Cum ne dăm seama dacă suntem manipulați în cuplu prin șantaj emoțional
În cuplu, ajungem la șantaj emoțional atunci când există multă nesiguranță față de noi înșine și de partener. Șantajul este o formă de manipulare menită să ne creeze iluzia controlului asupra celuilalt și asupra relației. Este nesănătos și sabotează viața cuplului, de aceea este important să îl identificăm și îndepărtăm.
De ce recurgem la șantaj emoțional în cuplu
Relația de cuplu este una dintre cele mai importante relații din viața noastră. Alături de partenerul potrivit avem șansa de a ne împlini nevoile, de a ne descoperi și dezvolta pe noi înșine și de a ne construi planurile de viitor împreună.
Foarte des se întâmplă însă ca cei doi parteneri să se regăsească în situații în care să realizeze că nu au aceleași priorități sau obiective, așa încît sunt necesare discuțiile de clarificare și eventual, compromisurile. Situațiile în care cei doi parteneri nu gândesc la fel sunt absout firești, însă nu toți oamenii sunt pregătiți și să aibă discuții relaxate de clarificare.
Asumarea propriei opinii în fața partenerului de cuplu împreună cu intenția de a păstra relația apropiată, dincolo de opiniile diferite, presupune abordarea unui dialog cald și asertiv, în care ne arătăm propria vulnerabilitate.
În situația în care un partener recurge la șantaj emoțional, propria vulnerabilitate este ascunsă, iar decizia despre ce este mai bine de făcut în cuplu este luată deja în privat de partenerul care, prin acest comportament, decide să își exercite controlul asupra celuilalt.
Șantajul emoțional presupune ascunderea adevăratelor motive de către partener, înșelarea încrederii acestuia și asumarea unei poziții de control și superioritate.
Practic, o persoană se folosește de implicarea emoțională a celuilalt pentru a-l face să facă anumite alegeri care să îi servească în mod direct. Chiar dacă acest comportament poate fi determinat de o încredere foarte mare în sine și în propriile păreri, felul în care cealaltă persoană este tratată adaugă nuanța desconsiderării.
Articolul poate fi citit în întregime pe www.smartliving.ro
