Cum este încălcat embargoul asupra petrolului rusesc. Țițeiul este transferat sub nasul autorităților spaniole
O încărcătură de petrol rusesc pare că a fost transferată de pe un tanc petrolier pe altul în apropiere de enclava spaniolă Ceuta, ceea ce înseamnă reluarea unei practici pe care autorităţile de la Madrid credeau că au oprit-o, transmite agenția Bloomberg, preluată de Agerpres.
Sâmbătă, petrolierul Sakarya de tip Suezmax a plecat din Ceuta, iar pescajul navei arată că a descărcat încărcătura. Înainte de plecare nava a dispărut de pe sistemul digital de urmărire timp de 60 de ore. Dacă la asta se adaugă faptul că trei petroliere aşteptau în apropiere de Sakarya, cel mai probabil petrolul a fost transferat de pe Sakarya pe una din celelalte trei nave.
Datele din sistemul de urmărire arată că, în luna octombrie, Sakarya a preluat 730.000 de tone de ţiţei rusesc din portul Primorsk de la Marea Baltică. Ulterior nava a navigat spre apele din jurul enclavei Ceuta, unde a ajuns pe data de 6 noiembrie, de unde a plecat în data de 9 noiembrie.
Un alt petrolier, Cankiri, care a încărcat aproximativ un milion de barili de petrol în principalul terminal de export rusesc de la Marea Neagră, a ajuns în apropiere de Ceuta în data de 8 noiembrie. Ambele vase sunt sub pavilion panamez, potrivit datelor furnizate de Organizaţia Maritimă Internaţională.
În aceeaşi perioadă în care cele două tancuri erau în apropiere de Ceuta, trei superpetroliere, fiecare cu o capacitate de aproximativ două milioane de barili, erau în apropiere.
Începând din luna august 2023 nu au mai fost făcute transferuri de petrol rusesc de pe o navă pe alta în apropiere de Ceuta, după ce Spania a informat firmele locale că această practică ar putea încălca plafonul de preţ impus de ţările din G7 pentru ţiţeiului rusesc. Aceste transferuri permit cumpărătorilor de petrol rusesc să creeze o anumită distanţă de marfa pe care au achiziţionat-o.
Occidentul şi-a intensificat eforturile privind oprirea petrolierelor care transportă ţiţei rusesc. De la debutul războiului din Ucraina şi până acum un număr total de 91 de nave au fost sancţionate de autorităţile din G7 pentru implicarea lor în comerţul cu petrol rusesc.