Cum explică Ministerul Energiei păstrarea în funcție a șefului supraveghetorilor din Hidroelectrica, trimis în judecată de DNA
La Curtea de Apel București se află un dosar penal, înregistrat pe 21 octombrie, în care unul dintre inculpați este actualul președinte al Consiliului de Supraveghere (CS) al Hidroelectrica, Silviu-Răzvan Avram. El a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzația de luare de mită, alături de alte șase persoane.
Silviu-Răzvan Avram este încă membru și președinte CS al Hidroelectrica, deși contractul de mandat prevede că acesta trebuie suspendat în cazul începerii urmăririi penale.
Mai exact, în contractul de mandat al membrilor Consiliului de Supraveghere scrie că „în cazul începerii urmăririi penale în personam asupra mandatarului pentru una sau mai multe dintre infracţiunile prevăzute la art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractul de mandat se suspendă. Suspendarea produce efecte de la data la care mandatarul a luat cunoștință, în orice mod, despre situația menționată”.
Faptele prevăzute de articolul 6 din Legea 31/1990 sunt: gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită.
Hidroelectrica este una dintre cele mai mari companii de stat, cu o cifră de afaceri de 9,6 miliarde de lei în 2024, iar acționarul majoritar este Ministerul Energiei.
Ministerul Energiei susține că are nevoie de notificare oficială
Întrebați de ce nu sunt respectate prevederile din contractul de mandat referitoare la suspendare, reprezentanții Ministerului Energiei au spus că nu au fost notificați oficial că Avram a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție.
„Ministerul Energiei, în calitate de autoritate publică tutelară a SPEEH Hidroelectrica SA, precizează că, până la acest moment, nu a fost notificat oficial cu privire la existența unei calități procesuale a vreunuia dintre membrii Consiliului de Supraveghere al societății”, se arată în răspunsul transmis la solicitarea HotNews.
Ministerul Energiei, condus de ministrul PSD Bogdan Ivan, nu a precizat din partea cui trebuie să primească această „notificare oficială”. Aceasta, în condițiile în care dosarul penal este înregistrat de peste două luni la Curtea de Apel, informația fiind publică.
„Totodată, Ministerul Energiei subliniază că nu favorizează și nu protejează nicio persoană, exercitându-și atribuțiile exclusiv în limitele și cu respectarea cadrului legal aplicabil guvernanței corporative și conducerii societăților”, mai spune ministerul.
Ministerul Energiei a avut o tentativă de modificare a contractului de mandat
Acționarii companiei de stat Hidroelectrica au avut pe ordinea de zi, în ședința din 17 decembrie, un punct privind modificarea contractelor de mandat ale membrilor Consiliului de Supraveghere, astfel încât să poată fi păstrați în funcții cei inculpați în dosare penale. Acest punct a fost introdus pe ordinea de zi la propunerea Ministerului Energiei pe 27 noiembrie, potrivit convocatorului AGA.
Potrivit acestui punct, Ministerul Energiei propunea ca modificarea contractelor de mandat prin înlocuirea sintagmei “urmărire penală” cu “condamnare penală”. Astfel, membrii CS puteau fi revocați din funcții doar în cazul condamnării penale.
În cele din urmă, în ședința AGA din 17 decembrie, acest punct nu a fost aprobat.
Ce acuzații îi aduce DNA șefului Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
În 22 octombrie, G4Media a scris că președintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Silviu Răzvan Avram, se află pe lista inculpaților acuzați că au primit mită sub forma unor vacanțe de lux alături de fosta șefă a Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR SA), Ioana Timofte.
Potrivit procurorilor DNA, faptele s-au petrecut în perioada 2021 – 2023, când Silviu Răzvan Avram deținea funcția de consilier al șefului CNCIR.
Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de căsătorie al președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, scrie G4media.
Potrivit descrierii de pe site-ul Hidroelectrica, Silviu-Răzvan Avram nu este afiliat politic, însă a avut mai multe legături cu PSD. De asemenea, numele său apare pe lista persoanelor care au împrumutat PSD, în 2020, cu suma de 445.000 de lei, scrie G4Media.
Silviu-Răzvan Avram a fost numit membru CS al Hidroelectrica în martie 2023, pe o perioadă de patru ani. În mai 2025 a fost numit președintele CS al Hidroelectrica.
În mai 2023 a fost numit consilierul personal al lui Valeriu Zgonea, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
În perioada 2017-2018 a fost consilierul fostului ministru al economiei Niculae Bădălău (PSD).
Cum a anulat Consiliul de Supraveghere numirea unui director general la Hidroelectrica
Pe 26 noiembrie, Consiliul de Supraveghere condus de Silviu – Răzvan Avram a decis să anuleze procesul de numire a unui director general al companiei, după ce a fost admis în urma unei proceduri de selecție asistate de un consultant independent.
Membrii Consiliului au decis că Mihai Aniței, care a fost mai mulți ani director general al combinatului Azomureș și Country Manager al grupului elvețian Ameropa, cu operațiuni în zeci de țări, „nu se aliniază pe deplin cerintelor asociate functiei de CEO in acest moment”.
Aniței obținuse cel mai mare punctaj dintre toți candidații la acest post. Consiliul de Supraveghere a anulat întreaga procedură deoarece candidatul câștigător nu era agreat politic, au declarat pentru HotNews surse din cadrul Hidroelectrica.
Printre candidați s-a mai aflat Dragoș Tănase, fostul șef de la Roșia Montană Gold Corporation, însă acesta nu a obținut punctajul necesar pentru a ajunge în faza finală a procesului de selecție.
