Sari direct la conținut

Cum poți cere încetarea plății contribuțiilor la pilonul II de pensii: Peste 5,8 milioane de români pot alege să se transfere în sistemul public de pensii

HotNews.ro
Cerere incetare plati Pilonul II, Foto: Hotnews
Cerere incetare plati Pilonul II, Foto: Hotnews

​Românii care au cotizat cel puțin 5 ani la Pilonul II de pensii vor putea face o cerere de încetare a plăților contribuțiilor la acest sistem către administratorii fondurilor, solicitare care își va face efectul începând cu contribuțiile aferente lunii în care a fost depusă, se arată într-un proiect scos în dezbatere publică de ASF. Fondurile deținute până la data transferului în sistemul public de pensii vor rămâne în contul personal al participantului până la deschiderea dreptului la pensia privată.

  • UPDATE „De la intrarea în vigoare a Ordonanței 114/2018 au fost primite la ASF 17 solicitări care au vizat lămuriri cu privire la situatia Pilonului II.”, au precizat miercuri pentru HotNews.ro oficialii ASF.
  • NOTĂ (UPDATE vineri, 15 februarie) Sistemul public de pensii (Pilonul I), bazat pe solidaritatea între generaţii şi în care actualii angajaţi plătesc pentru pensionarii de acum, nu mai este sustenabil pe termen lung. Sunt tot mai puţini angajaţi care susţin persoanele ieşite la pensie. Reducerea natalităţii concomitent cu îmbătrânirea populaţiei este bomba cu ceas care a determinat foarte multe ţări, printre care şi România, să introducă pilonul II de pensii şi să tot crească vârsta de pensionare.

    Pentru detalii citește: ANALIZĂ Prăpastia în care vom fi liberi să ne aruncăm: Ce riscă românii care renunță la Pilonul II și se transferă în sistemul public de pensii

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a scos în dezbatere publică un proiect de normă care modifică regulile de aderare și evidență a participanților la acest sistem, pentru a pune în aplicare prevederile așa numitei Ordonanțe pe lăcomie, respectiv OUG 114/2018 care suprataxează mediul de afaceri.

  • Întrucât prevederile art. 81 pct. 3 și 4 din OUG nr. 114/2018 au intrat în vigoare începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, respectiv de la data de 29.12.2018, dispozițiile normei trebuie aplicate cu celeritate de către administratorii de fonduri de pensii administrate private, respectiv de către C.N.P.P., în calitate de instituție de evidență.”, se arată în Nota de prezentare a proiectului ASF.

În sistemul pensiilor administrate privat (Pilonul II de pensii), activitatea de aderare și evidență a participanților se desfășoară prin intermediul administratorilor și prin intermediul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), în calitate de instituție de evidență.

Principalele modificări propuse:

Prin proiectul de act normativ se modifică și completează Norma nr. 1/2015, în principal cu prevederi referitoare la:

  • – Modalitatea prin care un participant solicită încetarea plății contribuției la un fond de pensii administrat privat;
  • – Etapele procesului de transmitere a informațiilor, prin intermediul rapoartelor prevăzute de actul normativ, în relația dintre administrator, instituția de evidență și A.S.F., referitoare la modificarea datelor participantului în Registrul participanților deținut de către C.N.P.P.;
  • – Introducerea unui articol distinct prin care se precizează faptul că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 114/2018, contul participantului rămâne activ și după încetarea plății contribuției la fond;
  • – Introducerea unei anexe noi referitoare la Cererea-cadru privind încetarea plății contribuției la un fond de pensii administrat privat.
  • – Introducerea unui articol distinct prin care se specifică data de la care își produce efecte cererea de încetare a plății contribuțiilor.

Practic, participanții vor putea face cererile către administratorii fondurilor de pensii, care la rândul lor vor transmite datele către Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

„Cererea de încetare a plății contribuțiilor la fondul de pensii administrat privat depusă de către un participant în baza art. 32 alin. (6) din Lege produce efecte începând cu contribuțiile aferente lunii în care a fost depusă.”, se arată în proiectul de normă.

Vezi aici integral proiectul de normă ASF. Propunerile și observațiile pe marginea proiectului de normă pot fi comunicate la adresa reglementare.pensii@asfromania.ro, până în data de 18 februarie 2019.

Analiza de impact pilonul II

Analiza de impact pilonul II

Foto: Hotnews

Peste 5,8 milioane de români au posibilitatea să-și transfere în sistemul public de pensii contribuțiile de la Pilonul II, conform prevederilor Ordonanței privind ‘taxa pe lăcomie’, aceștia având în conturi peste 46,04 miliarde lei, adică peste 95% din activele nete ale întregului sistem de pensii private, potrivit unei analize de impact realizată de ASF și obținută de HotNews.ro. În această analiză, despre care ASF a spus că este un document în lucru, neavizat, specialiștii din ASF susțineau că nu cred că vor fi mulți participanți la pilonul II care să renunțe la acest sistem.

Pericolul major identificat în analiza ASF era asupra firmelor care gestionează banii din Pilonul II: vor fi obligate să aducă 3,55 miliarde lei la capitalul social în acest an, din care 1,6 miliarde lei până la 30 iunie 2019, existând riscul să iasă din piață și să creeze un val de efecte negative.

Pentru detalii citește: ​EXCLUSIV Scenarii sumbre estimate de ASF după schimbările la Pilonul II: Unii administratori ar putea ieși din piață / Dacă doar 1% dintre participanți își mută contribuțiile în sistemul public, firmele vor mai avea profit abia în 2021

  • Rentabilitatea fondurilor de pensii private a atins un nou minim istoric în ianuarie 2019

HotNews.ro a scris luna trecută că indicatorul ASF privind rentabilitatea fondurilor de pensii private (Pilonul II) a ajuns la cel mai mic nivel din istorie în luna decembrie 2018, după adoptarea OUG 114/2018.

„Scăderea valorii acțiunilor cotate la Bursa de Valori București, ca răspuns al pieței financiare la prevederile Ordonanței 114/2018, este principala explicație atât pentru reducerea valorii activelor, cât și pentru înrăutățirea indicatorului de rentabilitate calculat de ASF”, au declarat atunci oficialii APAPR, asociația care reprezintă administratorii de fonduri de pensii administrate privat. Aceștia au mai subliniat că, în ciuda acestor scăderi bursiere, fondurile au obținut în 2018 al 11-lea an de câștiguri nete pentru cei 7,2 milioane de participanți la sistem.

De cealaltă parte, ASF a replicat că „fondurile de pensii private sunt investitori pe termen lung și că evoluția pe termen foarte scurt (de ex: o lună) nu este un indicator relevant”. Fără a spune nimic despre efectele OUG 114/2018, ASF susține că „scăderea generalizată a piețelor bursiere internaționale și riscul de contagiune din luna decembrie 2018 au influențat pe termen foarte scurt activele fondurilor de pensii’.

Ei bine, cele mai recente date afișate de ASF, arată că rentabilitatea fondurilor de pensii din Pilonul II și-a continuat scăderea și în ianuarie 2019, atingându-se astfel un nou minim istoric.

Mai exact, rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii private pentru ultimele 24 de luni a fost de 2,1819% în luna ianuarie 2019, după ce în decembrie atinsese nivelul de 2,7204%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro