Cum l-a lansat TikTok-ul pe Adrian „Elicopter de Luptă” din online pe marile ecrane. Sute de mii de bilete vândute la o poveste de dragoste din ruralul românesc

Adrian „Elicopter de Luptă” (23 de ani), născut Adrian Dumitru, într-o comună din Argeș, devine cel mai nou exemplu al unei generații pentru care TikTok-ul funcționează ca rampă de lansare. S-a apucat de TikTok în pandemie, iar în doar câțiva ani, a trecut de la live-urile amuzante care i-au adus sute de mii de urmăritori, la un succes cinematografic neașteptat, „Dragoste la țară”. 

În această perioadă, în cinematografe rulează un film românesc care a vândut, în ultimele patru săptămâni, peste 400.000 de bilete. Cifra este colosală pentru o piață ca România, în care puține blockbustere de la Hollywood reușesc această performanță, cu atât mai puțin un film românesc. Adrian Dumitru, cunoscut pe rețelele sociale sub numele de Adrian „Elicopter de Luptă”,  are 800.000 de fani pe TikTok și 400.000 pe Instagram. Este cel care semnează regia și scenariul filmului „Dragoste la țară” și este, în același timp, actorul principal. 

„Povestea filmului a pornit din realitățile pe care le vedem cu toții destul de des. Unele situații sunt, într-adevăr, ușor exagerate, dar tocmai această exagerare le face amuzante și, în același timp, foarte recognoscibile. Am ales dinamica dintre băiatul de la țară și fata „de oraș”, dintr-o familie înstărită, pentru că sunt niște stereotipuri care s-au consolidat în timp, mai ales în social media, iar publicul rezonează foarte mult cu ele. Umorul vine natural, din situații, nu din glume forțate. Dar, da, sub comedie e și o discuție mai serioasă despre diferențe de mentalitate și despre cum ne judecăm unii pe alții”, spune Adrian despre filmul său. 

Ascensiunea lui Adrian „Elicopter de Luptă” are în ea aerul brutal al unei notorietăți moderne, unde vizibilitatea tot mai mare pe platformele de socializare ajunge să-și pună amprenta din ce în ce mai puternic pe viața „reală”. Exmatriculat din Academia de Poliție, implicat în câteva scandaluri mediatizate, dar și adoptat de aproape un milion de urmăritori, Adrian pare să trăiască permanent între două lumi: satul real și satul virtual.

„Da, mă simt un picuț responsabil. Nu fug de greșelile mele: le-am făcut, le-am plătit și mi le asum. Decizia de a mă urma sau nu aparține publicului, eu pot doar să ies în față, să recunosc când greșesc și să explic că am acționat cum am considerat la momentul respectiv. Nu sunt mândru de anumite situații foarte mediatizate în care am fost implicat, dar timpul nu îl pot da înapoi. Sper ca alții să învețe din greșelile mele”, spune Adrian în legătură cu scandalurile în care a fost implicat în trecut – exmatricularea din Academia de Poliție sau faptul că a fost prins băut la volan.

Presiunea din social media. „Dacă nu ești atent, te mănâncă treaba asta”

Adrian mărturisește că expunerea constantă pe social media și nevoia de „a fi relevant” au efecte negative, pe care le-a simțit pe propria piele. 

„Simți oboseală, presiune, senzația că trebuie să vii mereu cu ceva nou. Dacă nu ești atent, te mănâncă treaba asta. Dar sincer? Când ești tu însuți și te arăți exact așa cum ești, nu prea trebuie să fii „relevant” tot timpul. Algoritmul e haotic, nu știi niciodată ce prinde și ce nu. Și da, uneori apare oboseala sau anxietatea. Social media… e muncă multă în spate: edit, atenție la detalii, tot felul de factori externi care te pot face să te simți complexat sau epuizat. Așa e când vrei să fii constant prezent și să faci chestii faine”, susține Adrian. 

Pentru „Dragoste la Țară”, spune că nu a simțit presiune, „pentru că știam foarte bine ce vreau să transmit publicului… Am încercat să nu mă gândesc obsesiv la ideea de «a mulțumi pe toată lumea», ci să spun o poveste în stilul meu.”

Filmul pornește din observație socială, din acele scene cotidiene pe care România pare să le tot repete: diferențele dintre rural și urban, prejudecățile reciproce, exagerările pe care social media le amplifică. „Umorul vine natural, din situații, nu din glume forțate. Dar, da, sub comedie e și o discuție mai serioasă despre diferențe de mentalitate și despre cum ne judecăm unii pe alții…”

Succes privit cu scepticism

Adrian povestește că a decis să nu idealizeze  imaginea satului românesc: „Am preferat să las lucrurile cât mai aproape de realitate și să nu cosmetizez nimic. Satul românesc nu e nici idealizat, dar nici o caricatură, e un loc viu, cu oameni, cu bune și cu rele. Nu am simțit nevoia să „corectez” stereotipurile, pentru că ele pornesc, de multe ori, din situații reale. Am crescut și eu în mediul rural, poate nu chiar în aceleași condiții ca personajul, dar am întâlnit acele situații și le cunosc. Era important să existe acel context-limită, „picătura care umple paharul”, ca să se vadă clar diferențele dintre situațiile favorabile și cele mai puțin favorabile ale familiilor de la sat. Dacă am fi îndulcit sau corectat forțat aceste stereotipuri, povestea și-ar fi pierdut din sens. Așa că am ales să las lucrurile să curgă natural, intervenind doar prin mici nuanțări, acolo unde era nevoie.”

Succesul lui a fost privit cu scepticism de o parte din breaslă, care consideră că filmul e făcut pentru TikTok sau că e un produs de marketing. „Înțeleg percepția, dar nu sunt de acord cu ea”, spune Adrian. „Dacă ar fi fost doar un produs de marketing, nu aș fi investit atât de mult în scenariu, în structură și în detalii. Filmul a fost gândit să poată fi urmărit și înțeles chiar și de cineva care nu știe cine sunt sau ce fac pe TikTok. Asta a fost, de fapt, miza. Din punctul meu de vedere, proiectul este autentic. Nu mi-am dorit să fie etichetat ca un „produs de marketing”, chiar dacă e adevărat că o parte importantă din public vine din comunitatea mea online. Sunt convins însă că au fost și spectatori care nu ne urmăresc pe social media și care au venit din pură curiozitate. Cred că filmul merită să fie văzut fără prejudecăți, doar pentru povestea și umorul său.”

„Nu există un singur traseu valid pentru a ajunge pe marile ecrane”

În ceea ce privește acuzația că influencerii „sar etapele”, spre deosebire de actori, Adrian răspunde că „nu există un singur traseu valid pentru a ajunge pe marile ecrane”: „Nu ne-am considerat niciodată actori și avem tot respectul pentru cei care au studii… Cred că problema nu e de unde vii, ci, mai degrabă, ce faci după ce ajungi acolo. Dacă tratezi proiectul superficial, se vede. Dacă muncești, înveți și respecți meseria, publicul simte asta”. 

Adrian provine din mediul rural și a întâlnit situații asemănătoare celor din film, însă afirmă că majoritatea elementelor poveștii au fost adaptate și reinterpretate. „Eu și Ana (n.r. Ana Iorga, actrița principală din film) am construit pe social media anumite personaje cu ceva timp în urmă, fără să ne dăm seama că, mai târziu, va exista un film care să amplifice aceste schițe. Evident că am adus lucruri din experiența mea, altfel personajul ar fi fost fals, fără pic de autenticitate sau viață reală. Știu că unii pot amesteca planurile, dar asta face parte din expunerea publică”, completează Adrian. 

Îl întreb dacă pe viitor se vede lucrând atât în online, cât și în cinematografie, sau există riscul să rămână „blocat” în imaginea de TikToker. „Îmi place să ies din zona de confort și cred că am arătat asta. Cred doar că ar lipsi ceva, poate o parte din „Elicopter”, o elice care nu mai învârte cum trebuie. Cine știe, poate voi reuși să duc în paralel cinematografia și online-ul, chiar dacă îmi dau singur acest challenge”, spune acesta.

Dependența de online. „Suntem cu toții prinși în sistemul ăsta, inclusiv noi, creatorii de conținut”

Adrian e conștient a devenit parte dintr-un sistem care ține tinerii conectați ore întregi la ecrane și social media prin mecanisme de dependență – scroll infinit, recompensă rapidă, validare constantă, mai ales că și el stă ore întregi pe social media. „Suntem cu toții prinși în sistemul ăsta, inclusiv noi, creatorii de conținut. Cred că important e să știi când să pui stop și să folosești atenția oamenilor în mod responsabil, nu doar să o ai.”

Adrian spune că încearcă să limiteze cât timp petrece pe ecrane, dar nu reușește mereu. „Am perioade în care postez mai rar și zile în care chiar nu intru deloc. Și, fie vorba între noi, mai dau și scuze gen „nu am semnal” sau „mi s-a stricat telefonul cu butoane”, oamenii înțeleg că și noi suntem oameni.”

Ce le spune adolescenților care stau prea mult pe social media

Mesajul său pentru tinerii care se visează influenceri, ar fi să nu fugă după tot și să vrea să fie peste tot în același timp. „E prea solicitant și nu o să iasă nimic bun dacă încearcă să facă prea multe odată. Și să știe că nu tot ce vede online e real, validarea de acolo nu îi construiește identitatea. Dacă nu știe cine e fără telefon, o să fie greu să se descurce pe termen lung.”

În plus, tinerilor care pierd controlul asupra timpului petrecut online, le-ar spune să înceapă cu lucruri mici. „Înainte să stea mult pe telefon, să se uite la câtă baterie mai au, dacă scade cu peste 15-20% în timp ce stau pe el, e semn că e momentul să se oprească. Și, vorba aia: păcat și de bateria telefonului, cât să mai ducă săraca! Sfatul meu e să-și facă amintiri reale, să iasă cu prietenii, nu doar să stea pe telefon. Nu e vorba să dispari complet din online, ci să recapeți controlul asupra timpului tău”, spune Adrian.

Deși crede că se poate face mai mult pentru a educa tinerii în privința consumului de social media, interzicere sau limitare forțată nu reprezintă în niciun caz o soluție. Dacă ar putea schimba un singur lucru la felul în care funcționează social media astăzi, el spune că platformele de socializare se schimbă mereu, și ne tot adaptăm la asta. „Partea faină e că apar mereu lucruri noi. Nu simt nevoia să schimb ceva anume, sunt pregătit pentru orice vine, atâta timp cât pot rămâne conectat cu oamenii care mă urmăresc.”

Într-o lume în care validarea vine din like-uri și views, Adrian susține că a trecut de faza „am nevoie de like-uri sau vizualizări”. „Acum mă concentrez pe conținut de calitate și pe ce stă în spatele fiecărui script. Echilibrul îl găsesc în oamenii și activitățile offline: sport, familie, prieteni, timp cu iubita. Acolo e viața adevărată, râdem, ne împiedicăm, facem haz. Pe online există, dar e reinterpretată pentru public.”