Cum percep televiziunile taxa de protectie. Metoda Ridzi si altele

Unele televiziuni si-au pus la punct metode de stors bani, de inselat telespectatori si de protejat politicieni dupa tipicul afacerilor mafiote. Afacerea Ridzi – 2 Mai e doar una dintre ele si un bun pretext sa vorbim despre alte metode utilizate in special de televiziunile de stiri. Ele au scapat ieftin, desi sunt complicele ministrului pe care astazi il toaca pentru o culpa imputabila, culmea, si lor. Monica Iacob Ridzi nu-si putea cumpara imagine pe bani publici daca televiziunile nu acceptau sa-si pacaleasca telespectatorii. Metodele prin care televiziunile colecteaza taxele de protectie s-au sofisticat si rafinat. Din relatarile unor politicieni, oameni de televiziune si in urma investigatiilor HotNews.ro, am intocmit un scurt inventar.

• Metoda sponsorizarii generoase. Cine are bani de dat la televiziuni are linistea asigurata. Ministerul Turismului, de pilda, sponsorizeaza emisiunea Realitatea All Inclusive  cu aproape 200.000 de euro. Parteneriatul dintre Realitatea TV si Ministerul Turismului se refera, conform raspunsului oficial primit de la minister, la “Productia unui mini jurnal zilnic de 10 min. in care sã fie prezentate diverse destinatii turistice din Romania pe postul de televiziune Realitatea TV in perioada 18 mai – 30 sept 2009 intitulat Realitatea All Inclusive in valoare de 832.167 lei”. Intamplator sau nu, ministrul Elena Udrea e scutita de critici si se bucura – asta o poate confirma orice producator din Realitatea – de un regim preferential. Se bucura de transmisii in direct, de interviuri inregistrate o data, de doua sau de trei ori pana cand ministrului ii place cum iese. Acest tip de sponsorizare, altfel perfect legal, pare sa functioneze ca o taxa de protectie.

• Metoda Ridzi simpla. Ministerul incheie contract cu o firma, care primeste mai multi bani decat ar merita pentru serviciile pe care urmeaza sa le presteze. Firma incheie apoi un asa numit contract de publicitate cu televiziunile, care este de fapt o simulatie. In realitate, firma incheie un contract pentru ca politicianul, ministrul sau politicianul cutare sa apara la televizor in regim preferential.

• Metoda Ridzi complicata. Se aplica si cu firme care n-au incheiat inca contracte cu statul, dar spera sa o faca. Exista companii interesate sa-si faca publicitate la televizor doar in campaniile electorale. Nu se uita la discounturi, platesc mai mult decat rate-card-ul pe emisiune si sunt foarte generosi. In realitate, ele platesc promovarea unui anume politician, de la care spera sa-si recupereze investitia prin intermediul unor contracte generoase pe bani publici. E o metoda aproape imposibil de probat. Nu poate nimeni acuza o firma ca platit peste pretul pietei reclama la televizor. E si mai greu de probat ca a facut-o in contul unui politician. Mecanismul poate fi devoalat numai daca cineva din firma sau politicianul sponsorizat s-ar autodenunta.

• Metodele s-au rafinat si mai mult in ultimii ani. Ca sa evite orice neplaceri, firmele care sustin in mod interesat un politician evita sa incheie contractul direct cu televiziunea de stiri. O fac in schimb cu o asa numita firma de consultanta in afaceri. In acest fel, se pierde legatura directa intre mediul privat si anumiti politicieni. Firma de consultanta in afaceri se afla, de regula, tot sub controlul mogulilor TV. 

• Metoda Ridzi a fost patentata sub regimul Nastase. Fostul premier se plangea atunci ca anumiti ministri – aluzia era la Mitrea si Dan Ioan Popescu isi cumpara linistea la televizor pe banii Guvernului, iar el o incaseaza. Nu era chiar asa. Nici el n-o prea incasa. Diferenta dintre contractele de atunci si cele de acum e ca ministrii PSD n-ar fi scris niciodata, negru pe alb, intr-un contract cu o firma-intermediar de cate ori vor sa apara la televizor in jurnalele de stiri, asa cum a facut Ridzi. Astfel de clauze erau convenite doar verbal.

• Metoda tonomat. In campaniile electorale, televiziunile de stiri in special le-au transmis candidatilor si partidelor verde-n fata: nu platiti, nu apareti. Ceea ce ar fi corect, daca am vorbi despre un regim de publicitate electorala. Dar partidele si candidatii platesc sa apara la stiri, la majoritatea emisiunilor de dezbateri sau in transmisii directe, nu la sectiunea publicitara. Altfel spus, telespectatorul e pacalit. El crede ca asista la un eveniment socotit important de televiziuni, dar i se livreaza propaganda. El nu primeste o stire curata, ci publicitate mascata. Problema s-ar rezolva simplu, daca acest tip de promovare politica ar fi marcat cu P, astfel incat telespectatorii sa fie avertizati.

• Metoda firmelor cu actiuni la purtator. Problema e ca si partidele cheltuiesc bani negri in campanii si n-au nici un interes sa-i plateasca in conditii legale. Astfel ca unii moguli le pun la dispozitie metode sigure pentru a plati fara riscuri prea mari. Una din metode este plata banilor in contul unor firme off-shore cu actiuni la purtator. Adica, firma nu are un actionar anume, proprietarul ei fiind cel care se afla in posesia certificatului de actionar care nu este nominal. In acest fel, e imposibil de dovedit ca un anumit politician si-a cumparat o aparitie la televizor.

• Metoda e indirect confirmata de Mihai Craiu, unul dintre vanzatorii de publicitate care face afaceri atat cu Sorin Ovidiu Vantu, cat si cu cel condus de familia Voiculescu. Intr-un interviu HotNews.ro realizat de Iulian Comanescu, Mihai Craiu declara: „Participam la 20-30 de licitatii pe luna, avem niste deal-uri cu tipografii, vindem servicii de tiparire, pur si simplu, pentru ceea ce cuprinde piata de tipografii. Din toate aceste activitati reusim sa ne asiguram niste venituri care sunt publice – atentie, nu cunosc foarte multe companii care sa aiba nebunia asta si multi m-au intrebat: „De ce nu ti-ai optimizat profitul, nu l-ai aruncat afara?”

• Metoda firmelor de consultanta. Alte metode dezvaluite de oamenii din televiziuni: firma de consultanta. Unii ziaristi care apar in emisiuni de dezbateri incheie asa numite contracte de consultanta cu anumiti politicieni. In baza lor, politicienii apar sau nu la unele emisiuni, iar ziaristii, la randul lor, recita o partitura sau alta. 

• Metoda cash. Alte televiziuni incaseaza bani cash, la valiza. Primitiva si mai putin uzitata, e tot o metoda ilegala din simplul motiv ca banii nu sunt fiscalizati.

• A nu se intelege ca afacerile televiziunilor cu statul sau contractele incheiate cu politicieni sunt din start suspecte sau de evitat. Cata vreme televiziunile nu-si ascund serviciile prestate si sumele sunt legal fiscalizate, orice tip de contract e perfect legitim.

• Metodele ilegitime de incasat bani de la politicieni sunt un pericol la adresa democratiei pentru ca distorsioneaza un intreg sistem de valori, de promovare si falsifica grosolan realitatea. Iar cauza acestor distorsiuni sunt banii murdari. In televiziuni intra sute de mii de euro, bani care ar trebui sa se regaseasca in conturile televiziunilor ca fiind atrasi din publicitate iar apoi sa se regaseasca in produse marcate cu P. De cele mai multe ori, nu se intampla asa, iar la capatul acestor metode ilegale de aspirat bani negri rezulta un produs jurnalistic mincinos prezentat ca fiind de un alb imaculat.

• Afacerea Ridzi-2 Mai, dezvaluita de GSP, ar trebui sa duca la demisia ministrului. Dar cum ramane cu cealalta fata, nevazuta si mai putin discutata, a afacerii? Daca Ridzi a gresit, cine de la televiziunile de stiri plateste pentru complicitate? Cine a platit vreodata de la TV, desi murdaria de acolo atinge nivelul celei din politica.

Nota: Prima investigatie care a demonstrat legaturile obscure dintre partide si televiziunile de stiri a fost realizata de HotNews la alegerile din 2008: “Cum apari la TV cu 5000 de euro”. In urma cu o saptamana, Catalin Tolontan, redactor sef la GSP, a condus si urmarit o excelenta investigatie vizand modul in care ministrul turismului, Monica Iacob Ridzi, si-a cumparat imagine din bani publici. Cititorii HotNews.ro sunt invitati sa indice si alte metode prin care partide si politicieni isi cumpara spatiu editorial la televiziuni.