reparate la o lună după ce primarul general Nicușor Dan a anunțat că va astupa gropile care erau acolo de luni de zile. Au mai rămas dale sărite doar pe strada Smârdan, Franceză, capetele străzii Lipscani, unde miercuri erau muncitori pe teren, și Carada.

Pe străzi însă accesul mașinilor este permis în continuare, unele doar dimineața, până în ora zece, altele nelimitat, deci este o chestiune de timp până când gropile vor apărea iar.

Nicuşor Dan a anunţat, pe 16 mai, că au început lucrările de refacere a pavajului de pe străzile din Centrul Vechi al Capitalei, unde piatra cubică este distrusă în foarte multe zone. Primarul spunea că „reparațiile vor dura câteva săptămâni”, astfel încât în a doua jumătate a lunii iunie vor fi gata toate cele 14 străzi.

Acesta a declarat că lucrările sunt executate de firmele Apolodor și Delta ACM în baza garanțiilor, iar Primăria Generală nu plătește bani pentru ele.

Cine sunt privilegiații care au acces nelimitat în Centrul Istoric?

Pentru anii 2020-2022, Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a eliberat 36 de autorizații de acces permanent, astfel, potrivit datelor transmise la solicitarea HotNews.ro:

  • în anul 2020 nu au fost eliberate autorizații de acces.
  • în anul 2021 – 3 autorizații pentru accesul auto aparținând instituțiilor cu sediul în Centrul Istoric;
  • în anul 2022 – 33 de autorizații.

”Dintre acestea, 31 de autorizații au fost emise pentru accesul autoturismelor aparținând instituțiilor publice de interes local sau național ce au sediul în Centrul Istoric al Capitalei. Alte 2 autorizații au fost emise unor persoane cu probleme locomotorii / nedeplasabile care dețin certificat de handicap”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei.

Autorizațiile de acces au fost emise pentru: Autoritatea Electorală Permanentă, Prefectura Ilfov, Autoritatea Naționala pentru Cetățenie, Biroul Electoral Central, RAAPPS-SAIFI, CNSC, Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, Teatrul de Comedie, ARCUB, Muzeul Național de Istorie a României și Teatrul Mic.

”Eliberarea autorizațiilor de acces s-a făcut la solicitarea instituțiilor sus-menționate pentru buna desfășurare a activității acestora. În perioada 2020 – 2021, având în vedere situația excepțională cauzată de pandemia de COVID 19, în Centrul Istoric al Capitalei a fost permis accesul autovehiculelor ce îi deserveau pe membrii comitetelor pentru situații de urgență care participau la ședințele convocate la sediile instituțiilor publice cu atribuții în combaterea efectelor pandemiei”, se arată în răspunsul transmis de instituție.

De asemenea, fiindcă 2020 a fost an electoral, în Centrul Istoric a fost permisă și intrarea cu autovehicule a persoanelor responsabile de buna desfășurare a procesului electoral în vederea soluționării diverselor probleme legale ivite cu ocazia scrutinului.

Pentru conducătorii auto care nu au respectat prevederile legislației în vigoare referitoare la accesul auto în Centrul Istoric, de la începutul anului până în prezent, Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a aplicat 656 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 151.670 de lei.

Potrivit regulamentului de organizare și funcționare a teraselor sezoniere din centrul isoric, aprovizionarea unităților trebuie să se desfășoare zilnic între orele 06:00 şi 10:00. Accesul în afara acestui interval se poate face cu plata unui tarif în valoare de 300 lei/acces.

”Plata se va face către Administraţia Străzilor Bucureşti. Mijloacele auto care asigură aprovizionarea vor avea acces în Centrul istoric astfel: intrare pe str. Doamnei şi str. Lipscani şi ieşire pe str. Şelari şi str. Căldărari”, se mai arată în regulament.

Centrul Vechi, plin de mașini

Deși zona este pietonală, străzile din Centrul vechi sunt pline de mașini la orice oră.

În ceea ce privește paragina, HotNews.ro a scris încă de la începutul anului că acestea sunt în garanție și trebuie reparate de constructor, potrivit unui răspuns transmis la vremea respectivă de municipalitate la solicitarea HotNews.ro.

Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, în ultimii ani între primărie și constructor au fost mai multe discuții în contradictoriu deoarece a fost permis accesul mașinilor în zonă, deși acele străzi sunt pietonale, iar pavajul a fost stricat și din această cauză.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro