Cum creștem băieți afectuoși și siguri pe ei într-o lume care încă prețuiește băieții „duri”? Psiholog: „Bărbații capabili de conectare emoțională sunt mai stabili psihic și au relații sănătoase”

De generații întregi, băieții cresc cu un mesaj clar: vulnerabilitatea e rușinoasă, afecțiunea e slăbiciune, iar empatia… o piedică. Dar ce se întâmplă când, adulți fiind, nu mai știu cum să iubească, cum să spună ce simt sau cum să construiască relații sănătoase? Cum putem crește băieți afectuoși, empatici și siguri pe ei într-o lume care încă prețuiește băieții „duri”? Psihologul Viorica Păun explică ce înseamnă o masculinitate sănătoasă și cum o putem cultiva încă din copilărie.

„Băieții nu plâng!” „Fii tare, nu te milogi!” „Ești bărbat sau ce ești?”… Trăim într-o societate în care băieții sunt încă educați să fie duri, reținuți, „bărbați adevărați” care nu cer ajutor, nu plâng și nu își exprimă afecțiunea. Dar tot mai mulți părinți își dau seama că acest tipar nu mai funcționează. Îi văd pe copiii lor frustrați, furioși sau retrași și se întreabă: cum îi pot învăța să fie puternici fără să le înăbușe emoțiile?

„Nu ne putem educa copiii cum ne-au educat părinții noștri pe noi, pentru că ei ne-au educat pentru o lume care nu mai există”, spune psihologul Viorica Păun, clinician principal cu formare în consilierea psihoterapeutică și tehnici de sfătuire, la MindCare. Psihologul ne explică de ce este momentul să rescriem acest scenariu – și cum putem începe chiar de acasă, în relația tată-fiu.

Masculinitatea nu înseamnă lipsa emoțiilor

„Emoțiile trebuie să fie prezente în modelul parental ca surse de putere ale persoanei, nu slăbiciuni care ar trebui să fie camuflate”, explică psihologul. Băieții au nevoie să audă că e în regulă să fie triști, supărați, frustrați. Că pot fi blânzi și totuși curajoși. „Trebuie să încurajăm băieții să fie afectuoși, empatici, pentru că un suflet bogat are ce oferi”, adaugă Viorica Păun.

Masculinitatea autentică nu este opusul sensibilității, ci însoțită de ea. „Masculinitatea și curajul sunt caracteristicile unei persoane care știe să ofere afecțiune”, spune psihologul Viorica Păun. Acest tip de afirmație pare contraintuitiv pentru o cultură în care băieților li se spune constant să fie „puternici” în sensul rigid al cuvântului. Dar cercetările confirmă ceea ce psihologii ca Viorica Păun afirmă de ani de zile: bărbații capabili de conectare emoțională sunt mai stabili psihic, mai rezilienți și mai capabili de relații sănătoase.

Un studiu publicat în American Journal of Men’s Health (2018) arată că bărbații care resping normele tradiționale de masculinitate (precum stoicismul absolut, autosuficiența extremă și evitarea vulnerabilității) au scoruri mai mari la empatie, flexibilitate cognitivă și satisfacție relațională. În schimb, cei care se conformează rigid acestor norme prezintă mai des anxietate, depresie și izolare socială.

Mai mult, cercetările din neuroștiințe sugerează că afecțiunea exprimată de tați reduce semnificativ riscul de tulburări de comportament la copii, în special la băieți. Un tată care își îmbrățișează fiul nu doar îl face „să se simtă iubit”, ci îi reglează efectiv răspunsul biologic la stres, potrivit Harvard Center on the Developing Child.

Redefinirea masculinității: curajul de a fi blând

Viorica Păun propune o redefinire a masculinității, începând cu o schimbare de atitudine în familie. „Cum să-și dezvolte un băiat masculinitatea? Să-l încurajăm să își exprime opiniile, să ia decizii, să lupte pentru o părere dar fără a fi agresiv verbal sau comportamental”, spune psihologul. Nu avem nevoie de băieți supuși și închiși. Avem nevoie de băieți care învață că respectul nu se impune prin frică, ci se construiește prin autenticitate.

Această schimbare nu presupune slăbirea caracterului, ci consolidarea lui pe alte baze – pe forța de a coopera, pe responsabilitate emoțională și pe echilibru. Băieții au nevoie să audă că pot fi curajoși și când spun „nu știu”, „mi-e frică” sau „am nevoie de ajutor”. În societățile în care modelele masculine sunt diversificate și emoțional disponibile, băieții învață că pot avea succes și fără să devină dominatori sau insensibili. A le da voie să-și exprime neliniștile sau îndoielile nu îi face mai puțin bărbați – dimpotrivă, îi pregătește pentru relații sănătoase și vieți interioare echilibrate.

Pe termen lung, un băiat învățat că poate fi sincer cu ceea ce simte nu va deveni un bărbat care se apără atacând sau care suferă în tăcere. Va deveni un adult capabil să-și regleze emoțiile, să comunice clar, să aibă empatie – exact trăsăturile de care avem nevoie într-o societate matură.

Să nu ne temem de afecțiunea copiilor

„Părinții se simt copleșiți de foamea nemărginită de atenție emoțională a copiilor”, spune psihologul. În loc să o negăm, să o minimizăm sau să o „externalizăm” (prin bone, bunici, ecrane sau afterschool), avem ocazia să o vedem ca pe un semn de conectare.

Însă mulți dintre noi purtăm traume nerezolvate: „Un tată care nu a avut parte de un atașament securizant în copilărie și a crescut alături de un părinte agresiv va evita adesea intimitatea emoțională. În loc să se conecteze cu propriul copil, va proiecta nevoia de control și validare pe obiecte – cum ar fi lucrurile materiale – sau pe profesie, căutând acolo sens, recunoaștere și refugiu. Copilul, în schimb, rămâne cu sentimentul că nu este văzut, dorit sau iubit”, explică Viorica Păun.

„Confruntarea cu propriul trecut îl ajută pe tată să-și înțeleagă fiul, dar nu să îl ajute”

Este o observație esențială. Vindecarea personală este necesară, dar insuficientă dacă nu e urmată de acțiune conștientă în relația cu propriii copii.

Cum îi putem ajuta pe fiii noștri să nu ducă mai departe ceea ce am trăit noi? Prin gesturi mici, repetate. „Ajutați copilul să învețe să își aleagă propria emoție într-un moment când aveți tendința să îi spuneți cum să se manifeste: «nu te supăra», «fii calm»”, ne sfătuiește psihologul.

Este important să nu încercăm să le controlăm reacțiile, ci să îi întrebăm ce simt, să îi încurajăm să analizeze dacă reacția lor se potrivește cu ceea ce s-a întâmplat. Și, nu în ultimul rând, să le oferim criterii morale, nu porunci.

„Evitați să vedeți copiii din perspectiva a ceea ce vreți voi să fiți sau să realizați”

Fiii noștri nu sunt proiecte personale și nici trofee de etalat. Nu sunt extensii ale ambițiilor noastre sau ocazia de a repara ce n-am reușit. Sunt ființe în formare, care au nevoie de părinți nu perfecți, ci autentici. Nu distanți, ci prezenți. Nu rigizi, ci suficient de curajoși cât să le arate că emoțiile nu sunt dușmani, ci punți de legătură, punctează Viorica Păun. Specialistul mai recomandă părinților: „Evitați să vedeți copiii din perspectiva a ceea ce vreți voi să fiți sau să realizați”.