Cum ne alegem vacanța de vară în anul războiului. „O noapte de coșmar în Turcia, demult, încă mă urmărește”

În fiecare an, pe la început de primăvară, în casa mea se repetă același scenariu, demn de o comedie cu buget mic și multe replici improvizate. Îl recunosc din primele două întrebări: „Anul ăsta unde mergem în vacanța de vară?” Fiecare (doi adulți și doi copii) vine cu propriile propuneri fanteziste, cu propriile argumente și criterii, iar la final ne trezim că alegem o destinație care nu era neaparat în topul preferințelor. Nu am dat niciodată greș. Din multitudinea de opțiuni, am ales tot timpul după dorințe și buget. Anul acesta, însă, va fi altfel.

Dacă am fi ales destinația pentru vara 2026 cu câteva luni în urmă, înainte de începerea războiului din Iran, am fi pus pe listă nu doar plajele din Turcia, Grecia, Muntenegru, Croația, Bulgaria sau Italia, ci și destinații mai îndepărtate. Pe acestea din urmă le-am eliminat primele. Și acum ne întrebăm dacă să scoatem și Turcia din calcul, deși este una dintre țările noastre preferate când vine vorba de concediul de vară, pentru că îmbină tot ceea ce ne dorim de la o vacanță de relaxare.

Experința unor granițe blocate. ”Thousands of soldiers at the border! All closed!”

Veți spune că sunt o fricoasă, și poate așa și este. Însă, în urmă cu 10 ani am avut o experiență greu de uitat. Am fost cu mașina, cu copiii, în Didim, Turcia, într-o perioadă liniștită a istoriei. La întoarcere, am avut o oprire de o noapte în Edirne. Am ajuns acolo aproape de miezul nopții.

Când am ajuns la pensiune, proprietarul ne-a ieșit în cale și a început să gesticuleze agitat, anunțându-ne că granițele s-au închis: ”Thousands of soldiers at the border! All closed!” (Mii de soldați la graniță! Totul închis). Când am deschis telefonul, care până atunci fusese folosit doar ca GPS, aveam zeci de mesaje de la prieteni. Toți ne întrebau dacă suntem bine și nu înțelegeam de ce. Am aflat repede că în Turcia fusese o tentativă de lovitură de stat și toate granițele erau închise. Noi eram cu un copil de doi ani și unul de opt, și nu prea știam ce să facem.

Cu greu am adormit, iar după doar 2-3 ore ne-am trezit și am sunat la Consulat. Doamna care ne-a răspuns vorbea dintr-un dulap metalic, pentru că se trăgea în clădire.

Citește continuarea articolului AICI.