Sari direct la conținut

Cum încearcă Rusia să atragă voluntari pentru războiul din Ucraina: „Un job pentru bărbați adevărați, câștigați un milion de ruble”

HotNews.ro
Soldati rusi in Ucraina, Foto: Dmytro Smolyenko / Avalon / Profimedia Images
Soldati rusi in Ucraina, Foto: Dmytro Smolyenko / Avalon / Profimedia Images

Forțele armate ruse încearcă să atragă voluntari pentru războiul din Ucraina cu anunțuri privind „un job pentru bărbați adevărați” și contracte care pot aduce până la un milion de ruble „vara aceasta”.

O fotografie cu unul dintre anunțurile din autobuzele din Rusia a fost distribuită pe Twitter de Christo Grozev, unul dintre jurnaliștii specializați pe Rusia ai site-ului de investigații Bellingcat.

Grozev notează că afișul îi îndeamnă pe bărbații ruși să accepte „un job adevărat”, să vină să semneze „un contract care îți poate aduce un milion de ruble vara aceasta” și că recomandarea unor camarazi „este încurajată”.

„Armata rusă este deja o schemă ponzi MLM (n.r. Multi Level Marketing) doar că nu îți pierzi banii, ci viața”, scrie Christo Grozev.

Rușii nu se înghesuie să lupte în Ucraina

Fotografia distribuită de Grozev vine în contextul numeroaselor informații privind problemele de personal ale forțelor armate ruse ce luptă în Ucraina, inclusiv unii dintre soldații ce deja luptă pe front plângându-se tot mai vocal de condiții.

În evaluarea sa de luni privind războiul din Ucraina, ministerul britanic al Apărării nota că armata rusă se confruntă cu un deficit continuu de rezerviști ce pot fi mobilizați pentru război în timp ce Institutul pentru Studiul Războiului din SUA nota în raportul publicat marți că Moscova se confruntă și cu o criză a ofițerilor de rang înalt.

Un oficial american din domeniul apărării a spus pentru Foreign Policy sub condiția anonimatului că forțele ruse se bazează din ce în ce mai mult pe lovituri de artilerie și rachete pentru a avansa în operațiunile din Ucraina și pe ofițeri pensionați și rezerve pentru a înlocui pierderile suferite.

Informațiile vin în contextul în care presa britanică nota luni că, din cauza crizei de personal, pe frontul din Ucraina a fost trimis și generalul Pavel, un ofițer ieșit la pensie care a atras atenția prin obezitatea sa morbidă.

Urmărește ultimele evoluții din a 125-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro