Sari direct la conținut

Cum explică șefii Armatei Române că nu au știut că bucăți de dronă au căzut pe teritoriul României

HotNews.ro
Daniel Petrescu, seful Statului Major , Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Daniel Petrescu, seful Statului Major , Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Generalul Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, a declarat joi că dronele ruşilor pot fi detectate, dar în cazul bucăților de dronă de la Plauru „relieful permite cu greu detecția unor obiecte care evoluează la înălțimi foarte mici, cu viteze foarte mici”. „Fizica şi limita acestor sisteme evident că nu pot garanta o detecţie 100%”, a declarat acesta, în timp ce generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, a declarat că a aflat de resturile dronei la câteva minute după ce s-a terminat conferinţa preşedintelui Iohannis în care acesta nega ipoteza.

Daniel Petrescu a declarat la Antena 3 CNN că a primit informaţia privind resturile de dronă la câteva minute după ce s-a terminat conferinţa preşedintelui Iohannis în care acesta nega ipoteza.

Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, spune că nu poate dispune în urma fiecărui atac scotociri, dacă nu sunt rapoarte privind incendii, explozii, plângeri de la populaţia locală, deși, localnicii au spus pentru HotNews că au tot reclamat că le trec drone peste case, autoritățile române le-au transmis că nu văd bine.

  • „Nu putem să facem o procedură standard după fiecare atac cu drone în teritoriul ucrainean, noi să verificăm o zonă de pe teritoriul României”, a mai spus el la Antena 3 CNN.

El a mai spus că nu a fost o explozie pe teritoriul naţional că arborii au fost arși în zonă probabil din cauză că „în cădere, combustibiliul care se găsea în aceste elemente de drone să fi produs un incendiu”.

„Nu ştim, încă investigăm”.

De ce nu a fost detectată drona alei cărei bucăți au ajuns în România

Generalul Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, spune că există sisteme de radiolocație care pot detecta dronele, dar în acest caz a fost vorba despre o zonă foarte accidentată şi plină de vegetație.

  • „Fizica şi limita acestor sisteme evident că nu pot garanta o detecţie 100%, după cum legea şi posibilităţile tehnice nu pot garanta combatarea cu probabilitate de 100%”, a spus Viorel Pană la Antena 3 CNN.
  • „S-a produs și o reorganizare și o suplimentare a acestor mijloace de detecție, dar vorbim despre o zonă foarte accidentată, plină de vegetație relativ înaltă, vorbim despre un relief care permite cu greu detecția unor obiecte care evoluează la înălțimi foarte mici, cu viteze foarte mici. Mai mult decât atât, multe dintre aceste obiecte, pentru că discuția noastră se învârte în jurul dronelor, vorbim de niște obiecte cu suprafețe mici de reflexie”.

Astfel de drone sunt detectate de radar, „numai că probabilitatea de detectare a unui obiect zburător este evident direct proporțională cu suprafața de reflexie”.

  • „Aceste drone sunt preponderent construite din elemente non-metalice și atunci suprafața lor de reflexie este mică. Asta înseamnă că le vedem, foarte probabil le vedem, numai că există o probabilitate rezonabilă să nu le putem urmări permanent”, a explicat generalul Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene.
  • „Să nu ne imaginăm niciun moment că apărarea aeriană a oricărei țări funcționează astfel încât la graniță este un zid de nepătruns”, a mai declarat şeful Statului Major al Forţelor Aeriene.
  • Potrivit lui, „procesul ar trebui să meargă așa: detectez, realizez ce am detectat, iau decizia să dobor acea țintă, să o combat și o combat efectiv”.
  • „Vreau să spun că problema de aici se complică legat de legislație, pentru că vorbim de o țară aflată la pace. Nu este în război cu nimeni. Dacă o țintă aeriană evoluând la o înălțime foarte mică, în spațiul aerian vecin, va fi identificată ca agresor, chiar la momentul, la verticala graniței naționale, timpul necesar reacției mijloacelor antiaeriene nu va permite niciodată combaterea/doborârea acelei ținte în 30-40 de metri cât este în cazul de față distanța”, a adăugat generalul Viorel Pană.

Cine a găsit resturile dronei până la urmă

Amiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale, a declarat că resturile dronei au fost descoperite de militarii regimentului de infanterie marină.

„Comandantul regimentului de infanterie marină cu plutonul de cercetare din subordine. Sunt militari profesioniști care știu să interpreteze toate datele și toate informațiile care au fost la momentul respectiv pentru a identifica la locul potrivit rămășițele”, a spus el la Antena 2 CNN.

Cu toate acestea, Tudor Cernegă, primarul Ceatalchioi, spunea miercuri într-un interviu pentru Libertatea că el personal a găsit resturile dronei miercuri dimineață și a anunțat prefectul.

„Eu, personal, le-am găsit azi dimineaţă. Nimeni altcineva. Apoi am raportat imediat domnului prefect”, a spus edilul.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a anunţat miercuri că primele indicii că au fost găsite resturi care pot fi asociate cu echipamente de tip dronă, în judeţul Tulcea, au fost găsite abia marţi, în jurul orei 18.00, iar informaţiile furnizate marţi preşedintelui Klaus Iohannis, cum că nu a căzut „nicio dronă” în ţara noastră, erau corecte la momentul respectiv.

Ministerul Apărării din România a confirmat miercuri că bucăți dintr-o dronă rusească folosită la atacurile împotriva portului Izmail, aflat la 250-300 de metri peste brațul Chilia, au fost descoperite pe teritoriul românesc.

NATO nu are niciun indiciu că fragmentele de dronă găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac intenționat lansat de Moscova împotriva țării noastre, a declarat joi șeful alianței, Jens Stoltenberg, informează Reuters.

În cea mai recentă comunicare a MApN de joi, ministerul susține că ultima serie de atacuri ale Rusiei cu drone kamikaze asupra porturilor ucrainene de la Dunăre a fost monitorizată „în timp real”.

„Din informațiile obținute prin sistemele electronice de supraveghere și prin celelalte mijloace de monitorizare nu au rezultat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României”, afirmă MApN.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro