Cum arată cifrele pentru Sistemul Garanție-Returnare la jumătatea anului
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a anunțat că de la începutul anului, aproximativ 2,4 miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori. Luna trecută s-a depășit pragul de 500 milioane de ambalaje duse la automatele de colectare.
De la începutul anului, aproximativ 2,4 miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 176.000 de tone de ambalaje, spune compania.
În luna iunie au fost colectate peste 506 milioane de ambalaje SGR, reprezentând 75% din cantitatea pusă pe piață.
Rata de colectare a fost de 79% în iunie, ponderea cea mai mare fiind la sticlă (82%), în timp ce la plastic a fost ceva mai mică (71%). La șase luni, rata de colectare a fost de 76% pentru plastic, de 71% pentru aluminiu și de 73% pentru sticlă.
Aceste cifre arată o medie lunară de 400 milioane de ambalaje duse la automate în acest an, o creștere față de media lunară de anul trecut: 275 milioane.
Estimarea RetuRO este că pe întreg anul vor fi returnate aproximativ 6 miliarde de ambalaje. După cum arată și datele de anul trecut, lunile de vară aduc volumele cele mai mari, de peste 500 milioane ambalaje/lună.
În țară sunt peste 5.000 de automate de returnare de tip RVM.
SGR, faimos pentru garanția de 50 de bani, este activ din 30 noiembrie 2023, iar în primul an complet au fost returnate 3,3 miliare de ambalaje, dintre care cele mai multe în august.
