Sari direct la conținut

Cum poţi să creşti copii de succes. Lecţii şi reguli de aur de la specialişti

Cum poţi să creşti copii de succes. Lecţii şi reguli de aur de la specialişti
Succesul copiilor nu ține doar de parcursul academic, ci și de siguranța lor emoțională și de sprijinul din partea părinților. FOTO: Shutterstock

Cum să crești un copil „de succes”? Iată una dintre cele mai mari întrebări, provocări și aspirații ale părinților din ziua de azi! Dar ce înseamnă, de fapt, succesul unui copil? Este vorba despre independență financiară, reziliență emoțională sau pur și simplu capacitatea de a duce o viață împlinită? Potrivit experților, părinții care au găsit cea mai potrivită combinație între stimularea inteligenței, dezvoltarea caracterului și insuflarea unor abilități esențiale în viață au devenit „maeștri” în arta de a crește copii de succes.

Ca părinți, avem tendița să credem că dacă ai noștri copii au atins mai repede anumite repere (dacă au învățat să citească mai devreme decât alți copii de vârsta lor, dacă fac rapid calcule mentale, dacă ajung la olimpiade sau dacă își descoperă un talent) vor realiza mai mult în viață. De cele mai multe ori, credem că atunci când cresc șansele la un statut social mai înalt (o școală, o facultate, o meserie mai bune) înseamnă că suntem pe drumul cel bun și că succesul e garantat. Așa să fie, oare? În acest articol vă propunem câteva strategii și sfaturi de urmat pe drumul către succesul copiilor, urmărind studiile și observațiile specialiștilor în domeniu.

Cum să creşti copii de succes

Să crești un copil de succes înseamnă să „lucrezi” (cu el, dar și cu tine însuți) astfel încât el să devină un adult echilibrat, autonom, rezilient și fericit. Ca să atingi aceste deziderate nu e nevoie de cei mai buni profesori cu care să facă meditații sau să lucreze suplimentar zi-lumină, nici de antrenamente epuizante, nici de studii intensive de pian sau de premii la zeci de concursuri.

Se pare că unii părinți reușesc (instinctiv aproape) să devină adevărați „maeștri” în a-și ghida copiii. spre succes. Potrivit cărții „The Formula: Unlocking the Secrets to Raising Highly Successful Children”, scrisă de Ronald F. Ferguson (profesor la Harvard Kennedy School) și de jurnalista Tatsha Robertson, „părinți maeștri” – nu sunt numiți așa pentru că au avut de la început toate răspunsurile, „ci pentru au știut cum să facă să deblocheze întregul potențial al copilului lor”.

Cartea se bazează pe o serie de cercetări, interviuri și studii, efectuate de-a lungul a peste 30 de ani. Cei doi autori au intervievat nu doar absolvenți de succes ai unor școli prestigioase, ci și pe părinții lor. Astfel, aflăm că, în cele mai multe dintre cazuri, acești părinți nici nu studiaseră la școli bine cotate, unii nici măcar nu terminaseră liceul. „Însă ceea ce îi făcea unici, dacă nu chiar geniali, era capacitatea lor de a face orice era necesar pentru a crește copii reflexivi, foarte inteligenți, ambițioși și cu un scop bine definit”.

Citește integral pe Totuldespremame.ro

INTERVIURILE HotNews.ro