Sari direct la conținut

Cum mai stam cu inviolabilitatea domiciliului

Blog de dat cu capul

Se afla, de azi, pe site-ul Ministerului Sanatatii, un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, scrie Ioana Avadani.

Acesta spune asa: “(3^1) Verificarea prezentei asiguratilor aflati in incapacitate temporara de munca la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata, se poate efectua de catre platitorii de indemnizatii insotiti de un reprezentant al politiei, cu respectarea programului individual de recuperare recomandat de catre medicul specialist.”

Adica, vor veni domnul politist si reprezentantul angajatorului sa vada daca zac la pat? Cu ce drept constitutional vor intra ei in casa mea? Cu mandat de la cine?

Da, ma rog, pot sa le dau drumul – daca vreau. Dar, in baza pardalnicei de Constitutii, nu ma poate obliga nimeni sa fac asta. Acelasi proiect de OUG mai spune, insa:

„(3^2) Pentru persoanele aflate in incapacitate temporara de munca, care refuza verificarea prezentei in conditiile alin. (3^1), plata indemnizatiilor inceteaza de la data la care s-a constatat acest fapt, in conditiile prevazute in normele metodologice de aplicare.”

Adica, ori apar la apel, in prag, ori nu mai beneficiez de un drept stabilit prin lege… Prezumtia mea de nevinovatie unde este?

Inteleg prea bine ratiunile Ministerului cand incearca sa stavileasca avalansa de concedii medicale pe care le suspecteaza ca fiind “in fals” – si pe mine ma intereseaza daca banii publici se duc la cine are cu adevarat nevoie de ei. Dar cred ca masura “verificarii prezentei la domiciliu” merge dincolo de limitele democratice. Cauza concediilor medicale falsificate se afla in cabinetele doctorilor care le dau – zic eu. Or fi ei, oare, pedepsiti intr-un fel daca eu nu stau acasa?

Presupun ca se va inventa si postul de politist de intimitate, de politist de la capul patului – cel insarcinat sa ii insoteasca pe reprezentantii angajatorilor sa verifice bolnavii. Oare astia nu or costa bani? Publici, evident.

Proiectul este pus in dezbatere publica, dupa cum spuneam. Va invit sa va trimiteti comentariile si acolo. Nu ca nu mi-as dori sa aud ce credeti despre acest subiect. Dar transparenta decizionala, cea care obliga autoritatile la consultare publica, nu e decat un joc de mima daca cei consultati nu reactioneaza.

Ca sa citez din clasici, considerati-va consultati!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro