Cum i-ar fi păcălit ucrainenii pe ruși înaintea spectaculoasei contraofensive din Harkov
Înaintea contraofensivei din Est care i-a pus pe fugă pe ruși, ucrainenii preluând controlul asupra unor orașe-cheie pentru frontul din Harkov, o amplă operațiune ar fi fost derulată ca să inducă forțele Rusiei în eroare.
„A fost o mare operațiune specială de dezinformare”, a spus, pentru The Guardian Taras Berezovets, un fost consilier pentru securitate națională devenit ofițer de presă pentru brigada Bohun a forțelor speciale ucrainene.
„Rusia s-a gândit că va fi în sud și și-a mutat echipamentul. Apoi, în loc de sud, ofensiva a avut loc acolo unde se așteptau mai puțin, iar acest lucru i-a făcut să intre în panică și să fugă”, a adăugat el.
Pe 29 august, comandamentul sudic al forțelor armate ale Ucrainei a anunțat că a început ofensiva mult așteptată în regiunea Herson, însă câștigurile nu au fost semnificative.
Purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Sud al Ucrainei a insistat asupra unui „regim de tăcere” și le-a interzis temporar jurnaliştilor să viziteze primele linii din Herson.
Berezovets susține că „agitația” mass-media în jurul ofensivei din sud ar fi fost un pilon al campaniei coordonate care viza forțele ruse, care se construia de câteva luni. „A avut succes în a provoca Rusia să mute echipamente și personal pe frontul de sud, inclusiv parțial din regiunea Harkov”, a spus Berezovets.
Contraofensiva ucraineană din regiunea Harkov pune în dificultate forțele rusești și provoacă prăbușirea axei rusești din nordul Donbasului, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare, publicată duminică dimineață.
Forțele rusești și-au slăbit anterior axa Donbasului de nord prin redistribuirea unităților din această zonă în sudul Ucrainei, complicând eforturile de a încetini avansul ucrainean sau cel puțin de a desfășura o forță de acoperire pentru retragere. Progresele ucrainene nu se limitează la zona Izium; forțele ucrainene că au capturat sâmbătă Velikiy Burluk, ceea ce ar plasa forțele ucrainene la 15 kilometri de granița cu Rusia.
Forțele ucrainene au pătruns în liniile rusești la o adâncime de până la 70 de kilometri în unele locuri și au capturat peste 3.000 de kilometri pătrați de teritoriu în ultimele cinci zile, începând cu 6 septembrie – mai mult teritoriu decât au capturat forțele rusești în toate operațiunile lor de după aprilie.
Eliberarea orașului Izium ar fi cea mai importantă realizare militară ucraineană de la câștigarea bătăliei de la Kiev din martie.
