Sari direct la conținut

Cum gestionezi eficient parcul auto al companiei

Cum gestionezi eficient parcul auto al companiei
Foto: KDV

Când administrează o flotă auto, managerii trebuie să fie mereu pregătiți să anticipeze provocările. Operațiunile eficiente nu trebuie să fie doar o preocupare a firmelor din sectorul logistic, ci și o strategie inteligentă de reducere a costurilor pentru orice companie care deține o flotă sau, mai simplu spus, mai mult de două autovehicule, fie că sunt autoturisme, furgonete, autocare sau camioane. Un business optimizat în funcție de nevoile vehiculelor, ale șoferilor și chiar ale clienților devine automat mai eficient și mai profitabil. Primul pas spre eficientizarea flotei sunt cardurile de carburanți care permit un control mai clar al bugetelor alocate pentru carburant, centralizarea costurilor cu autovehiculele firmei și reducerea birocrației, precum și un plus de lichiditate în firmă. 

Un astfel de instrument este DKV Fleet Card, o soluție integrată, digitală și ușor de folosit, care simplifică întreaga administrare a flotei. DKV Fleet Card permite oricărei companii să beneficiezede tarife preferențiale și opțiuni convenabile pentru autorizareaalimentărilor (inclusiv a încărcărilor electrice), a taxelor de pod sau rovinietă și a unei game de servicii conexe. Utilizatorii de carduri DKV Mobility au acces la cea mai extinsă rețea de stații pentru servicii de mobilitate din România: aproximativ 1.200 de benzinării, 400 de stații de alimentare pentru combustibili alternativi, 2.600 de puncte de încărcare și 200 de service-uri auto, precum și spălătorii auto.

Mai mult, clienții se bucură de flexibilitate sporită pe traseu, cu prețuri avantajoase și reduceri atractive în stații selectate. Prețurile carburanților pot fi consultate oricând în DKV Cockpit, platforma de client DKV Mobility, precum și în aplicația mobilăDKV Mobility App. Tranzacțiile sunt protejate prin multiple măsuri de securitate, iar managerii de flotă beneficiază de un control complet și flexibil asupra cardurilor: pot activa carduri noi la cerere, seta limite de alimentare sau aloca bugete individuale per vehicul. Întregul proces de administrare se desfășoară online, simplu și eficient.

Companiile care utilizează DKV Fleet Card beneficiază și de facturarea eficientă a costurilor de mobilitate, într-un format digital centralizat, cu toate tranzacțiile pe o singură factură, fără grija facturilor și chitanțelor rătăcite. Cu serviciile complete și integrate ale DKV Mobility, clienții au acces deopotrivă la rapoarte sau alerte pentru fiecare vehicul din flotă, putând lua decizii de optimizare ce economisesc timp și bani. Serviciile digitale de ultimă generație sunt completate de consultanța personalizată, rezultatul experienței îndelungate, de aproape un secol, a companiei în industria mobilității rutiere.

În plus, prin intermediul DKV Fleet Card, companiile care trebuie să raporteaze indicatori de sustenabilitate au la dispoziție DKV Mobility Carbon Monitor. Acesta oferă vizibilitate completă asupra emisiilor CO₂ generate de flotă și ușurează considerabil tot efortul aferent raportării. Prin integrarea acestor servicii, companiile nu doar că devin mai agile în fața situațiilor neprevăzute, ci și mai transparente și competitive într-un lanț valoric aflat sub incidența unor reglementări în continuă schimbare.

Având circa 407.000 de clienți activi în peste 50 de țări din Europa și o istorie de peste 90 de ani, DKV Mobility este furnizorul european de top de servicii internaționale de mobiltiate pentru transportul rutier.

Articol susținut de DKV Mobility

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.